Connect with us
Publicitate

Administrație

Fantoma taxei de intrare în Cetate a făcut zarvă în Consiliul Local Alba Iulia

Publicat

Consilierii liberali au cerut introducerea unei clauze în contractul de asociere „Grup Corint” – Primărie

Liberalii urmăresc în continuare problema noii taxe de intrare în Cetate, ce ar putea fi impusă albaiulienilor odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a laturii de Vest. Consilierii locali PNL au cerut, în şedinţa de consiliu local de marţi, introducerea unui nou aliniat în contractul de asociere dintre Primărie şi „Grup Corint”, care să stipuleze clar interzicerea unei astfel de taxe: „Cetăţenii comunitari cu domiciliul sau reşedinţa în Alba Iulia nu pot fi obligaţi la plata vreunei taxe de acces în imobilele – terenuri şi construcţii -, parte a domeniului public, în exercitarea drepturilor conferite de prezentul contract”. Proiectul de hotărâre a fost adus în discuţie de către consilierul PNL, Gabriel Pleşa, ca urmare a declaraţiei ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care susţinea că în contractul inţial prezentat de Primărie era prevăzută o taxă de intrare în Cetate pe unul din podurile ce urmează să fie construite.

Solicitarea liberalilor a stârnit discuţii aprinse în rândul consilierilor locali – prezent fiind şi preşedintele CL, Mircea Hava -, care au pus la îndoială declaraţiile ÎPS Andrei. „M-am întâlnit la discuţii de nenumărate ori cu ÎPS Andrei şi, întradevăr, Prea-Sfinţitul a solicitat construirea unui al doilea pod, perpendicular pe clopotniţa Catedralei, dar nu a fost vorba de nici o taxă. Am stabilit la momentul respectiv că se va ţine cont de solicitarea ÎPS Andrei şi este o chestiune de cuvânt. Nu am mai schimbat proiectul, pentru că asta ar însemna o serie de alte demersuri şi cheltuieli”, a declarat primarul Mircea Hava.

Deşi au negat existenţa unei astfel de taxe, consilierii locali PD-L au susţinut totuşi că lucrările de întreţinere a Cetăţii, odată cu finalizarea investiţiilor de reabilitare înseamnă cheltuieli substanţiale de la bugetul local şi că, peste tot în lume, vizitarea unor locuri de o asemenea importanţă istorică şi culturală se face cu plata unei taxe de vizitare.
Proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii PNL a fost amânat şi urmează să fie supus la vot în viitoarea şedinţă de consiliu local.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Dan

    vineri, 21.01.2011 at 09:29

    Atata zarva pe taxa de intrare, parca ar fi o avere, e chiar de 2 lei! Cand la orice amarat schit sau stiu eu ce loc „istoric” platesti o taxa de cel putin 5 lei in Romania (sa nu zic ce preturi sunt in afara), aici batem toba pt.ce? Eu inca nu am gasit un loc de vizitat (chiar dca nu e ingrijit) in Romania sau in alta tara pe unde am fost, sa fie cu acces gratuit ! Aici e un joc POLITIC, nimic altceva!

  2. mircea trifu

    marți, 25.01.2011 at 23:26

    Flavia,de data asta ai nimerit-o.”FANTOMA” sper sa nu se prinda ca-i vorbA DE EA.

  3. jiji

    luni, 14.02.2011 at 08:40

    taxă ne taxă…oricum nu merg pe acolo ! n-am ce vedea înafară de pavajele de beton pe care Hava le-a pus.două care şi-o spînzurătoare nu-i nimic de văzut !NU aşa a FOST cetatea.ce vedem acum este opera unui om care n-are nimic deaface cu Alba !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate