FOTO: Povestea aurarilor din Munții Apuseni. Expoziție de artă fotografică și studiu etnografic, la Alba Iulia

În spațiul expozițional al Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia este expusă, în perioada 12 – 30 august, o expoziție de artă fotografică și studiu etnografic denumită „Aurarii din Munții Apuseni”. 

În arealul Buciumului au trăit aurarii, cei care exploatau și produceau aurul prin utilizarea șteampurilor. Aceștia îl amalgamau cu mercur și făceau câte o biluță de metal prețios, uneori de forma unei alune, alteori de forma unei nuci.

Aurul acesta era apoi preschimbat în bani la Oficiul de Schimb al Aurului din Abrud, în schimbul căruia minerii obțineau dinamita necesară pușcării.

Majoritatea aurarilor însă vindeau aurul prin rețele de contrabandă pentru că statul plătea puțin pe gramul de aur, iar oamenii munceau mult și pe un profit scăzut. Așa încât doar o cantitate redusă se preschimba la Oficiul de Schimb.

Cele mai bogate mine de aur erau în arealul satului Bucium Poieni, în masivul Corabia, erau minele de la Frasin, care era situat la întretăierea satelor Bucium Șasa și Bucium Muntari și la Rodu, zonă aparținând satului Bucium Muntari, dar aflată în vecinătate cu Abruzelul.

Munca în mină şi celelalte activităţi de suprafaţă erau manuale. Cu timpul, organizarea minelor a devenit mai eficientă. „Târdăşia”, adică acea asociere a minerilor care investeau în deschiderea și exploatarea unei galerii, putea angaja personal specializat, structurat într-o ierarhie complexă, cu sarcini clare.

Cel mai mare în grad era fierendaten-ul, un fel de director de exploatare, om cu multă experienţă. Al doilea în grad era „oberul”- maistrul principal, urmat în ierarhie de „homan”- maestrul de galerie.

Minerii propriu-zişi erau băieşii. Ei lucrau doar în abataj, în timp ce rânzarii erau cei care scoteau piatra până la gura minei în fiecare zi, de luni până vineri. Iar sâmbăta, întotdeauna, se făcea împărţirea minereului conform părților de mină pe care le avea fiecare dintre cei care lucrau pe mină.

 

Chiar dacă toţi angajaţii aveau un contract clar referitor exploatarea aurului și la concesionarea părților de mină totuși, ca o măsură de precauție suplimentară, de la străjeri până la firendateni, toți erau puşi să jure că nu se vor atinge de aur.

Citește continuarea pe pagina următoare