Connect with us
Advertisement

Uncategorized

MANUALELE DIGITALE vor fi în şcoli „într-un timp foarte scurt”. Precizări de la ministrul Educaţiei, Remus Pricopie

Publicat

foto remus pricopie1 Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, a declarat marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe educaţie iniţiată de ACL, că ”într-un timp foarte scurt” manualele digitale vor fi în şcoli. De asemenea, acesta susţine că, până atunci, manualele vechi vor funcţiona în unităţile de învăţământ. În continuare se va continua procesul de conectare a şcolilor la Internet şi se va reintroduce sprijinul financiar (care va fi mărit de la 100 la 150 de euro) pentru cadrele didactice pentru dezvoltarea profesională.

”Subiectul manualelor este unul extrem de complicat şi din păcate de multe ori aici mai mult găsim interese comerciale decât interesele elevilor. În ultimii zece ani, Ministerul Educaţiei nu a aprobat nicio procedură de împrospătare a manualelor, de aceea noi avem în sistem manuale aprobate chiar şi în urmă cu 14-15 ani”, le-a spus Pricopie deputaţilor.

El a arătat că ”procedura de împrospătare a manualelor” a început anul trecut în februarie, în momentul în care a fost aprobată programa şcolară, iar licitaţia a început în 8 februarie 2014.

”Sunt o serie de etape procedurale care au împiedicat semnarea contractelor înainte de 15 septembrie. Într-un timp foarte scurt, manualele digitale care înseamnă de fapt manualul vechi plus componenta digitală a fiecărui manual, deci, într-un timp foarte scurt, manualele digitale vor fi în şcoli. Până atunci, manualele vechi funcţionează în unităţile de învăţământ”, a explicat ministrul Educaţiei.

El a mai spus că va continua procesul de conectare la Internet a unităţilor de învăţământ, pentru că nu se poate vorbi de manuale digitale dacă şcolile nu sunt conectate la Internet.

”Manualele digitale vor intra anul acesta pentru clasele I şi a II-a, urmând ca în următorii trei-patru ani toate manualele să fie revizuite”, a adăugat Pricopie.

Ministrul a mai spus că astăzi promovabilitatea pentru promoţia 2014 la Bacalaureat este 71%, că bugetul educaţiei în 2010 a fost cel mai mic din istoria educaţiei şi că acesta a crescut gradual astfel încât în momentul de faţă a ajuns la 22 de miliarde de lei.

Remus Pricopie a vorbit şi despre faptul că Guvernul a adoptat luni o orodonanţă de urgenţă care prevede reintroducerea unui sprijin financiar pentru cadrele didactice pentru dezvoltarea profesională. ”Este vorba despre celebrul program suta de euro pentru cărţi, care de data aceasta se ridică la 150 de euro”, a adăugat ministrul Educaţiei.

În moţiunea simplă iniţiată de ACL şi intitulată ”PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi”, deputaţii PNL şi PDL critică situaţia din sistemul de învăţământ şi cer demisia ministrului Educaţiei.

La o săptămână de la începerea anului şcolar, scandalul noilor manuale şcolare continuă. Protagoniştii acestuia erau, şi luni, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Federaţia Editorilor din România (FER).

MEN a anunţat, luni, că a fost finalizată procedura de reevaluare a ofertelor de manuale pentru clasele I şi a II-a, ţinând cont de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în timp ce Federaţia Editorilor continua să reclame fraudarea licitaţiei, în favoarea câştigătorilor iniţiali.

În 18 septembrie, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I şi a II-a, iar în acest sens inspectoratele şcolare judeţene au obligaţia ca, în regim de urgenţă, să completeze stocurile existente.

Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina „celor care au blocat procedura” şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement