Eveniment
Guvernul a modificat Codul Penal, prin ordonanță de urgență, privind întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale
Guvernul a adoptat, luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care a fost modificat articolul din Codul penal referitor la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, a anunţat, luni, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
„Astăzi, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care a fost aliniat articolul 155 alineatul 1 din Codul penal la o recentă decizie a CCR din data de 26 mai.
Potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, articolul 155 va avea în alineatul 1 următorul conţinut:
‘Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului„, a declarat Predoiu, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, ”este o intervenție punctuală care era necesară pentru a evita o discontinuitate legislativă ce ar fi dus la compromiterea foarte multor dosare aflate pe rolul instanțelor. Această intervenție a fost cerută imperios chiar de către CCR, care menționează termenul de intervenie imediată pentru a alinia legislația. A fost susținută și de Parchetul General, cu care ne-am consultat imediat și care ne-a confirmat că o pasivitate sau o întârziere în intervenție legislativă ar fi avut un efect devastator asupra multor anchete.
Era necesară o intervenție care vizează protecția cetățeanului”.
Declarațiile ministrului
- Era important ca această intervenție să se facă până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, pentru că ar fi dus la compromiterea multor anchete
- În ceea ce privește referendumul pe justiție, amintesc că acesta a vizat trei chestiuni: materia infracțiunilor, a pedepselor și organizării judiciare. Nu abrogăm infracțiuni (prin această OUG -n.r.), nu mărim pedepse și nu scădem pedepse, nu intervenim în organizarea judiciară
- Trebuie ținut cont de spiritul referendumului. Această OUG nu intră în coliziune cu efectele referendumului, cu spiritul referendumului. Dimpotrivă, se aliniază perfect acelui spirit și voinței cetățeanului care a votat la referendum
Precizări ale ministerului
- Pentru desfășurarea în bune condiții a proceselor penale și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, coordonate ale statului de drept, este nevoie de un cadru legal clar și previzibil inclusiv în ceea ce privește prescripția răspunderii penale.
- Prescripția răspunderii penale este o instituție de ordine publică și cu o aplicare în cazul marii majorității a infracțiunilor, în condițiile în care foarte puține infracțiuni sunt imprescriptibile.
- De asemenea, statul trebuie să asigure un just echilibru între, pe de o parte, protecția drepturilor persoanelor vătămate care au suferit vătămări prin săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală, pe de-o parte, și protecția drepturile și libertăților persoanelor care încalcă legea prin comiterea de fapte prevăzute de legea penală, pe de altă parte.
- Se impune reglementarea de urgență a unor condiții clare în care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale, reglementare care să asigure și în continuare desfășurarea într-un cadru normativ accesibil și previzibil a activității organelor judiciare în cadrul procesului penal, evitându-se astfel o lacună legislativă.
Joi Curtea Constituţională a admis o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, declarând neconstituțional un articol din Codul Penal ce permite întreruperea cursului prescripției odată cu administrarea de noi probe de către procurori, potrivit hotnews.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News