Connect with us
Advertisement

Eveniment

Hristos a Înviat! LIVE VIDEO: Slujba de Înviere de la Catedrala Încoronării din Alba Iulia

Publicat

Hristos a Înviat! La Catedrala Încoronării din Alba Iulia, slujba de Înviere este oficiată de ÎPS Irineu. Credincioșii s-au adunat pentru a lua Lumina Sfântă.

Creştinii participă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la slujbele de Înviere în judeţul Alba. Este unul dintre cele mai importante ritualuri religioase de peste an.

Vezi: URĂRI DE PAŞTE 2022 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai solemnă dintre toate sărbătorile creștine din timpul anului.

 

Sărbătoarea Paștilor implică un complex întreg de slujbe ce se desfășoară pe o lunga perioadă a anului bisericesc.

Paștele este precedat de un timp îndelungat de post, timp stabilit pentru pregătirea credincioșilor pentru marele praznic al Învierii.


Duminică, 24 Aprilie – ÎNVIEREA DOMNULUI (SFINTELE PAŞTI) – Catedrala Încoronării Alba Iulia

  • ora 00.00-01.15 – Utrenia Sfintei Învieri
  • ora 01.15-03.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (Slujeşte şi predică Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu)
  • ora 12.00-13.30 – A doua Înviere (Vecernia Sfintei Învieri cu citirea Sfintei Evanghelii în diverse limbi)
    (Slujeşte şi predică Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu)

Slujba de Înviere în Biserica Ortodoxă Română

În Biserica Ortodoxă Română, slujba Învierii se desfășoară după următorul tipic: începutul se face sâmbătă, la ora 23.45, când stingându-se toate luminile, preotul iese prin sfintele uși cu o lumânare aprinsă de ia candela de la Sfânta Cruce și spune de trei ori „Veniti de primiți lumină”.

La acest îndemn, credincioșii iau lumină de la preot și ies afară în fața bisericii, unde este așezată o masa pe care stau Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și două sfeșnice cu lumânări aprinse.

Slujba începe afară cu citirea evangheliei învierii (Matei XXVIII, 1-16).

După aceasta preotul dă binecuvântarea pentru începutul utreniei „Slava Sfintei și celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”, și toți cântă împreună cu preotul:

„Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” (de trei ori).

Preotul rostește apoi stihurile Paștilor, cădind în jurul mesei, apoi rostește ectenia mare, după care tot poporul intră în biserică. Se continuă cu slujba utreniei și cu liturghia. Toată slujba exprimă bucuria și înălțarea sufletească pe care le produce praznicul Învierii în sufletele credincioșilor.

Acest tipic pentru slujba Învierii Domnului este urmat în general de practica tuturor Bisericilor Ortodoxe Răsăritene, deși în unele practici intervin mici obiceiuri locale.

Astfel în Biserica Ortodoxă Greacă preotul cheamă pe credincioși să-și aprindă lumânările, prin formula: „Veniți de luați lumină din lumina cea neînserată”, potrivit crestinortodox.ro.

și în jurul orei 22.00 la Alba Iulia.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, pe Aeroportul Sibiu

 

Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă sâmbătă seara în România

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară de către de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.

Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, iar Centrele eparhiale, prin protopopiate, au distribuit-o fiecărei parohii.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.

Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, în jurul orei 14,30, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

YouTube video

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement