Actualitate
FOTO: „Troița Centenar”, înălțată pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, sfințită în Parohia Geogel
Anul 2018 a reprezentat pentru întreg poporul român cadrul unei minunate sărbători, datorită aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. Pentru a marca acest eveniment, în Parohia Geogel din comuna Ponor a fost înălțat un monument de veșnică amintire celor ce au făcut posibil acest ideal al unirii, monument denumit, simbolic, „Troița Centenar”.
„Eveniment memorabil, Întregirea României Mari, a fost un proces complex, ce s-a petrecut de-a lungul întregului an 1918, prin unirea mai multor provincii istorice române, cu Țara Mamă, România. Totodată, acest proces este rezultatul a veacuri de dorință, suferință și jertfelnicie pentru Patrie și Popor.
Reîntregirea țării a fost scopul principal pentru care Regatul României a acceptat intrarea în Primul Război Mondial, la 1916. Eroii neamului nostru sunt oameni care au acceptat să renunțe la vatra satului natal, la tinerețe, la familie, chiar și la viață, pentru a le oferi urmașilor o Țară liberă și unită. Românii de pretutindeni au avut în permanență acest ideal al unirii. Primul care a reușit să împlinească visul de veacuri al românilor, a fost Voievodul Mihai Viteazul, cel care, la 1 noiembrie 1599, intra glorios în Cetatea Alba Iuliei, ca guvernator al Transilvaniei, recunoscut de austro-ungari. La acea dată el era deja domn al Țării Românești și al Moldovei, așadar, până la 9 august 1601, când Mihai este asasinat, cele trei țări române s-au aflat sub conducerea sa, și astfel, toți cei de-un neam și o limbă au fost uniți. Moartea vrednicului voievod a atras după sine și destrămarea unității.
La 1 decembrie 1918 s-a petrecut ceea ce de veacuri se aștepta. Basarabia și Bucovina erau deja unite cu țara, sau cu așa-zisul “Vechi Regat” de la 27 martie 1918, respectiv 15 noiembrie 1918, așa că, la 1 decembrie, atunci când Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul au proclamat Unirea, s-a format România Mare.
Biserica strămoșească a neamului românesc nu a încetat nicio clipă a cinsti și a pomeni pe eroii poporului nostru, iar acest an, al Centenarului Marii Uniri le-a fost dedicat Făuritorilor României Mari. Numeroase evenimente au avut loc în acest scop, dar evenimentul principal al cinstirii Centenarului a fost Sfințirea Catedralei Naționale, sau Catedrala Mântuirii Neamului, din 25 noiembrie 2018.
Cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și parohia noastră a cinstit în câteva evenimente, Centenarul, pe Făuritorii Marii Uniri și pe eroii neamului nostru. Astfel că, sărbătoarea centenarului a început, la noi, încă de la începutul anului, când, în primele zile ale lunii aprilie am sărbătorit împlinirea a 101 ani de viață ai veteranului de război Gavrilă Bârluț. O delegație a Armatei Române formată din cadre gradate și elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia i-au făcut “eroului” nostru o minunată surpriză prin vizita lor, ocazie cu care i-au adus mai multe daruri. La 14 octombrie 2018, la invitația ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, moș Gavrilă a fost prezent la Iași, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, unde a primit, din partea mitropolitului Moldovei “Crucea Moldavă pentru mireni”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, în Parohia Geogel a fost înălțat un monument de veșnică amintire celor ce au făcut posibil acest ideal al unirii, monument pe care, l-am denumit, simbolic, Troița Centenar. Și pentru că un monument închinat Marii Uniri trebuie să ne ducă cu gândul la Unire, la Unitate, am ales, în Consiliul Parohial, să ridicăm o troiță de inspirație sudică, o troiță așa cum se fac în “Vechiul Regat”. Am dorit să refacem unirea, într-un mod simbolic, aducând în Transilvania modelul troițelor de la sud de Carpați.
Așadar, Troița Centenar este un monument complex, care nu cuprinde doar o Sfântă Cruce așezată la răspântie de drumuri, ci include această Cruce într-un monument de zid, ce copiază, la dimensiuni foarte reduse, forma unei biserici.
[ngg src=”galleries” ids=”444″ display=”basic_slideshow”]
Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să sfințim, astăzi, 16 decembrie 2018, alături de un sobor de preoți, Troița Centenar, și, astfel, ea a fost consacrată memoriei Făuritorilor Marii Uniri și tuturor eroilor Poporului Român. Slujba de sfințire a fost precedată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în biserica parohială și de slujba Parastasului pentru Regii Ferdinand și Maria și eroii cunoscuți și necunoscuți din satul nostru. Pentru a marca această zi, dar și pentru a aduce mulțumire și prețuire donatorului principal, Dl. Vasile Neacșu și veteranului de război Gavrilă Bârluț, am oferit acestora Diplome de Onoare și câte un dar, constând în Plachetă Centenar, o icoană reprezentând chipul Sfintei Treimi și o carte, “Catehismul Ortodox”.
Domnia Sa, Domnul Bujor Petruț, Primarul Comunei Ponor, a afirmat, în încheiere, că: „A cinsti pe înaintașii noștri și pe eroii poporului nostru este o datorie pe care fiecare cetățean român, creștin, o are pe veci.”
La final, a avut loc o agapă frățească, la care au participat toți cei de față.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ocrotească Poporul Român și Biserica Strămoșească, iar eroilor noștri să le facă Veșnică Pomenire, în Împărăția Cerurilor!”, a transmis preotul Ion Desrobitu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Sica
marți, 18.12.2018 at 09:22
Nu il vad pomenit nicaieri pe delegatul din Ponor la Marea Adunare de la Alba Iulia.