Actualitate
Noul Cod Fiscal: Modificări pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente. Contribuţii datorate şi categorii de venituri
Contribuţii majorate sau modificări de categorii sunt noutăţi prevăzute de Codul Fiscal ce intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016, pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente. De anul viitor, PFA vor trebui să plătească şi CAS (contribuţia la asigurări sociale de stat) de 10,5%, nu doar impozit de 16% şi CASS de 5,5%, indiferent dacă obţin şi venituri de natură salarială.
Alte noutăţi se referă la criteriile de încadrare a activităţilor independente şi noi condiţii pentru deducerea cheltuielilor.
Potrivit legislaţiei în vigoare, o persoană fizică desfăşoară o activitate independentă dacă îndeplineste cel puţin patru dintre următoarele criterii:
– dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
– dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
– riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;
– activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
– activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
– persoana fizică face parte dintr-un corp/ ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;
– persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane, în condiţiile legii.
Această definire este în vigoare din 10 iulie, la trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial a Legii 187/2015, iar prevederile acesteia sunt păstrate şi în noul Cod Fiscal.
Potrivit reglementărilor aplicabile din 2016, noutatea este includerea veniturilor din activităţi de producţie. Astfel, veniturile dein activităţi de producţie vor putea fi din producţie, comerţ, prestări de servicii, din profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau intr-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
Veniturile din profesii liberale sunt cele obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional. Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuala provin din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor, brevete de invenţie, desene şi modele, mărci şi indicaţii geografice, topografii, potrivit noului Cod Fiscal.
Contribuţii datorate
De anul viitor, veniturile din activităţi independente vor fi incluse în categoria veniturilor asupra cărora se aplică contributia la asigurările sociale (CAS), chiar dacă se obţin şi venituri de natura salarială.
De exemplu, persoanele fizice autorizate (PFA) vor datora, de la 1 ianuarie 2016, şi contribuţia de asigurări sociale (CAS) de 10,5%, la venitul net efectiv realizat, plafonat la cinci salarii medii brute lunare.
PFA vor plăti, pe lângă impozitul de 16%, şi contribuţia de asigurări de sănătate (CASS) de 5,5%, şi CAS de 10,5%.
Pentru veniturile din drepturi de autor se va plăti obligatoriu, din 2016, CAS de 10,5% plafonat la cinci salarii medii brute lunare, dar nu va fi datorata CASS de 5,5% dacă exista si venituri din salarii, PFA etc.
Pentru persoanele fizice cu venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual în sistem real, baza lunara de calcul a contributiei de asigurări sociale, în cazul plăţilor anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, o reprezintă echivalentul a 35% din câştigul salarial mediu brut, urmând ca la regularizare să se achite şi diferenţele până la nivelul plafonului maxim lunar echivalent a 5 salarii medii brute.
Noul Cod fiscal introduce o serie de noi elemente în ceea ce priveste cheltuielile deductibile integral în cazul activităţilor independente.
Sunt introduse patru condiţii pentru cheltuieli:
– să fie efectuate pe perioada deplasarii contribuabilului care isi desfasoara activitatea individual si/sau intr-o forma de asociere, in tara si in strainatate, in scopul desfasurarii activitatii, reprezentand cheltuieli de cazare si transport;
– să reprezinte contributii profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizatiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;
– să fie efectuate in scopul desfasurarii activitatii si reglementate prin acte normative in vigoare;
– să reprezinte pretul de cumparare sau valoarea stabilita prin expertiza tehnica la data dobandirii, dupa caz, pentru activele neamortizabile prevazute la art. 28 alin. (4), cheltuielile deductibile fiind inregistrate la momentul instrainarii acestora.
Regimul cheltuielilor pentru autovehicule rămâne neschimbat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ardelean
sâmbătă, 26.09.2015 at 10:52
In tara asta , hotia a ajuns sa fie lege iar legea nu mai are nici o valoare .