Connect with us
Advertisement

Actualitate

Modificările din noua lege a achizițiilor publice. Va fi luată în calcul şi calitatea produselor cumpărate

Publicat

taxe În Parlament era schimbată, săptămâna trecută, legea privind cumpărăturile pe care le face statul, achizițiile publice. Nu a fost înlăturată condiția de preț, să fie cel mai mic, dar e luată în calcul acum importanța și calitatea produsului sau a serviciului cumpărat. Rămân totuși semne de îndoială că asta va rezolva problema durabilității a tot ceea ce statul plătește.

Printre cele mai importante modificări ale legii se numără faptul că toate contractele sunt atribuite în funcţie de oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Practic, nu mai este luat în calcul doar cel mai mic preţ, ci contează şi durata de folosire a produsului sau a serviciilor achiziţionate.

Faptul că s-a adoptat un nou sistem privind achiziţiile publice este important, pentru că este vorba şi de dispariţia acelui criteriu de preţul cel mai mic, spuneau şi foarte mulţi manageri de spital că afectează asupra calităţii produselor”, afirmă Vasile Dîncu, vicepremierul României, Cluj-Napoca.

Potrivit specialiștilor, doar modificarea legii nu este suficientă pentru o schimbare concretă. Şi în vechea lege existau alte criterii în afara celui mai mic preţ, care puteau fi introduse în caietele de sarcini. De teama controalelor, managerii preferau să aleagă oferta cea mai ieftină, iar ulterior, prin acte adiţionale, să modifice documentul.

Se fereau autorităţile contractante să o aplice pentru că, de regulă, Curtea de Conturi venea şi cerea justificări. Prin urmare nu putem vorbi de o revoluţie din acest punct de vedere”, a transmis directorul de programe al Institutului pentru Politici Publice, Elena Iorga.

În plin scandal al dezinfectanţilor, managerii spitalelor povestesc cum ajungeau să cumpere produse de calitate proastă doar pentru că erau ieftine. „Nu lasă loc de joacă, nu ai voie să cumperi decât cu preţul cel mai mic. Vă mărturisesc că am avut un produs de acest tip, l-am refuzat, au făcut contestaţie, au câştigat şi a trebuit să îl cumpărăm”, spune managerul Spitalului Sf. Maria Bucureşti, Narcis Copca.

Erau frecvente şi situaţiile în care instituţiile cumpărau prin atribuire directă. Prin noua lege a achiziţiilor, sumele prin care autorităţile pot cumpăra direct s-au redus la jumătate. Acum se pot atribui fără licitaţie produse sau servicii cu o valoare fără TVA mai mică de 66 de mii de lei şi lucrări cu o valoare de cel mult 265 de mii de lei, tot fără TVA.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement