FOTO-VIDEO REPORTAJ: ”Mașina de spălat” mai veche decât România. Cum funcționează piua cu vâltoare de la Șugag

Secolul XXI, secolul în care tehnologia a ajuns într-un punct atât de avansat încât există un aparat sau un robot care să preia munca noastră în orice domeniu.

În vremea în care chiar și aprinderea unui bec poate fi făcută de la distanță prin comandă vocală, în satul Dobra din comuna Șugag de pe Valea Sebeșului, încă există ultima ”mașină de spălat” tradițională, veche de peste 100 de ani și în perfectă stare de funcționare.

”Mașina de spălat” numită tradițional ”piuă cu vâltoare” a fost construită acum mai bine de un secol, la Dobra.

În județul Alba, la 45 de kilometri de municipiul Alba Iulia, se află satul Dobra din comuna Șugag, pe Valea Sebeșului, între munții Șureanu și munții Cindrelului.

La intrarea în sat locuiește Mircea Avram, în vârstă de 74 de ani, împreună cu familia sa, care deține singura piuă și vâltoare funcțională din zonă.

Ansamblul a fost construit în anul 1916 de tatăl său, Victor Avram, împreună cu părinții acestuia. De-a lungul întregului iaz au fost construite în decursul anilor două mori și 6 pive, însă aceasta a rămas singura funcțională.

Mircea Avram spune că a folosit vâltoarea de curând, în luna iunie a acestui an, pentru niște ”țoale”.

”O fost construită anume pentru țăsături țărănești. Eu am refăcut-o în jurul anilor 1992 și 2016, refăcută tot la câțiva ani. E singura care mai este funcțională aici în zonă.

Ultima dată când am folosit-o o fost în iulie, am făcut niște țoale aduse de către cei de pe la Baia de Aramă și Baia de Fier și Vaiedeeni și cineva de lângă Orăștie și Loman. Aici, din zonă, din altă parte nu mai prea sunt, că nu mai prea sunt țăsături și dacă nu avem o cantitate cel puțin de 50-60 de metri, nu funcționează. Trăbă să fie cantitatea asta ca să poată să bată, să rotească”, spune Mircea Avram.

 

Cum funcționează instalația hidraulică, veche de un secol

Este o instalație care se folosește de puterea apei pentru pâslirea ţesăturilor de lână, prin frecarea şi presarea lor între doi cilindri rotitori şi prin lovirea lor cu ciocane de lemn, într-un mediu cald şi umed.

Piua este compusă dintr-o clădire de formă patrată sau dreptunghiulară, construită din bârne de lemn sau piatră, după caz. Clădirea este compusă din una sau mai multe încăperi aşezate pe o fundaţie din piatră, acoperită cu şisă (şindrilă) din lemn de brad de formǎ piramidală (4 ape) sau în două planuri (două ape cu fundurile drepte), specific arhitecturii gospodăriilor de la munte.

În încăperea principală din interiorul construcţiei se află montată instalaţia de bătut ţesăturile din lână. Apa râului văii este direcţionată printr-un canal (iaz). Intrarea apei în instalaţia propriu-zisă este stăvilită şi direcţionată cu ajutorul unor porţi (stăvilare) care se deschid manual, astfel apa poate cădea unde doreşte muncitorul de la piuă, spre una sau mai multe instalaţii în acelaşi timp.

Instalaţia cu ciocane pentru bătut ţesăturile este acţionată din afara construcţiei de o roată mare din lemn cu paleţi, care este montată la capǎtul unui ax din lemn care face legătura între roată şi instalaţia cu ciocane aflată în celălalt capăt al axului, în interiorul clădirii. Roata cu paleţi este construită din lemn şi are un diametru de 2-3 m, calculat în funcţie de forţa de care este nevoie, ţinând cont de câte instalaţii trebuie să se pună în mişcare.

