Actualitate
FOTO: Rezultatele cercetărilor arheologice de la Alba Iulia – Lumea Nouă, din ultimii 10 ani, prezentate în spaţiul expoziţional de la Palatul Apor

Truda de zece ani a studenţilor, dar şi a arheologului şi coordonatorului de proiect poate fi văzută în spaţiul expoziţional de la Palatul Apor, din cadrul UAB Alba Iulia.
„Situl preistoric de la Lumea Nouă a fost descoperit întâmplător în anul 1942. Descoperile de aici au permis definirea unui grup cultural cu ceramică pictată din neoliticul mijlociu, ce poartă numele acestei aşezări, Lumea Nouă”, a transmis conf.univ dr. Mihai Gligor.
Săpăturile arheologice preventive au fost conduse de conf. univ. dr. Mihai Gligor, de la Departamentul de Istorie, Arheologie şi Muzeologie al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. De-a lungul timpului au fost efectuate mai multe cercetări arheologice, coordonate de arheologi precum Dumitru şi Ion Berciu, Iuliu Paul şi Ioan Alexandru Aldea.
Expoziţia cuprinde un trofeu din cap de bovideu, topoare din piatră, unelte din corn, unelte din piatră (topoare, dăltiţe), brăţări şi amuletă din scoica Spondylus, obsidian, nuclee şi lame. Mai sunt prezentate obiecte de ceramică pictată Herpaly, fragmente picioare de cupă, greutăţi pentru războiul de ţesut, plăci perforate, dar şi reconstituirea unui dispozitiv de perforat piatra.
„Importanţa acestei expoziţii pleacă în primul rând de la faptul că scoate în evidenţa relevantă cercetărilor preventive (de salvare)” au spus organizatorii expoziţiei. Pentru cercetarea arheologică preistorică din Transilvania şi nu numai, expoziţia este relevantă pentru că grupează un lot valoros de artefacte, care documentează cultura materială şi spirituală a comunităţilor umane care au trăit la Lumea Nouă între 5000-3000 I.Chr.

La vernisaj au fost prezenţi şi o parte din beneficiarii lucrărilor de descărcare de sarcină arheologică, care şi-au construit case şi în prezent locuiesc în zonă.
Pentru membrii Departamentului de Istorie, Arheologie şi Muzeologie, expoziţia este importantă şi pentru că au fost implicaţi în realizarea ei studenţi şi masteranzi de la specializările istorie, muzeologie şi arheologie. Totodată, expoziţia a fost gândită să fie folosită în procesul didactic la seminariile de specialitate, pentru exemplificarea diferitelor tehnici de confecţionare a artefactelor neolitie cu piese originale. Organizatorii vernisajului au spus că profesorii de istorie de la şcolile din oraş pot ţine ore de specialitate cu elevii, utilizând ca material didactic piesele aflate în expoziţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News