Connect with us
Advertisement

Economie

Inițiativa „Haine de calitate, salariu echitabil”, înregistrată de Comisia Europeană. Vizează angajații din sectorul confecțiilor

Publicat

Comisia Europeană a înregistrat o inițiativă cetățenească europeană intitulată „Haine de calitate, salariu echitabil”. Inițiativa vine în completarea Directivei UE privind salariul minim adecvat.

Inițiativa invită Comisia să prezinte o propunere legislativă care să impună întreprinderilor din sectorul confecțiilor și încălțămintei să își îndeplinească obligația de diligență în ceea ce privește veniturile de subzistență din lanțurile lor de aprovizionare.

Organizatorii enumeră șase obiective ale acestei obligații de diligență, și anume: identificarea, prevenirea și atenuarea efectelor negative asupra drepturilor omului; reducerea sărăciei în UE și în întreaga lume, acordând o atenție deosebită situației femeilor, a migranților și a lucrătorilor care au contracte precare, precum și necesității de a combate munca copiilor; interzicerea practicilor comerciale neloiale; asigurarea dreptului consumatorilor la informare, precum și sporirea transparenței și a răspunderii întreprinderilor din sectorul confecțiilor și încălțămintei.

Întrucât această inițiativa cetățenească europeană îndeplinește condițiile necesare, Comisia a considerat-o că fiind admisibilă din punct de vedere juridic. Comisia nu a analizat în acest stadiu fondul propunerii.

Etapele următoare

După înregistrare, organizatorii au la dispoziție 6 luni pentru a începe colectarea semnăturilor. Dacă, în termen de un an, inițiativa cetățenească europeană este sprijinită de un milion de persoane din cel puțin șapte state membre, Comisia va trebui să reacționeze.

Comisia ar putea decide fie să dea curs solicitării, fie să o respingă și va trebui să își argumenteze decizia.

Directiva privind salariul minim în UE: Venitul minim în România ar putea crește cu 20-25%

Și Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană a fost avizată favorabil în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale.

Noua lege – odată adoptată – va promova caracterul adecvat al salariilor minime legale și va contribui astfel la asigurarea unor condiții decente de muncă și de trai pentru angajații europeni, potrivit  Consiliului European.

”Ne-am putea aștepta la creșteri ale salariului minim de 20-25%. Statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă” a scris eurodeputatul Eugen Tomac, pe contul său de Facebook.

Sursă: Comisia Europeană

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement