Connect with us
Advertisement

Economie

Majorarea salariilor pentru profesori aduce bani mai mulți și altei categorii de angajați. Unde vor fi venituri mai mari

Publicat

O categorie de salariați beneficiază de majorarea veniturilor, ca efect în urma creșteri salariilor cadrelor didactice.

După ce profesorii, învățătorii și educatorii au obținut majorare de 25% a salariilor și de 50% din ianuarie 2024, vor primi mai mulți bani și alți angajați ale căror salarii sunt calculate în relație cu acestea.

Este vorba despre salariile preoților.

Legea 153/2017 prevede că ”personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor”, potrivit Adevărul.

De asemenea, „prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult cu venituri reduse poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor”, potrivit documentului citat.

Care sunt salariile preoților

Un preot de gradul I cu funcții superioare are un salariu de 4.000 de lei, în prezent.

La gradul II cu funcții superioare, salariul este de 3.900 de lei, un preot încadrat „definitiv” are un salariu de 3.850 lei, iar un debutant 3.700 lei.

Un preot cu studii medii, gradul I are un salariu de 3.700 lei, încadrarea definitivă fiind de 3.650 lei și 3.550 lei pentru un debutant.

Legea prevede că pentru 15.272 de posturi de personal clerical se asigură sprijin lunar la salarizare: pentru 10.991 din acestea se asimilează celor de profesor cu studii superioare și 4.281 funcțiilor de învățător, educator, maistru-instructor, cu studii medii.

În ceea ce privește personalul de conducere din segmentul cultelor, asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică, salariile variază între 34.500 lei brut (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române / salariu asimilat Președintelui Senatului și Președintelui Camerei Deputaților, respectiv 11,5 salarii medii brute) și 27.000 de lei – episcop-vicar, episcop coajutor, episcop auxiliar, arhiereu-vicar, funcții asimilate celor de senatori și deputați (funcții asimilate celor de senatori și deputați).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Irimescu

    vineri, 23.06.2023 at 17:48

    Foarte bine!Care e problema?Și ei au o facultate ca și profesorii.Stiti câte examene au la Teologie pe semestru?10-11 examene!Facultatea e tot de 4 ani. Nu de trei ca la multe facultăți. De ce să nu aibă ca un profesor?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement