FOTO-VIDEO | Atmosferă de poveste în cetatea Alba Carolina: Păpuși uriașe, dansuri medievale și spovedania domnitorului Mihai Viteazul
După ce adrenalina și forța au pus stăpânire pe Cetatea Alba Carolina sâmbătă după amiază, spre seară, cei prezenți s-au putut bucura de vizita unor personaje istorice cu totul aparte. Este vorba despre două păpuși uriașe, înalte de peste doi metri, reprezentând figurile a două personalități de seamă pentru istoria Bistriței, dar și a României: conducătorul Andreas și soția sa, Katarina. Aceștia au trăit în secolul al XVI-lea și s-au remarcat prin vitejia cu care au apărat cetatea Bistrițe
Uimiți de înălțimea neobișnuită a celor două păpuși, cei mari, dar mai ales cei mici, nu au vrut să plece acasă fără să fi făcut măcar o poză cu acestea. Mai mult chiar, drept recompensă pentru îmbrățișările și zâmbetele de care au avut parte, uriașele păpuși s-au plimbat de mână cu copiii, pe pietonala din fața porții a III-a a cetății din Alba Iulia.
Seara a continuat mai apoi cu un spectacol de dans susținut de trupa de dans medieval „Nosa”, din Bistrița, care, spre final, i-au antrenat și pe cei din public în jocul lor. Acestora li s-au alăturat și cei din grupul de dans medieval al Colegiului Militar din Alba Iulia, care au demonstrat că sunt, pe cât de bine instruiți, pe atât de talentați.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit







Comentarii (0)