Sub sloganul „Am crescut în 100 de ani, m-au tăiat în 10 minute”, Greenpeace a realizat un studiu referitor la tăierile ilegale de arbori din pădurile din România, în perioada 2000-2011, acțiune ce face parte dintr-un proiect desfășurat la nivel mondial, pentru oprirea defrisărilor până în 2020. Județul Alba are o suprafață de 227.846 de hectare acoperite cu păduri. Zonele cele mai afectate de defrișări ilegale sunt nord-vestul și sudul județului, unde pădurea se întinde pe o suprafață de peste 30.000 de hectare.

Publicitate

“Pădurile au, pe lângă importanța economică, un rol esențial în menținerea caracteristicilor climei. La nivel global, defrișarea pădurilor este una dintre cauyele principale ale fenomenului de schimbare climatică”, menționează cei de la Greenpeace.

Potrivit rezultatelor studiu  Greenpeace, în România dispar peste 3 hectare de pădure în fiecare oră. Greenpeace a lansat o hartă a suprafețelor despădurite din România, în perioada 2000-2011, solicitând, cu această ocazie, Ministrului Mediului și Pădurilor să ia măsuri urgente pentru protejarea pădurilor. În documentul respectiv se pot vedea care sunt cele mai afectate zone de tăierile ilegale din județul Alba.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Din hartă rezultă c ă în județul Alba sunt două zone în care pădurile sunt defrișate în mod abuziv. Este vorba de nord-vestul județului în zona localităților Horea, Albac și Bistra și în zona de sud, Oașa-Șugag. Cele trei comune din zona de nord-vest a județului au, în total, peste 15.000 de hectare de păduri, iar, doar în comuna Șugag, suprafața pădurilor depășește 18.000 de hectare, potrivit informațiilor furnizate de Direcția Regională de Statistică Alba.

Militanții Greenpeace declară că fenomenul despăduririlor este foarte răspândit, mai ales în județele montane, iar autoritățile au responsabilitatea de a gestiona și monitoriza intervențiile forestiere. De asemenea, în cazul în care au loc tăieri ilegale de arbori, este responsabiilitatea autorităților să efectueze controale și să aplice sancțiunile necesare – iar unde este cazul, să întocmească dosare penale.

Publicitate

Cercetarea realizată de Greenpeace România arată că, în perioada 2009-2011, s-au înregistrat peste 30.000 de cazuri de tăieri ilegale de arbori. Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale s-au înregistrat în județele Argeș (peste 6.000), Gorj (2.500), Prahova (peste 2.000), Bacău (aproape 2.000). Cele mai puține cazuri de tăieri ilegale s-au înregistrat în Giurgiu și Teleorman, cu câte 8, respectiv 39 de cazuri, unde suprafața de pădure este semnificativ mai mică față de alte județe.