Connect with us
Advertisement

Eveniment

Guvern: Reforma pensiilor, obiectiv important în PNRR. Renegocieri privind angajamentele, doar după 2023

Publicat

Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens.

Precizările au fost făcute duminică, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, pentru Agerpres.

El a mai subliniat, în context, că reforma pensiilor rămâne un obiectiv cât se poate de important în cadrul PNRR.

„Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este exclus să demarăm orice demers de renegociere, până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens.

Trebuie să ne concentrăm pe atingerea ţintelor şi jaloanelor, pentru ca românii să poată beneficia de miliardele de euro de care avem nevoie pentru susţinerea economiei şi ridicarea nivelului de trai. Aşa cum premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat, vineri, în conferinţa de presă susţinută alături de secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, reforma pensiilor este un obiectiv cât se poate de important, iar, la nivelul Guvernului, atenţia trebuie să se concentreze astfel încât românii să beneficieze, după o viaţă de muncă, de un venit care să le permită să ducă un trai decent”, a declarat Dan Cărbunaru.

El a reamintit că, încă de la prima întrunire a Comitetului interministerial pentru PNRR, printre primele subiecte care au fost discutate s-a numărat reforma pensiilor.

„Ca atare, este o ţintă din PNRR, intră în ansamblul de reforme pe care Guvernul trebuie să le facă, astfel încât să poată să atragă banii pe care îi avem la dispoziţie prin acest program. Vom continua să acordăm toată atenţia necesară, astfel încât această reformă să se îndeplinească”, a mai transmis Dan Cărbunaru.

Precizările purtătorului de cuvânt al Guvernului vin după ce ministrul fondurilor europene, Dan Vîlceanu,  a afirmat că că au existat „îngrijorări” ale Comisiei Europene în legătură cu declarațiile unor oficiali români care au cerut renegocierea procentului din PIB alocat pentru pensii.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat săptămâna trecută la Digi24 că PSD vrea să renegocieze PNRR deoarece prin plafonul de 9,4 la sută din PIB agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor, vârstnicii României „sunt condamnați la sărăcie”.

surse: agerpres.ro, digi24.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Acesta și celălalt

    luni, 31.01.2022 at 00:01

    Treaba cu pensiile este ca și treaba cu integrarea României în Uniunea Sovietică Europeană: România va fi integrată până la dezintegrare! Pensionarii vor trăi bine conform indicațiilor USE… dar în viața viitoare!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement