Connect with us

Eveniment

LIVE VIDEO: ”Drumul Unirii - de la 1859, prin cântec până la Alba”. Eveniment la Sala Unirii din Alba Iulia

Publicat

La Sala Unirii din Alba Iulia se desfășoară, sâmbătă seara, un eveniment-spectacol la Sala Unirii.

”Drumul Unirii – de la 1859, prin cântec, până la Alba, este un spectacol cu structură, cu ritm și cu demnitate, gândit ca un parcurs artistic în trei acte, în care istoria și muzica se susțin reciproc, fără să se concureze”, au transmis organizatorii.

Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, sub egida Consiliului Județean Alba, în colaborare cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.


Conceptul artistic și conducerea muzicală poartă semnătura lui Alexandru Pal. Evenimentul este prezentat de Andreea Bogdan. Acompaniamentul muzical este asigurat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba.

Istoricul Tudor Roșu prezintă detalii istorice: ”1859: clipa în care voința devine stat”, ”unirea se votează, dar se câștigă în inimă”, ”De ce Sala Unirii contează”.

Drumul Unirii – de la 1859, prin cântec, până la Alba. Descrierea spectacolului

Actul I: ”Chemarea”: începutul care ridică sala

Primul act pornește cu o declarație de verticalitate:”Deșteaptă-te române”, Imnul de Stat. De aici se deschide povestea lui 1859, cu Moldova și Țara Românească prezentate ca două rădăcini muzicale ale aceluiași început.

Pentru Moldova, solista Karla Ursu susține o formulă de suită vocal-instrumentală (solist & orchestră). Pentru Țara Românească, aceeași construcție este susținută de Simina Popescu.

Actul II: ”România între provincii”: oglinda care unește

Suita vocal-instrumentală este susținută de o distribuție amplă de soliști: Elena Nistor, Adela Burcă, Bianca Diana Popa, Mihaela Grec, Cristina Todor și Ancuța Matei-Olar.

În miezul actului, va fi intervenția istorică ”Unirea se votează, dar se câștigă cu inima”.

Va urma ”Intermezzo clasic cu rădăcină – Balada lui Ciprian Porumbescu”, cu solistul Nicolae-Andrei Bulac (vioară). Este o punte elegantă între folclor și muzica cultă românească, între expresia populară și disciplina scenei, transmit organizatorii.

Actul III: ”Alba – finalul care devine început”

În actul final, spectacolul se așază firesc în simbolul locului: Alba Iulia reprezintă un argument. Momentul ”De ce Sala Unirii contează” oferă cheia de lectură: publicul e invitat să simtă greutatea spațiului în care se află.

Apoi, în suita ”Alba unește România”, soliștii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută duc energia spre punctul culminant: ”Hora Unirii”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.