Actualitate
Legea prin care angajații firmelor cu activitatea suspendată din cauza COVID primesc 75% din salariul de bază, adoptată la Senat
Senatul a adoptat tacit, miercuri, o ordonanță de urgență prin care se acordă salariaţilor angajatorilor a căror activitate este suspendată de direcţiile sănătate publică indemnizaţii de 75% din salariul de bază şi o propunere legislativă privind efectuarea de teste gratuite pentru SARS-CoV-2. Pe lângă acestea alte 35 de proiecte de lege au trecut fără să mai fie supuse la vot.
OUG 120/2020 prevede instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2
Mai jos textul ordonantei aprobate tacit
(1) Prin derogare de la prevederile art. 24 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, salariații angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București beneficiază de acordarea indemnizației prevăzute la art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare.
(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se calculează pentru numărul de zile în care activitatea a fost suspendată.
(3) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.
(4) De măsura prevăzută la alin. (1) nu beneficiază salariații aflați în concediu medical și care primesc indemnizația de asigurări sociale aferentă.
37 de proiecte de lege adoptate tacit de Senatori
Pentru o parte dintre aceste proiecte adoptate tacit, pentru care termenul pentru dezbatere şi vot în plenul Senatului s-a împlinit în perioada 16 iulie – 31 august, au fost întocmite rapoarte de admitere sau de respingere în comisiile de specialitate, însă actele normative vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor în forma iniţiatorilor, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, cele 37 de proiecte au fost aprobate în bloc, nota pentru adoptare tacită fiind citită de preşedintele de şedinţă, Robert Cazanciuc.
Deşi Comisia juridică a Senatului propusese, în raportul întocmit, respingerea propunerii legislative privind dizolvarea fundaţiilor pentru tineret, proiect iniţiat de un grup de parlamentari preponderent PSD, prin depăşirea termenului de dezbatere şi vot în plen, a fost adoptată tacit de Senat.
Acest proiect mai prevede înfiinţarea unor instituţii publice de interes local sau judeţean cu personalitate juridică având ca scop prestarea de servicii publice pentru tineret.
Printre ordonanţele adoptate tacit se regăsesc: OUG nr. 115/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe baza de tichete sociale pe suport electronic, acordate din fonduri externe nerambursabile;
OUG nr. 122/2020 pentru eficientizarea procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România şi OUG nr. 119/2020 pentru completarea Legii 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice.
De asemenea, Senatul a adoptat tacit propuneri legislative iniţiate de parlamentari USR.
Un astfel de act normativ prevede că personalul care lucrează în servicii sociale de îngrijire a vârstnicilor va beneficia de aceleaşi sporuri de risc şi alte stimulente ca şi personalul medical, acordate de stat în considerarea eforturilor de combatere a pandemiei.
O altă propunere legislativă adoptată tacit de Senat, iniţiată de parlamentari USR, vizează acordarea unei alocaţii de sprijin în cuantum de 750 de lei în vederea achitării chiriei în cazul persoanelor şi familiilor cu risc de vulnerabilitate ridicat.
Toate cele 37 de acte normative adoptate tacit miercuri de către Senat vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în aceste cazuri.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News