Connect with us
Publicitate

Eveniment

Miriam Bulgaru, starul născut pe zgura terenurilor din Alba Iulia. O poveste despre tenis, ambiție și sacrificiu

Publicat

Călătorie spre vârful unui munte. Aceasta este călătoria spre care, o spune chiar ea, a plecat talentata sportivă din Alba Iulia, Miriam Bulgaru, în urmă cu mai bine de 18 ani, când a început practicarea sportului alb, tenisul. La 22 de ani, Miriam este numărul 380 mondial în clasamentul WTA. 

Vârful muntelui îl reprezintă pentru ea atingerea celui mai înalt nivel spre performanța sportivă, iar călătoria a devenit de-a lungul anilor o carieră cu multe momente de mare satisfacție, dar și destule dificile.

Originară din Alba Iulia, tânăra sportivă a început practicarea tenisului la vârsta de doar patru ani, la îndrumarea tatălui său și nu s-a oprit de atunci din drumul spre succes spre care a pornit, aflându-se în acest moment, consideră ea, undeva la jumătatea călătoriei:

”Cariera mea este ca o călătorie spre vârful unui munte. Toată munca, sacrificiile din anii trecuți, m-au ajutat să mă îndrept încet, încet spre top 100. Momentan simt că am depășit jumatate din acest drum destul de greu, dar în acealași timp plin de satisfacții, iar acest lucru îmi dă putere să continui, zi de zi”.

Atașată de Alba Iulia

Plecată la acest drum într-un oraș fără o mare infrastructură sportivă, care nu dispunea de foarte multe baze de antrenament și nici de un număr mare de antrenori și jucători, pregătirea nu a fost tocmai ușoară, însă cu toate acestea Miriam a ales an de an să se antreneze câteva luni în Alba Iulia, fiind foarte atașată de locul în care s-a născut.

Astfel, chiar dacă s-a confruntat cu dificultăți și nu a beneficiat de susținere la nivel local, sportiva a continuat să rămână aproape de casă, să se bucure de fiecare antrenament desfășurat aici și să fie alături de cei ce i-au fost mereu aproape.

Cu toate acestea, prin performanțele obținute în special în ultima perioadă, tânăra speră să obțină mai mult sprijin și de la autorități, pentru a-și continua ascensiunea spre obiectivele propuse:

”Am câteva persoane care, de cand am început această călătorie, m-au susținut mereu și au crezut în mine chiar și în cele mai grele momente. Vreau să le mulțumesc enorm. În ultimii ani, Clubul Sportiv Universitatea Alba Iulia mi-a fost alături. Orice ajutor înseamnă ceva. Din păcate, nu am beneficiat de implicarea Primăriei Alba Iulia sau Consiliului Județean Alba, dar sper ca începând din acest an acest lucru să se schimbe și să fie cu totul altceva”.

Totuși, Miriam vede o îmbunătățire a promovării sportului pe care îl practică în Alba Iulia, prin crearea de noi baze sportive cu terenuri de tenis, în ultimii ani, ceea ce înseamnă că există un mai mare interes și speră ca și la nivel local să apară noi generații de jucători, care să îi calce pe urme.

Ca orice carieră sportivă, și cea a tenismenei albaiuliene a fost marcată de multe suișuri și coborâșuri, momente reușite, dar și perioade nefaste.

Pe Miriam cel mai au afectat-o perioadele lungi de timp fără rezultate favorabile, momente care i-au afectat jocul și din care i-a fost foarte greu să revină:

”De obicei atunci când am avut o perioadă de mai multe luni fără rezultate, în ciuda muncii și a sacrificilor depuse, m-am simțit destul de pierdută și neîncrezătoare”.

Pandemia, unul dintre cele mai grele momente

Unul dintre cele mai grele momente ale carierei a fost în perioada pandemiei de coronavirus, perioadă care i-a afectat mult pregătirea și jocul, lipsa tenisului din viața ei fiind una majoră:

”A fost greu în carantină din punct de vedere al pregătirii, mi-am pierdut forma evident, am stat aproape trei luni fără să ating racheta de tenis. Totuși, mi-am menținut tonusul fizic cu exerciții zilnice în casă sau în curte. Pentru mine, probabil cea mai grea perioada a fost jumătatea a doua a anului 2020”.

Palmares

Cu toate acestea, sportiva albaiuliană a beneficiat pe final de 2020 și debutul noului an de o pregătire foarte bună în străinătate, a început și o colaborarea cu un nou antrenor din Olanda, iar acest lucru s-a văzut, în prima săptămână a lunii februarie a anului curent venind titlul de la turneul ITF 15k din Turcia, de la Antalya.

A fost primul titlu din 2021, al patrulea al carierei și, cum spune chiar ea, ”este doar începutul la ceea ce va urma”.

În privința succeselor obținute, Miriam își amintește cu satisfacție câștigarea primul turneu din carieră, venit în anul 2015:

”Aveam 17 ani și veneam după o carieră de juniorat care nu a fost exact cum îmi doream. Nu eram foarte încrezătoare, dar cumva am reușit să-mi adun energia și să joc prima mea finala la un turneu de 10.000 de dolari. Primul titlu a venit saptămâna următoare, tot la Galați. Au fost cele mai frumoase două saptămâni din carieră, la acel moment. Au fost niste sentimente unice, care mi-au întărit încrederea în forțele proprii, că pot să ajung oriunde îmi doresc. Când mă gândesc și acum, mă trec fiorii”.

Au urmat alte trei titluri ITF, dar și primele participări în turnee WTA (Women’s Tennis Association) venite în anii 2018 și 2019, la Open-ul de la București, amintiri rămase bine întipărite în memoria tinerei sportive din Alba Iulia:

” Cele mai frumoase momente le-am trăit pe terenul de tenis atunci când am jucat în fața spectatorilor și am simțit toată energia transmisă de aceștia. Meciul de 3h 50 de pe arena centrala BNR din 2019 se află printre cele mai frumoase momente ale carierei”.

Iar circuitul WTA este locul în care Miriam Bulgaru își dorește cel mai mult să ajungă în viitorul apropiat, deoarece simte că este pregătită, știe că este următorul pas de urmat și muncește zi ce zi pentru a-și îndeplini acest obiectiv.

Mai mult, speră ca viitorul apropiat să îi ofere șansa de a-și îndeplini visul de a juca la openul de mare șlem din Franța, de la Roland Garros, desfășurat pe zgura pariziană, suprafața de joc favorită a tinerei sportive și cea pe care a crescut.

În ceea ce privește clasamentul internațional feminin, Miriam se pozitionează momentan pe locul 380 în lume, dar ambițiile sale sunt mult mai mari:

”Aș spune top 50. Dar dacă e 50, poate să fie și 20, dacă e 20 poate să fie și 10. Așa că vreau să ajung cât mai sus”.

În afara numeroaselor participări la turnee din țară sau internaționale, unul din momentele de impact în cariera tinerei sportive din Alba Iulia este cucerirea titlului de campioană națională la tenis de câmp, obținut în anul 2017 și care a fost punctul din aceasta și-a început ascensiunea:

”Mi-am dorit enorm acel titlu, este un altfel de sentiment față de celelalte turnee. Mă bucur că am reușit sa-l bifez și să fac în sfârșit o poză în tricoul galben”.

De astfel, Miriam susține cu tărie că este mândră șă reprezinte România oriunde în lume, iar satisfacția este cu atât mai mare în momentele în care obține rezultate bune, iar țara noastră iese în evidență.

Mai mult, visează ca, de ce nu, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat chiar să aibă oportunitatea de a reprezenta România la una din edițiile Jocurilor Olimpice de Vară.

Sportiva albaiuliană spune că în prezent nivelul tenisului feminin românesc este unul foarte bun, cu multe sportive în topul 200 mondial, iar faptul că face parte din această generație și perioadă bună reprezintă pentru ea o motivație suplimentară.

Chiar dacă viața de tenismen este una care presupune multe eforturi și sacrificii personale, sportivii fiind mai mereu pe drumuri, în diverse zone din lume, pentru participarea la turnee, departe de familii și prieteni, Miriam spune că este entuziasmată de ceea ce face și încearcă să ia doar lucrurile pozitive din momentele de singuratate:

”Sincer, îmi place la maxim faptul că ‘jobul’ meu îmi permite să explorez Pământul acesta atât de frumos. Sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru și știu că multe persoane și-ar dori viața asta. Pe de altă parte, sunt multe momente când ești singur, departe de cei dragi. Depinde care parte a paharului domină”.

Tânăra de 23 de ani, care spune că nu are un anume model în tenis, dar își ia motivația din performanțele oricăror jucători care au plecat de jos și prin multă muncă ajung să reușească în sportul de performanță, spune că dacă nu s-ar fi îndreptat spre tenis cu siguranță ar fi practicat un alt sport, fie el înot sau schi alpin.

Recunoaște însă că ”Roger Federer este un fenomen și de fiecare dată când îl urmăresc mă inspiră și îmi transmite artă”.

Articol de Sorin Stanciu

Foto de Jose Manuel Martinez Ortiz, din arhiva personală Miriam Bulgaru

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate