Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Fosta școală din Henig va fi modernizată și transformată în capelă și centru de cateheză. Cum va arăta. Licitație, în SEAP

Publicat

Fosta școală din Henig va fi modernizată și transformată în capelă și centru de cateheză. Clădirea școlii din satul Henig, comuna Berghin urmează să fie modernizată și transformată în capelă și centru de cateheză, printr-o investiție de peste 1,1 milioane de lei. 

Primăria Berghin a lansat, pe 29 aprilie, în SEAP, o licitație pentru modernizarea și schimbarea destinației fostei școli din satul Henig în capelă și centru de cateheză.

Valoarea totală este estimată la 1.162.967,86 de lei, fără TVA. 

Potrivit documentației, clădirea școlii din Henig a fost construită în anul 1951. Construcția se află pe un teren în suprafață de 1.718 mp, situat pe strada Școlii. Clădirea are regimul de înălțime Parter, o suprafață construită de 208 mp și o suprafață utilă de 172,7 mp.

În prezent, clădirea nu mai este utilizată, nemaifiind suficienți copii. Elevii existenți în localitate sunt transportați la școala din comună cu autobuzul școlar.

Clădirea a început să se degradeze din cauza apelor meteorice, precum și din cauza neutilizării acesteia. Normele sanitare în vigoare impun înființarea unei capele mortuare, astfel Primăria dorește reabilitarea acesteia și schimbarea destinaţiei din școală în capelă și centru de cateheză, păstrând și latura educațională.

Fosta școală din Henig va fi modernizată și transformată în capelă și centru de cateheză

Realizarea investiției presupune executarea următoarelor categorii de lucrări:

  • reabilitare tehnică a anvelopantei
  • modernizarea instalaților utilitare
  • modernizarea finisajelor interioare și exterioare
  • modernizarea tâmplăriilor interioare
  • echiparea clădirii cu mobilier necesar unei bune desfășurări a activități propuse

Recompartimentări și modificări propuse

Clădirea se va separa în două zone funcţionale, una destinată capelei și una destinată centrului de cateheză.

Astfel, accesul situat pe faţada de sud-vest va deservi centrul de cateheză, nord-est va deservi capela.

Compartimentările propuse se vor realiza în zona holului, astfel se realizează și separarea funcţională.

În zona centrului de cateheză se propune un spațiu de depozitare și un grup sanitar configurat pentru persoane cu dizabilităţi motorii, iar în zona capelei un oficiu și un grup sanitar configurat pentru persoane cu dizabilităţi motorii.

Înălţimea spaţiului interior va fi de 3,5 m în toate încăperile.

Accesul auto se va realiza din drumul situat în partea de sud-est, perpendicular pe strada Școlii, pe o platformă auto cu parcare – 7 locuri, conectată la o reţea de alei pietonale, ce duc la alee pietonală din jurul construcției, din dale de beton pe pat de nisip.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement