Connect with us
Advertisement

Eveniment

LIVE-VIDEO: Stadiul proiectelor derulate la Spitalul din Alba Iulia și un nou program de licență în domeniul medical la UAB

Publicat

La Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia are loc miercuri o conferință de presă în care urmează să fie prezentat stadiul lucrărilor de reabilitare/modernizare aflate în desfășurare la unitatea medicală.

O altă temă abordată este introducerea, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a unui nou program de Licenţă autorizat ARACIS – Asistenţă Medicală Generală.

La conferință participă reprezentanți ai Consiliului Județean Alba, Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia și Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Spitalul de Urgență din Alba Iulia ar putea deveni în curând spital clinic

„Noi dorim să facem un pas important în ceea ce privește creșterea poziției Spitalului Județean din Alba în rândul spitalelor din Transilvania.

Ne pregătim să facem pașii ca la un moment dat, Spitalul Județean Alba să devină un spital clinic și în felul acesta gradul de adresabilitate este mai mare”, a spus președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

„Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este în prezent evaluat ca și spital de categoria III. Noi acum îndeplinim primul criteriu să trecem la categoria II, și anume trebuia să depășim un procent de pacienți internați din alte județe.

Un al doilea criteriu care trebuie îndeplinit pentru trecerea la categoria II – ca spital clinic, era să reușim să facem un acord de parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” pentru a pregăti studenți pentru spitalul nostru. Acest acord de parteneriat l-am semnat încă din anul 2022, urmând ca din toamna acestui an să se pună în practică.

Am discutat, prin investițiile și personalul de specialitate pe care îl avem, îndeplinim toate condițiile pentru a putea pregăti la un înalt standard de calitate acești specialiști”, a explicat managerul SJU Alba Iulia, Diana Mârza.

Potrivit acesteia, din anul 2010 de când CJ Alba a preluat spitalul, unitatea medială a fost finanțată cu peste 23 de milioane de euro și au fost înființate peste 12 specialități medicale noi.

Managerul SJU Alba Iulia a enumerat principalele investiții aflate în derulare:

  • extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) – termen de finalizare: 31 decembrie 2023
  • relocarea Ambulatoriului și dotarea acestuia cu peste 500 de echipamente medicale – termen de finalizare: 31 decembrie 2023
  • construirea Secției de Psihiatrie – termen de finalizare: februarie 2024
  • Secția de Cardiologie (etajul 4) – urmează să finalizată în circa două-trei săptămâni
  • relocarea Secției de Oncologie și înființarea Compartimentului de cardiologie intervențională și a secției de Radioterapie și construirea unui heliport – clădire nouă, cu 5 etaje, finanțată prin PNRR – termenul de finalizare: 30 iunie 2026

Programul de licență Asistență Medicală Generală, la UAB

„Întotdeauna ne-am dorit, noi ca și universitate, să ne extindem portofoliul de specializări. M-am bucurat să văd că în ultimii ani s-au văzut niște investiții extraordinare care au schimbat fața spitalului și există o preocupare continuă pentru a atrage o resursă umană calificată. Suntem cei care, cu siguranță în parteneriat cu medici și specialiști de la spitalul județean, vom reuși să pregătim o resursă medicală de calitate.

Portofoliul nostru se va îmbogăți din acest an, începând cu 1 octombrie, cu prima specializare medicală – Asistență medicală generală – care a fost autorizată să funcționeze la Alba Iulia, cu un număr de 60 de locuri.

Va fi un pas important pentru SJU, care va trece într-o altă categorie, sunt sigur de acest lucru. Toate aceste lucruri vor duce la o îmbunătățire a actului medical, vor duce la o pregătire continuă a viitorilor asistenți medicali și pe lângă dotările pe care le consider extraordinare, vor duce la o dezvoltare a sistemului medical și a județului Alba.

Noi ca universitate am decis cred că în urmă cu 4 ani de zile să mergem în această direcție, începând demersurile pentru a înființa specializarea Asistență medicală generală, o specializare care va fi pe perioadă de 4 ani de zile. (…) Este un program spun eu atractiv pentru mulți dintre cei care până acum nu aveau posibilitatea să urmeze o specializare de licență – de Asistență medicală generală”, a explicat rectorul UAB, Daniel Breaz.

„Noi ne angajăm că vom putea pregăti asistenții medicali cu studii superioare, având atât baza materială cât și colegii mei care se preocupă permanent să își îmbunătățească cunoștințele pe care le vor împărtăși și celorlalți. Avem nevoie din ce în ce mai mult de asistenți cu studii superioare”, a spus directorul medical al SJU Alba Iulia, dr. Silviu Dan Crainic.

60 de locuri la zi. Minim 10% dintre locuri, la taxă

Toate locurile sunt la zi, însă nu vor fi toate bugetate. Minim 10% dintre acestea vor fi cu taxă.

„Sunt tineri care au terminat o facultate și care dacă au făcut un program subvenționat de către stat nu pot să urmeze un alt program decât în regim de taxă”, a precizat rectorul Daniel Breaz.

În ce va consta admiterea

Admiterea va fi într-un format mixt:

  • 50% – media la Bacalaureat
  • 50% – test grilă de Anatomie

Regulile sunt impuse de către ARACIS și Ministerul Educației.

„Corpul profesoral îl vom constitui în timp, cadre didactice medicale, atât din Alba Iulia cât și din țară, care trebuie să fie atât medici primari cât și cu doctorat în științe medicale.

Din toamnă sunt materiile din semestrul I, avem deja o listă cu aproape 24 de medici care să ne acopere toate specializările. Atât din Alba cât și din Cluj sau București care și-au dat acordul să vină la noi la universitate”, a spus rectorul Daniel Breaz.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement