Connect with us
Advertisement

Eveniment

Legea prin care sunt considerați nedemni avocații condamnați pentru unele infracțiuni săvârșite cu intenție, promulgată

avocat

Publicat

Legea prin care sunt considerați nedemni avocații condamnați definitiv la cel puțin un an, pentru anumite infracțiuni, a fost promulgată miercuri de către președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ modifică Legea 51/1995, articolul 14, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Camera Deputaţilor a adoptat în 27 septembrie proiectul de lege care prevede că sunt nedemni de a fi avocaţi cei care au fost condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de cel puţin un an pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, patrimoniului, înfăptuirii justiţiei, securităţii naţionale sau de genocid, umanităţii şi de război, de corupţie sau de serviciu, de fals sau care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, potrivit Agerpres.

Ce prevede legea promulgată

Actul normativ prevede:

„Este nedemn de a fi avocat cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, infracţiune pedepsită cu pedeapsa închisorii având un minim special de cel puţin 1 an şi reprezentând:

  • infracţiune contra vieţii
  • infracţiune contra patrimoniului
  • infracţiune contra înfăptuirii justiţiei
  • infracţiune de corupţie sau de serviciu
  • infracţiune de fals
  • infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială
  • infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii şi de război

dacă până la data verificării stării de nedemnitate nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei”.

Sesizarea la CCR

USR a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu acest act normativ, însă sesizarea a fost respinsă.

„În esenţă, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată respectă exigenţele impuse de art.1 alin.(5) din Constituţie, întrucât aceasta conţine criterii suficiente, clar exprimate şi predictibile pentru a înlătura riscul arbitrariului în evaluarea unui caz de nedemnitate a profesiei de avocat”, precizau judecătorii constituţionali.

USR susţinea în sesizare că modificările aduse permit persoanelor condamnate pentru infracţiuni grave, inclusiv pentru loviri sau alte violenţe, pentru violenţe în familie, şantaj, ameninţare, trafic de droguri, să devină avocaţi sau să îşi continue activitatea în acest domeniu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement