Eveniment
Modificări privind funcționarea creșelor: Vor primi şi nou-născuţi iar la „grupa mare” vor putea fi și câte 20 de copii în grupă
Creşele vor primi chiar şi nou-născuţi, nu doar copii care au împlinit 11 luni, cum se întâmpla până acum, potrivit unui proiect adoptat recent de Senat.
În plus, creșele de stat, particulare și confesionale care există în prezent vor fi acreditate ca unități de învățământ din oficiu odată cu intrarea în vigoare a legii.
Prin proiectul adoptat în calitate de for decizional, Senatul introduce grupe și la creșă, ca la grădiniță.
De asemenea, coboară vârsta preșcolarilor care pot fi înscriși până la cea a unui nou-născut.
O altă modificare este creşterea semnificativă a numărului de copii care pot fi înscriși în aceste noi grupe. Înainte la creşe se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani. Acum grupa de vârstă acceptată este între 0 luni – 3 ani.
Grupa mare de la creșă poate avea până la 20 de copii
Senatul a decis și să modifice numărul de copii necesar formării grupelor mică, mijlocie și mare, lăsându-se posibilitatea ca la grupa mică să fie până la 15 copii, iar la grupa mare să fie până la 20 de copii, astfel:
„educaţia antepreșcolară:
- grupa mică cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;
- grupa mijlocie cuprinde în medie 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15;
- grupa mare cuprinde în medie 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.”
Prin triplarea numărului de copii, de la 7 la 20, într-o grupă de creșă, cresc costurile pentru autorități.
Angajații din creșe vor trebui să facă anumite cursuri de formare până în anul 2025
O altă modificare față de ceea ce adoptase Guvernul este că angajații din creșe vor trebui să facă anumite cursuri de formare până în anul 2025.
„ În vederea asigurării personalului didactic necesar în creşe, ocuparea funcţiei didactice de educator-puericultor se face de către:
a) absolvenţi ai liceului pedagogic, specializarea educator-puericultor;
b) absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare sau învăţătoare, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi;
c) absolvenţi cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi;
d) absolvenţi ai programelor de masterat didactic, specializarea educaţie timpurie.
Educatorii-puericultori angajaţi în creşe pot ocupa până la data de 1 septembrie 2025 funcţia de educator-puericultor, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor specifice din Metodologia de recunoaştere şi atestare a competenţelor profesionale pentru ocuparea funcţiei de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educaţiei”, se precizează în document.
Proiectul a fost adoptat zilele trecute cu votul PSD, PNL, USR-PLUS. S-au abținut cei de la AUR.
sursa: digi24.ro, hotnews.ro
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News