Connect with us

Eveniment

FOTO: Modelul steagului comunei Valea Lungă, aprobat de Guvern. Care sunt semnificațiile elementelor

Publicat

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 9 aprilie, modelul steagului comunei Valea Lungă. Considerată drept adevărata imagine a unei comunităţi rurale, stema este blazonul şi cartea de vizită a oamenilor ce convieţuiesc pe meleagurile respective și simbolizează într-o formă concentrată, tradiţiile istorice, precum şi realităţile economice şi social-culturale locale, specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Stema comunei Valea Lungă, judeţul Alba, a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 133/2024. Întrucât legea permite posibilitatea arborării și folosirii, pe teritoriul unităţii
administrativ – teritoriale, alături de steagul României, al Uniunii Europene și al județului după caz, a unui steag unic şi reprezentativ, a fost necesară aprobarea proiectului modelului steagului comunei Valea Lungă, județul Alba.

Forma şi dimensiunile modelului steagului comunei Valea Lungă sunt cele stabilite în condiţiile legii, pentru drapelul României.

Modelul steagului a fost avizat de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române.

Descrierea steagului

Steagul comunei Valea Lungă este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, de culoare alb, cu stema localității în centru.

În partea de sus este inscripționat statutul și denumirea localității „Comuna Valea Lungă”, iar jos denumirea județului „Județul Alba” cu litere albastre.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Stema comunei Valea Lungă se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.

În cartierul I, în câmp roşu, se află un zid de cetate din şase rânduri de piatră, din care iese un turn cu acoperiş în două ape, cu o fereastră neagră boltită, surmontată de o altă fereastră
neagră dreptunghiulară, susţinut de doi contraforţi.

În cartierul II, în câmp albastru, se află un cerb din profil spre dreapta, de aur.

În cartierul III, în câmp albastru, se află un ciorchine de strugure cu două frunze, de aur.

În cartierul IV, în câmp roşu, se află o crenguţă de stejar cu două ghinde şi trei frunze, de argint.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Potrivit descrierii, zidul de cetate cu turn face trimitere la biserica fortificată din Valea Lungă, monument istoric. Cerbul reprezintă bogăţia cinegetică a zonei, iar ciorchinele de strugure semnifică bogăţia viticolă.

Crenguţa de stejar cu ghinde reprezintă bogăţia silvică a zonei, iar Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

De asemenea, culoarea albă transmite puritate, curățenie și neutralitate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement