Connect with us

Economie

Supermarketurile ar putea fi obligate să vândă mai puține produse din marca proprie. Propunere AUR, la Senat

Publicat

Supermarketurile ar putea fi obligate să vândă mai puține produse din marca proprie. Propunerea vizează modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 și a fost înregistrată la Senat.

Inițiatorii propun limitarea cotei de vânzări realizate prin produse sub marcă proprie la maximum 20% din totalul vânzărilor pe fiecare grupă de produse, în supermarketuri și hipermarketuri. Aceștia susțin că astfel se consolidează un mediu de afaceri echitabil şi se protejează interesele producătorilor locali şi ale consumatorilor.

Supermarketurile ar putea fi obligate să vândă mai puține produse din marca proprie. Motivul

În expunerea de motive a proiectului se precizează că rapoarte publice ale Consiliului Concurenţei şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), dar și sesizări ale asociaţiilor de producători români au evidențiat:

  • dezechilibru semnificativ în relaţiile comerciale dintre marii retaileri şi furnizori, în special cei mici şi mijlocii
  • dependenţa economică critică a furnizorilor faţă de un număr redus de clienţi (retaileri)
  • practici comerciale neloiale, cum ar fi impunerea de preţuri sub costul de producţie pentru produsele sub marcă proprie
  • reducerea diversităţii ofertei şi diminuarea vizibilităţii produselor româneşti în spaţiile de vânzare

Propunerea de modificare a legii

Propunerea legislativă urmăreşte instituirea unei măsuri ”pentru restabilirea echilibrului pe piaţa de retail”, prin:

  • limitarea cotei de vânzări realizate prin produse sub marcă proprie la maximum 20% din totalul vânzărilor pe fiecare grupă de produse în hipermagazine şi supermarketuri
  • introducerea obligaţiei comercianţilor de a raporta anual către Consiliul Concurenţei structura vânzărilor pe grupe de produse, în scopul monitorizării respectării limitei prevăzute
  • stabilirea de sancţiuni contravenţionale proporţionale cu cifra de afaceri, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale şi pentru furnizarea de informaţii false sau incomplete
  • precizarea faptului că limitarea cotei de vânzări prin produse sub marcă proprie nu constituie operaţiune de concentrare economică, cu excepţia cazurilor în care este realizată în cadrul unor alte operaţiuni ce se supun legislaţiei specifice

Proiectul este inițiat de parlamentari AUR.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.