Poziţia roţii este amplasată la 3-4 m sub nivelul iazului, în aşa fel încât apa să cadă pe roată prin jgheaburi înclinate la aprox. 45 de grade. Jgheaburile prin care coboară apa sunt făcute din scânduri (aşezate) înclinate şi în unele situaţii, conice, în partea de sus mai late, iar în partea de jos mai înguste, astfel apa cǎzând prin acest jgheab dezvoltă o forţă foarte mare.

Apa din iaz poate cădea prin jgheaburi lovind roata în partea de jos (sub roată) și provocându-i o rotire de la stânga spre dreapta (ȋnainte), sau varianta când apa poate fi direcţionatǎ prin jgheaburi orizontale, puţin înclinate, lovind roata în partea de sus (deasupra), astfel roata îşi capătă o rotire de la dreapta la stânga (înapoi). Instalaţia cu ciocane este aşezată la celǎlalt capǎt al axului principal (poziţionate deasupra axului).

Datoritǎ lovirii ciocanelor, unul câte unul, în mişcarea de du-te-vino, în sus şi în jos, în cuva pivei se formează o mişcare de rotaţie constantǎ a hainelor sau a pânzelor, astfel prin această rotire şi lovire a ţesăturii o perioadă de timp, se produce procesul de împâslire şi transformare a lui într-o stofă de lucru. În timp ce ţesăturile se rotesc şi sunt lovite, muncitorul toarnă apă rece şi caldă în cuvă, acest procedeu durează aproximativ o oră şi jumătate, după care, ciocanele se blochează ridicate şi ţesăturile se scot.

După ce materialul trece prin piuă, acesta este introdus în vâltoare, în vederea limpezirii şi spălării pânzei o perioadă de aproximativ o oră.

Vâltoarea este o instalație tradițională folosită la spălarea rufelor și a textilelor de dimensiuni mari. Prin viteza apei care intră înr-un jgheab de lemn, rufele sunt învârtite într-un vârtej și spălate exact ca într-o mașină de spălat, doar că fără detergent și fără funcția de ”uscare”.

Cuva este făcută din scânduri (lăturoi), între care este lăsată o mică distanţă, pentru ca apa să poată ieşi.

Cum explică Mircea Avram:

”Se pune un cazan, să încălzăște apa la 37-40 de grade, după care să lasă ciocanele jos acolo, se bagă țăsăturile în oală și acolo merge 2-3 zile după cum îs asta. Și ele din, țăsute din război pe care să bagă să bat până când să îngroșează.

Deci tot procesul asta durează 2 sau 3 zile. Trebuie să fie e cel puțin 50 sau 60 de metri de țesătură, pentru că asta implică ca atuncea ele să rotească datorită construcției care o are, datorită treptelor de pe ciocane care-s cele care bat, ele trebuie să învârtă singure, ajutate de apă caldă; încălzim apa și punem pe ele și avem de grijă ca ele să meargă.

Persoanele care au țesăturile făcute, vin, le aduc aici (țesăturile – n.r.), se cheamă cum le înnodăm cu ață, un ”împiedicat”. Le pregătim, le băgăm acolo în oală, așa îi zicem la asta care este scobită și făcută manual. Dăm drumul la ciocane, punem apă caldă, dăm drumul la roată și merge, le bat acolo până se îngroșează.

După ce s-or îngroșat le scoatem de acolo afară, le ducem, le tăiem piedica care o fost făcută cu ață, le băgăm în vâltoare să se limpezască. Și le punem după aceea la uscat, pe culme, afară. Și vine omul și le ia atunci când are nevoie sau când îs făcute”.

Mircea Avram spune că este singura piuă funcțională din zonă.

Tatăl său, împreună cu mai mulţi proprietari de terenuri din apropierea Râului Dobra, au format, în urmă cu peste 100 de ani, un iaz pentru aducerea apei spre instalaţiile hidraulice ce urmau să se construiască. În următoarea perioadă s-au construit 6 piue cu vâltori şi 2 mori pe acelaşi iaz.

”Au mers din timpuri vechi, o fost pe toată lungimea iazului construit de 860 de metri, o fost 6 piuă și 2 mori; nu mai sunt pentru că s-au degradat în timp și nu se mai folosesc, să folosesc poate puțin”, spune acesta.