Actualitate
MDRAP a lansat primul apel de proiecte POR 2014-2020, pentru investiţii în domeniul dezvoltării microîntreprinderilor. Finanţări de maximum 200.000 de euro
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat joi, 26 mai, primul apel de proiecte pentru microîntreprinderi ce vor primi finanțare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
Astfel, în perioada 27 iulie 2016 – 27 ianuarie 2017, se pot depune spre finanţare proiecte – prin POR 2014-2020, Axa prioritară 2 ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiție 2.1 ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microîntreprinderi, se precizează într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
„Este primul apel de proiecte destinat mediului privat. Apelul are un buget de 234,12 milioane de euro, bani alocați din Fondul European de Dezvoltare Regională. Pentru acest apel de proiecte pot solicita finanțare societățile comerciale și cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. Pot primi finanțare investițiile sau activitățile care se referă la construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, la dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, la conferința de lansare a apelului.
Operatorii economici interesați să obțină finanțare în cadrul acestui apel pot consulta ghidul aferent pe site-ul programului:Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A-Microîntreprinderi. Versiunea finală a ghidului este cea rezultată după integrarea numeroaselor observații și comentarii primite ca urmare a consultării publice. Ghidul conţine informații despre specificitatea proiectelor, completarea și depunerea cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, etapele de verificare, evaluare, selecție și contractare a proiectelor.
De asemenea, sunt incluse modele pentru Cererea de finanțare și Contractul de finanțare. Prevederile Ghidului se vor completa, acolo unde este cazul, cu prevederile Ghidului general al POR 2014-2020, intitulat „Ghidul solicitantului – Condiţii generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014 – 2020”.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis: valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei.
Finanțarea nerambursabilă solicitată se poate situa la cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului.
Cererile de finanțare se depun prin intermediul aplicației MySMIS.
Pentru îndeplinirea măsurilor de informare şi publicitate (legate de obligaţia de a promova faptul că proiectele sunt finanţate de Uniunea Europeană şi Guvernul României, prin Programul Operaţional Regional), beneficiarii vor aplica Manualul de identitate vizuală al POR 2014-2020.
Ministrul Vasile Dîncu a explicat, în conferinţă de presă, joi, contextul de finanţare:
„Am studiat recent ce se întâmplă cu firmele de familie din România, în ultimii 25 de ani. Este una din șansele noastre de viitor. Cele care au rezistat cel mai bine în ceea ce privește capitalul românesc au fost firmele de familie care astăzi trec, sigur, printr-o criză de creștere, ca să spun așa, pe de-o parte, o generație de antreprenori, prima după 1990, trebuie să predea ștafeta celor din familie. Aceasta se poate face în două feluri: ori predau managementul celor din familie și și-au trimis copiii ca să studieze business la Londra sau la Milano, să zicem, sau în alte locuri, fie angajează profesioniști pentru zona aceasta și generațiile următoare rămân în continuare doar proprietari și mai puțin să fie și administratori ai business-ului. Ceea ce se întâmplă în aceste IMM-uri este, de fapt, pornirea pentru construcția viitoare a unor business-uri de familie, care, „dintre sute de catarge”, cum spune Eminescu, unele chiar vor ajunge la liman și vor deveni întreprinderi mari. De aceea, cred că este important acest program, dincolo de datele pe care le avem noi, datele seci, datele statistice.
De data aceasta, nu mai este un sistem pe baza aceea cu “primul venit, primul servit”, care, după părerea mea, nu este cea mai bună metodă de selecție, este o metodă de viteză, dar nu o metodă de competitivitate și de specializare. Avem un sistem competitiv, cu depunere la termen. Termenele: pentru acest apel de proiecte, termenul de la care pot fi depuse proiectele este de două luni de la lansarea apelului, deci de două luni începând de astăzi. Perioada în care pot fi depuse proiectele este de șase luni, calculate din ziua deschiderii sesiunii de depunere.
Se pot finanţa societăţi care au fost constituite cu vechime de 1 an, până la data depunerii cererii, şi cele care se încadrează, evident, în zona microîntreprinderi. Valoare eligibilă a proiectelor porneşte de la o limită minimă de 25.000 de euro la un maxim de 200.000 de euro. În materie de cofinanţare avem o valoare de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile. Activităţile finanţabile sunt acele activităţi care sprijină un anumit trend investiţional, astfel construirea modernizarea sau extinderea spaţiului de producţie sau de prestări servicii sau/și dotarea cu active corporale sau necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line. Ca indicator de performanță, ne-am stabilit 1200 de intreprinderi mici şi mijlocii, care este ţinta noastră în această direcţie”.
sursa: mdrap.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News