Connect with us
Publicitate

Actualitate

Modificări la Codul de Procedură Fiscală, aprobate de Guvern. Acţiuni de prevenire în controale fiscale şi reguli mai flexibile la eşalonarea la plată

Publicat

finante cod fiscal Guvernul a aprobat miercuri o serie de modificări la Codului de procedură fiscală, menite să ducă la îmbunătățirea relației contribuabililor cu organele fiscale, la creșterea gradului de conformare și la simplificarea procedurilor de administrare a creanțelor fiscale.

Prin actul normativ se introduce reglementarea expresă a faptului că un control fiscal efectuat de structurile ANAF sau structurile autorităților administrației publice locale poate consta și în acțiuni de prevenire și conformare. Este un element de noutate corelat cu principiile proiectului Legii prevenției, aflat în dezbatere parlamentară, care pune accentul asupra remedierii și educării înainte de aplicarea unor măsuri punitive, consideră Executivul.

De asemenea, noile reglementări creează posibilitatea garantării obligațiilor fiscale cu scrisoare de garanție emisă de instituțiile financiare nebancare, având în vedere că și aceste instituții au posibilitatea legală de emitere de astfel de garanții și, prin urmare, nu se justifică un tratament discriminatoriu cu celelalte instituții de credit.

În scopul creșterii gradului de conformare a contribuabililor, au fost luate mai multe măsuri pentru flexibilizarea regulilor aplicabile în domeniul eșalonării la plată, între care:

–   amânarea la plată a tuturor penalităților de întârziere datorate de debitor în vederea anulării acestora dacă eșalonarea se finalizează cu succes; în situația în care un contribuabil înregistrează obligații restante care reprezintă doar penalități de întârziere și dobânzi, acesta poate obține practic anularea penalităților de întârziere, dacă achită eșalonat dobânzile

–   amânarea la plată, în vederea anulării, și a unui procent de 50% din dobânzile datorate de contribuabilii cu risc fiscal mic pe lângă penalitățile de întârziere, în scopul creării unei pârghii prin care debitorii cu risc fiscal mic să achite într-un termen cât mai scurt obligațiile fiscale datorate;

–   crearea posibilității debitorului de a solicita organului fiscal executarea parțială a scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție în vederea stingerii ratelor de eșalonare.

Pentru debirocratizarea și simplificarea procedurilor de administrare a creanțelor fiscale, s-a stabilit exonerarea contribuabilului/ plătitorului de la obligaţia de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situaţia în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal, având în vedere că administrația fiscală deține aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC. De asemenea, contribuabilul/ plătitorul nu va mai avea obligaţia depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţia privind sediile secundare, în situaţia în care organul fiscal deţine deja documente doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţie.

O altă măsură care contribuie la simplificarea și informatizarea relației contribuabilului cu administrația fiscală vizează extinderea serviciului de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă (SPV), dezvoltat la nivelul MFP/ANAF. Aceste serviciu online va fi extins și pentru alte instituții/autorități publice, în scopul comunicării actelor emise către contribuabili de diverse instituții publice cât și pentru depunerea de cereri, înscrisuri sau orice alte documente de către contribuabili la aceste instituții publice.

De asemenea, au fost făcute unele modificări menite să contribuie la o mai bună înțelegere și corelare a textului legislativ.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate