Connect with us
Publicitate

Actualitate

Interesul românilor pentru studiile universitare în străinătate, în creştere. Top țări preferate

Publicat

Interesul pentru studiile universitare în străinătate în rândul studenților români a crescut semnificativ în comparație cu anul precedent, conform anunțului făcut de reprezentanții IntegralEdu.

Olanda și Marea Britanie se află în continuare în topul destinațiilor preferate pentru studiu, iar noii studenți se îndreaptă către domenii precum Creative Business, Inteligență Artificială și Securitate Cibernetică.

Într-o conferinţă de presă, dedicată prezentării deschiderii, pe 1 octombrie, la Bucureşti, a Târgului educaţional World Education Fair (WEF), Alexandra Bădescu, Deputy Country Manager IntegralEdu, a precizat că un top al destinaţiilor de studii pentru români situează Olanda pe locul întâi, urmată de Marea Britanie, Spania, Belgia, Germania şi Italia.

„De asemenea, am observat un interes crescut pentru noi destinaţii cum ar fi Franţa, Finlanda, Irlanda, Estonia, Suedia, Malta, Portugalia şi Mauritius”, a spus ea.

Numărul studenţilor din România în Olanda a crescut cu aproape 20%

Bădescu a precizat că numărul studenţilor din România în Olanda a crescut cu aproape 20% faţă de anul anterior, conform datelor oficiale acesta ajungând la 6.717 şi situându-ne astfel pe locul trei, după Germania cu 22.775 studenţi şi Italia cu 7.633 studenţi.

„În Olanda, în ciuda discuţiilor la nivel guvernamental şi politic despre posibilitatea limitării numărului de programe universitare cu predare în limba engleză, situaţia rămâne neschimbată pentru anul următor.

Mai mult, universităţile încurajează studenţii europeni şi se opun acestor abordări, iar statul olandez a reintrodus un grant, alături de alte metode de finanţare.

O astfel de deschidere către a primi studenţi străini se manifestă şi la unele universităţi din Marea Britanie. Chiar dacă cele mai multe şi-au modificat taxele pentru europeni după Brexit, sunt şi multe universităţi care au păstrat nivelul de 9250 lire sterline al taxei vechi pentru europeni.

Unele dintre acestea vor fi prezente şi la ediţia din acest week-end a World Education Fair”, a arătat Alexandra Bădescu, citat de Agerpres.

Programe de studii. Care sunt cele mai căutate programe de studii

Din punct de vedere al interesului candidaţilor pentru studiile în străinătate, topul domeniilor din acest an arată astfel: Economie şi Management; Computer Science; Artă şi Design; Inginerie; Psihologie; Drept; Media şi Comunicare; Turism, Hotel Management şi Arte Culinare; Medicină; Ştiinţe Sociale şi Ştiinţe Umaniste.

Cel mai căutat program de studiu din zona Economie şi Management este cel de International Business, iar din punct de vedere al destinaţiei, cei mai mulţi tineri aleg să studieze Business în Olanda, Italia şi Spania.

Psihologia este un alt domeniu de interes în rândul viitorilor studenţi internaţionali, destinaţia de studiu preferată pentru a urma un program în acest domeniu fiind Olanda.

De asemenea, după pandemie, se observă o creştere a interesului pentru domeniul turismului şi al ospitalităţii.

„O noutate pentru acest an este şi orientarea către programele de Media şi Comunicare, strâns legate de piaţa muncii şi, implicit, de noile domenii de activitate.

De exemplu, o universitate din Irlanda care va fi prezentă la Bucureşti, colaborează cu Studioul Windmill Lane, unul dintre cele mai faimoase studiouri de înregistrări din lume, cu colaborări cu artişti celebri ca Rolling Stones, Bruce Springsteen, Miley Cyrus, Ed Sheeran, U2 şi mulţi alţii”, a spus Bădescu.

Programe de nişă foarte căutate de studenți

Din ce în ce mai multe universităţi încep să dezvolte noi programe, de nişă, cu mare potenţial pentru viitor. Un exemplu ar fi cel de Creative Business, prin care tinerii îşi dezvoltă cunoştinţele de management şi afaceri în domeniile creative şi artistice.

Potrivit sursei citate, alte programe de nişă care încep să fie foarte căutate de tineri dar şi de companiile specializate sunt Creative Media & Game Technology, Cyber Security sau Environmental Science.

De asemenea, interesul pentru studii în domeniul A.I. este de la sine înţeles, atât din partea tinerilor, dar şi a companiilor. În Marea Britanie există deja universităţi care acordă şi burse pe acest program.

În privinţa admiterii la licee în străinătate, comparativ cu anii anteriori, numărul solicitărilor pentru studii gimnaziale şi liceale în străinătate se menţine constant, a precizat Raluca Niculae, Manager Departament Tabere şi Licee IntegralEdu.

Conform statisticilor IntegralEdu, Marea Britanie se află în continuare pe primul loc în topul preferinţelor, urmată de Germania, Elveţia, Austria, Spania şi Italia. SUA intră în top pentru studiul liceal.

Taxele pentru studiul liceal în străinătate

„În ceea ce priveşte taxele pentru studiul liceal în străinătate, acestea pot varia între 17.500 şi 50.000 de lire sterline pe an pentru Marea Britanie, pentru SUA acestea situându-se între 25.000 şi 90.000 de dolari anual.

În Spania costurile anuale pentru varianta boarding school sunt în medie de 30.000 euro, în Portugalia 18.500 euro, iar în Germania acestea se situează între 25.000 şi 45.000 euro.

Deşi în aparenţă taxele pot părea consistente, acestea includ costurile aferente şcolarizării, cazării şi meselor şi o mulţime de activităţi extracurriculare din care elevii pot alege. Trebuie avut în vedere şi faptul că multe licee acordă burse academice, sportive sau artistice care variază între 5% şi 100% din taxa de şcolarizare”, a explicat Raluca Niculae.

Cererea pentru taberele educaţionale în străinătate se dublează de la an la an, datorită apariţiei unor programe şi destinaţii noi, a arătat Raluca Niculae.

Ea a informat că elevii pot experimenta din ce în ce mai multe domenii de studiu pot în cadrul taberelor educaţionale şi internship-urilor organizate în campusuri precum UCL, Imperial College, Oxford, Cambridge: media & performing arts, sound design & production, forensic science/criminalistică, video game design, public speaking & leadership etc.

La finalizarea acestor programe, tinerii primesc certificate şi recomandări din partea specialiştilor

„Acestea se alătură domeniilor deja consacrate pentru taberele educaţionale precum arhitectură, medicină, drept, inginerie, business, psihologie etc.

La finalizarea acestor programe, tinerii primesc certificate şi recomandări din partea specialiştilor din industrie sau companiilor cu care au lucrat, esenţiale pentru admiterea la universitate.

În cadrul târgului educaţional World Education Fair, participanţii interesaţi de taberele educaţionale vor regăsi propuneri pentru toate vacanţele şcolare, noi programe de studiu, destinaţii la mare căutare în acest an, precum Singapore dar şi noutăţi precum Japonia şi Dubai.

Pe perioada vacanţelor de iarnă şi primăvară, de exemplu, vor putea alege între o tabără de ski şi snowboard în Elveţia sau safari în Dubai”, a mai spus Raluca Niculae.

Potrivit reprezentantelor IntegralEdu, în acest an şcolar 500 de studenţi şi 30 de liceeni din România învaţă la instituţii de învăţământ din străinătate, „majoritatea europene şi câteva americane”.

Târgul educaţional World Education Fair (WEF), la București

Pe 1 octombrie are loc la Bucureşti Târgul educaţional World Education Fair (WEF), acesta având în prealabil şi două ediţii locale la Cluj (29 septembrie) şi Constanţa (30 septembrie).

La eveniment vor participa reprezentanţi ai 53 de instituţii din străinătate, din 12 ţări: Olanda, Danemarca, Elveţia, Germania, Spania, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Austria, Belgia şi România.

„Acestea sunt distribuite pe produse astfel: 14 licee, 7 organizaţii de tabere, 28 de universităţi şi 4 organizaţii de campus.

Pe lângă acestea vom avea şi worhshopp-uri interactive, organizate atât de către consultanţii IntegralEdu, cât şi de profesionişti în domeniu, toate adresate studiului în străinătate, carierelor viitorului”, a mai spus Alexandra Bădescu.

Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanţă în educaţie la nivel local şi reprezintă peste 500 de instituţii de învăţământ de top din întreaga lume.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate