Cugir
Obiceiul „Păștenilor”, tradiție străveche, păstrată la Cugir și Vinerea. Au participat 78 de pășteni care au împlinit 60 de ani

Obiceiul „Păștenilor”: Orașul Cugir a găzduit miercuri unul dintre cele mai vechi și reprezentative obiceiuri ale Săptămânii Mari. Este vorba despre tradiția „Păștenilor”.
În acest an, la Biserica „Sfânta Treime” din Cugir, 78 de pășteni, femei și bărbați care au împlinit vârsta de 60 de ani, s-au implicat în pregătirea Sfintelor Paști, constând în pâine și vin, care vor fi sfințite și împărțite credincioșilor în Noaptea de Înviere.
La eveniment au participat primarul orașului Cugir, Adrian Teban, viceprimarul Călin Furdui, consilieri locali, precum și numeroși membri ai comunității, a transmis pagina ”Orașul Cugir”, care a postat și serie de fotografii de la eveniment.
Tradiția își are originile în localitatea Vinerea, în anul 1948, la inițiativa preotului Ioan Săbău, care a propus ca persoanele ce împlinesc vârsta de 60 de ani într-un anumit an să devină „pășteni” și să pregătească Sfintele Paști pentru întreaga comunitate – un gest de recunoștință, binecuvântare și unitate.
Tradiția „Păștenilor” va continua și joi, 17 aprilie 2025, la două lăcașuri de cult: Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vinerea și Parohia Ortodoxă Română Cugir V (Catedrala).
Ambele comunități vor celebra acest obicei străvechi, prin implicarea noilor pășteni și desfășurarea rânduielilor specifice perioadei pascale.
Astfel, întreaga zonă a Cugirului este cuprinsă de spiritul pregătirii pentru Înviere, într-un exemplu viu de credință, solidaritate și continuitate a tradiției.
Pregătirile au inclus: confecționarea vaselor din lemn de brad, împodobite cu verdeață și flori, procesiunea religioasă, precum și toate rânduielile păstrate cu sfințenie de-a lungul generațiilor.
Obiceiul începe cu mult înainte de Săptămâna Mare, când are loc întâlnirea celor care au împlinit vârsta de 60 de ani în decursul anului respectiv.
La Vinerea, în cadrul întâlnirii se stabilește de comun acord o familie, de regulă mai înstărită, care este gazdă.
Aceştia vor aduce în gospodărie pâinea, vinul și vasele noi de brad în care vor fi pregătite paștile care vor fi oferite celor prezenți în biserică în Noaptea de Înviere.
Cheltuielile sărbătorii destinate „păștenilor” sunt suportate de către ei.
Obiceiul „Păștenilor”,diferit la Loman
Obiceiul „Păștenilor” mai este întâlnit și într-un alt sat de pe cuprinsul județului Alba, în Loman, la 5 km de Săsciori.
Aici, obiceiul este total diferit de cel de la Cugir sau Vinerea. În satul Loman din Comitetul de Organizare a „Păștenilor” fac parte 100 de persoane, indiferent de vârsta, care vor participa la pregătirea paștilor cu produse și, cei mai înstăriți, cu bani.
În a doua zi de Paști „păștenii” împreună cu preotul, slujitorii bisericii și locuitori din sat se strâng la o masă festivă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News