Eveniment
Concert de romanțe cu Georgeta Plută și alți artiști, de 1 Decembrie, la Alba Iulia
În cadrul programului pregătit de Ziua Națională la Alba Iulia, luni, 1 decembrie, sunteți invitați la un concert de romanțe.
Georgeta Plută va susține un recital în cadrul evenimentului ”Romanța sufletului românesc”. Cu acest prilej, artista își lansează și albumul său discografic.
Concertul va fi pe 1 decembrie de la ora 17.30, în sala Atrium Centurionum de la sediul administrativ al județului Alba (sediul Consiliului Județean din Cetatea Alba Carolina).
”Romanța românească va prinde viață într-o interpretare caldă, nostalgic-elegantă, care amintește de sensibilitatea și noblețea culturală a unei epoci în care cântecul era poezie, iar poezia trăire.
Acest recital este o declarație de identitate: romanța este parte din fibra profundă a sufletului românesc, din eleganța sa sentimentală și din tradiția artistică pe care trebuie să o transmitem mai departe”, transmit organizatorii.
Vezi integral: PROGRAM Ziua Națională a României, 1 Decembrie la Alba Iulia: Parada militară. Concerte: Voltaj, Damian Brothers. Foc de artificii
Invitați special:
- Kalman Urszui (pian)
- Cristina Beldea Moșuțan
- Antonie Camară
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News