Eveniment
Italia introduce noi restricții. Starea de urgență, prelungită până la 31 ianuarie. OBLIGAȚII pentru cei care vin din România
Noi restricţii sunt introduse în Italia pe fondul epidemiei. Săptămâna viitoare, Parlamentul va dezbate propunerea premierului italian de a prelungi starea de urgenţă.
Pe fondul creşterii numărului de infectaţi cu coronavirus care a depăşit pragul de 2.500 în ultimele zile, autorităţile italiene pregătesc noi restricţii. În urmă cu 2 luni, în august, Guvernul anunţat că nu ia în considerare noi măsuri de restricţii, motivând că situaţia nu poate fi comparată cu cea din februarie sau martie, când boala se răspândea fără control şi era dificil de găsit şi urmărit persoanele infectate.
De sâmbătă, însă, în Capitală şi în toată Regiunea Lazio, purtarea măştii în spaţiul public a devenit obligatorie.
Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a îndemnat populaţia să lupte alte 7-8 luni cu „cuţitul în dinţi” pentru a ieşi complet din pandemie. Metafora exprimă clar ideea Guvernului italian de a introduce noi restricţii. Marţi, premierul Giuseppe Conte va cere Parlamentului prelungirea stării de urgenţă până la 31 ianuarie 2021.
„Recomandăm să menţineţi o linie comportamentală prudentă. Adică păstraţi distanţarea fizică, folosiţi măştile de protecţie. Spălaţi-vă pe mâini şi, mai ales, evitaţi aglomeraţia”, a afirmat Dr. Giovanni Rezza, directorul Departamentului pentru Prevenţie, Ministerul Sănătăţii.
Dezbaterile pe marginea unui noi decret privesc şi România. Din punct de vedere legislativ, miercuri, pe 7 octombrie, expiră decretul cu privire la carantina obligatorie pentru persoanele care sosesc din România în Italia. Călătorii din România sunt obligaţi să efectueze izolare la domiciliu timp de două săptămâni şi să se supună testului molecular.
În ultimele 24 de ore în Italia s-au înregistrat 2.499 de noi pozitivi şi 23 de decese.
Restricții de intrare pe teritoriul Italiei pentru cetățenii care sosesc din România
Începând cu data de 24 iulie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile la sosirea pe teritoriul italian. La data de 7 septembrie, autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 7 octombrie 2020.
Excepții de la obligația de autoizolare la sosire în Italia aplicate cetățenilor care sosesc sau au tranzitat România în ultimele 14 zile:
- echipaje ale mijloacelor de transport;
- personal navigant;
- persoanelor care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranță, aprobate de autoritatea sanitară competentă;
- în cazul intrărilor din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive și expoziții la nivel internațional, în urma obținerii unei autorizații din partea Ministerului Sănătății și cu obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverința care confirmă efectuarea, în cele 72 de ore anterioare intrării pe teritoriul național, unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ.
De la 9 iulie, oricine intră în Italia din străinătate este obligat să prezinte transportatorului sau forțelor de poliție în caz de control, o declarație pe proprie răspundere .
În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui să specifice în detaliu în declarația pe propria răspundere locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară și izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă și un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil). De asemenea, transportatorii trebuie să măsoare temperatura pasagerilor și să nu permită călătoria celor depistați cu stare febrilă.
Persoanele care, la sosirea din România în Italia cu un mijloc de transport în comun, nu pot să se deplaseze cu un mijloc de transport privat la adresa la care vor efectua izolarea la domiciliu, indicată în declarația pe propria răspundere, vor trebui să efectueze carantina într-o locație stabilită de Protecția Civilă, pe cheltuială proprie. Acestea trebuie să comunice cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19 Direcției de Sănătate Publică.
În mod asemănător, persoanele fizice care sosesc din România în Italia cu un mijloc de transport privat sunt obligate să comunice imediat propria intrare pe teritoriul italian Departamentului de Prevenție din cadrul Direcției de Sănătate Publică locală. Acestea vor fi supuse măsurii de supraveghere sanitară și de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, la adresa comunicată Direcției de Sănătate Publică și vor trebui să semnaleze cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19.
Excepții și prevederi privind tranzitul
Prevederi privind tranzitul pasagerilor aplicate cetățenilor care sosesc sau au tranzitat România în ultimele 14 zile:
- la intrarea în Italia, chiar dacă sunt asimptomatici, au obligația să completeze traseul efectuat cu mijlocul de transport exclusiv privat de la intrarea pe teritoriul național sau de la locul debarcării din mijlocul de linie utilizat pentru a intra în Italia până la locația unde vor efectua autoizolarea;
- sunt supuși obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile la locația indicată în declarație;
- ca excepție, în cazul intrării în Italia cu un mijloc de transport aerian de linie, este permisă continuarea călătoriei cu un alt mijloc de transport aerian de linie către destinația finală menționată în declarație, cu condiția de a nu părăsi zonele special amenajate în interiorul aeroporturilor.
Prevederi generale privind tranzitul pasagerilor
Tranzitul prin Italia, dintr-o țară străină către o altă țară străină, în scopul de a ajunge – cât mai repede posibil și fără opriri intermediare care să nu fie strict necesare – la propria locuință, este permis, atunci când există motive de muncă, sănătate sau urgență absolută. De exemplu:
- tranzitul aeroportuar este permis, cu condiția de a nu părăsi zona aeroportului;
- pasagerii vaselor de croazieră care debarcă în Italia la încheierea croazierei au voie să se întoarcă în propria țară (cu cheltuieli în sarcina armatorului);
- este permisă îmbarcarea propriului vehicul privat pe un feribot și apoi continuarea călătoriei către casă cu același vehicul privat. În acest caz, tranzitul prin Italia nu trebuie să depășească 36 de ore.
La îmbarcarea în avion / navă cu destinația Italia, este necesar să completați o declarație pe propria răspundere (model formular MAE), specificând în mod clar că vă aflați în tranzit înspre propria locuință care se află într-o țară diferită de Italia. Dacă prezentați simptomele virusului Covid-19, trebuie să înștiințați telefonic imediat autoritățile sanitare locale competente și să respectați instrucțiunilor acestora.
Recomandări pentru cetățenii români care efectuează deplasări către / dinspre România
În scopul combaterii și împiedicării răspândirii virusului COVID-19, activitățile de transport public cu caracter regulat, rutier, maritim, feroviar, aerian, lacustru și în ape interioare, sunt realizate în funcție de prevederile din „Protocolul comun de reglementare pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19 în sectorul transporturilor și al logisticii” din domeniu, semnat la 20 martie 2020, precum și din „Liniile directoare pentru informarea utilizatorilor și metode organizatorice pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19″ (anexate la DPCM din 14 iulie 2020, 07.08.2020 și 07.09.2020).
Accesul la mijloacele de transport public este condiționat de garantarea posibilității de a respecta distanțarea între persoane.
Este obligatorie utilizarea măștii sau a altor dispozitive de protecție a căilor respiratorii.
sursa: digi24.ro, mae.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News