Actualitate
FOTO-VIDEO: ”Glorie Ostașilor Români”. Monumentul dedicat soldaților căzuți pe front a fost inaugurat la Alba Iulia
”Glorie Ostașilor Români” monumentul închinat soldaților români care și-au dat viața pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, a fost inaugurat, vineri, 30 noiembrie la Alba Iulia.
Realizat de către Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, monumentul măsoară 23 de metri sub formă de clopot, continuat de o coloană a eroilor și care se sfârsește cu o coroană regală.
Asociația Ofițerilor în Rezervă din România alături de Asociația Europeană ”Dimitrie Cantemir” Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Uniunea Cineaștilor din România, sprijiniți de către mai multe organizații financiare, au proiectat și realizat un ansamblu monumental dedicat eroilor care s-au jertif pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial.
Ansamblul memorial a fost proiectat de către regizorul Octavian Greavu și se va ridica în piața Amifiteatru din șanțurile Cetății Alba Carolina.
Proiectul a fost finanțat de către Ministerul Culturii și Primăria Municipiului Alba Iulia.
Cu o înălțime de 23 de metri, exact cât măsoară și Monumentul Unirii, construcția este formată din trei elemente distincte.
Baza este formată dintr-un clopot care măsoară 10 metri, din care se desprind trei benzi tricolore verticale, din care la rândul lor se deprind șiruri cu numele celor care și-au dat viața pentru Patria Română.
În interiorul clopotului, vor fi sute de imagini în alb negru, ale monumentelor din comunele și orașele țării închinate eroilor neamului căzuți la datorie.
În mijlocul clopotului se regăsesc elemente grafice din mantia și sceptrul de încoronare a Regelui Ferdinand, ce devine suportul unei candele ce luminează toate pozele alb-negru.
Tricolorul și numele celor care s-au sacrificat se ridică pe Coloana Eroilor, al doilea element distinct din construcție.
Cu o înălțime de 13 metri, coloana va fi luminată de mii de leduri, ce vor ilumina numele soldaților căzuți la datorie.
Ultimul element este format din Coroana României, aurită, reprodusă după grafia coroanelor marilor domnitori români și a Reginei Maria. Briliantele coroanei sunt stemele celor 41 de județe din România.
Proiectul a fost finanțat cu 1,5 milioane de lei de către Ministerul Culturii, banii fiind insuficienți la acest moment pentru realizarea celor 100 de panouri, momentan fiind posibilă construcția doar a 10 dintre ele.
Potrivit reprezentanților proiectului şi viceprimarului Gabriel Pleșa, monumentul va rămâne cel mai probabil în proprietatea Primăriei Municipiului Alba Iulia, și la cerere va putea fi demontat și transportat în țară, în diferite locaţii, pentru a putea fi admirat.
Ansamblul ”Glorie Ostașilor Români” va putea fi admirat la Alba Iulia din 30 noiembrie până pe 10 decembrie 2018.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
matei
duminică, 02.12.2018 at 08:57
Felicitari O Greavu