Connect with us
Advertisement

Cugir

Manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, la Cugir

diploma

Publicat

Marea Unire de la 1918 a fost marcată la Cugir printr-o serie de activități organizate de Primărie. Sub egida manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, marți, în orașul Cugir au avut loc o serie de activități dedicate sărbătoririi Marii Uniri de la Alba Iulia.

cugir

Vernisajul expoziției Cugirul și Unirea

În cadrul vernisajului, au fost prezentate o colecție de fotografie cu subiect tematic (momentul 1 Decembrie 1918), în cadrul căruia au fost prezentate colecții de fotografie care au legătură cu actul Marii Uniri, documente personale sau din arhivele statului român sau maghiar.

Colecțiile de fotografii și documente au fost aduse la lumină, cercetate și îngrijite de către prof. Alin Teodorescu.

În cadrul evenimentului a fost prezentat și proiectul cultural „Istorisiri din vreme de război”, proiect finanțat de către Ministerul Culturii și Indentității Naționale.

Au fost prezentate de către Nicolae Herlea – resposabilul pe parte de proiect, fotografii și jurnale de război, ale eroilor localității Vinerea, care s –au aflat în bătaia gloanțelor în timpul celor două conflagrații mondiale.

Din partea Muzeului Cugir, au fost prezentate mai multe documente și fotografii din perioadei din preajma Marii Uniri, de către organizatorul muzeului ing. Aurel Voicu. Cei prezenți au putut admira: un aparat foto – asemănător cu cel al fotografului Marii Uniri, Samoilă Mârza, lista cu reprezentanții delegației orașului Cugir și a localității Vinerea, la Alba Iulia în 1918, fotografie care înfățișează delegația transilvăneană în audiență la Carol I – împărartul Imperiului Austro – Ungar.

Dezvelirea plăcii comemorative dedicate Centenarului Marii Uniri

Activitățile au continuat în incinta sediului Primăriei Orașului Cugir, a fost dezvelită o placă comemorativă . Pe ea se regăsesc numele reprezentanților ( cei 11 delegați) care au reprezentat orașul Cugir și localitatea Vinerea, la Marea Unire de la 1918, de la Alba Iulia.

placa

Un sobor de preoți a sfințit placa comemorativă și au făcut o rugăciune pentru pomenirea eroilor neamului.

La evenimentul solemn au fost prezenți Adrian Teban – primarul orașului Cugir, Călin Furdui – viceprimarul orașului Cugir, ing. Emil Muntean –a dat citire actului solemn trimis în acest sens de către Consiliul Județean Alba, alături de reprezentanți ai Consiliului Local Cugir, cadre dicactice însoțite de către elevi de școliile gimnaziale și liceale.

Plăcile comemorative sunt oferite de către Consiliul Județean Alba, iar plăcile vor fi dezvelite concomitent în tot județul Alba, pe 20 noiembrie 2018, ora 16.00, exact la 100 de ani de la momentul în care Consiliul Național Român Central a anunțat convocarea la Alba Iulia a reprezentanților. Dezvelirea plăcilor omagiale se va face în timp ce în toate bisericile din județul Alba vor începe să bată clopotele de 100 ori, pentru cinstirea Centenarului României.

Cei 11 delegați prezenți la Marea Unire din 1918 au fost : Romul Crișan, Traian Lupea, George Jibotean, Petru Roman, Ioan Mihu, Ioan Marghita,Ariton Migia, Aurel Muntean, Nicolae Muntean, Aurel Vlad și Ioan I. Vulcu. Alături de ei îi amintim și pe Ioan Lupuțiu – stegar al delegației de la Marea Unire și Ion Muntean.

Cu acestă ocazie, urmașii celor opt delegați cugireni care au primit credenționale( permis de acces la adunarea din Sala Unirii de la Alba Iulia), au primit  diplome și plachete de onoare din partea adminstrației locale. Este vorba despre : Ariton Migia, Romul Crișan, Traian Lupea, George Jibotean, Petru Roman, Ioan Mihu, Ioan Lupuțiu și Ion Muntean.

Simpozionul științific „Cugirul și Unirea”

Seara s –a încheiat cu lucrările simpozionului științific intitulat sugestiv „Cugirul și Unirea”.

Au fost prezentate lucrări și prelegeri dedicate momentului Marii Uniri de la 1918 în orașul Cugir și localitatea Vinerea, despre seminificația evenimentului istoric în sine, în urbea cugireană, portretele unor personalități locale care au participat acum 100 ani la Alba Iulia.

În cadrul simpozionului, au prezentat auditorului prelegeri :

Prof. Alin Teodorescu – „Documentele Unirii la Cugir”, prof. Florea Nicolae – „Făuritori ai Marii Uniri:preot Ariton Migia”, ing. Dorin David -” Ioan Mihu și Marea Unire”, Raul Gavra și Tudor Țigănilă –elevi ai Colegiului Tehnic Ion D. Lăzărescu – „Despre personalitățile Marii Uniri de la 1918”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement