Obiceiuri, tradiții și superstiții de Crăciun, din județul Alba. Lucruri neștiute despre frumusețea colindelor de la țară

Multe dintre obiceiurile tradiţionale de Crăciun s-au pierdut în judeţul Alba ca de altfel şi în alte zone din ţară. Sunt totuși câteva sate care mai păstrează încă, astfel de tradiţii populare.

De asemenea, atât tradiţiile cât şi modul în care sunt sărbătorite Crăciunul şi Anul Nou s-au schimbat.

Arhivele Naţionale Alba deţin un fond arhivistic important cu evocări despre sărbătorile de iarnă şi modul în care erau sărbătorite în diferite localităţi din Alba în anii 1938 şi 1943.

Ca o regulă respectată în aproape tot județul, iniţial plecau la colindat cetele de copii mici de opt – zece ani, urmau apoi adolescenţii sau feciorii pentru ca în final, pe seară, să meargă oamenii în toată firea.

Se colinda tot satul şi bineînţeles se începea cu casele oamenilor notabili, cei care aveau bani sau erau reprezentatativi pentru comunitate: casele preotului, învăţătorului, primarului etc.

Copiii se bucurau de ceea ce primeau de la gospodari, însă acest obicei s-a schimbat.

Ei nu mai aşteaptă acum mere, nuci şi covrigi, ci batoane de ciocolată sau bani.

Obiceiul de a da ceva de Crăciun are legătură, potrivit unor etnologi, cu ideea de sacrificiu. De aceea, spun ei, s-a menținut obiceiul, chiar dacă s-a schimbat tipul darului.

Superstiții de Crăciun

În satul Hăpria de lângă Alba Iulia, localnicii păstrează o superstiţie potrivit căreia, în ziua de Crăciun, în casă trebuie intre primul un bărbat, deoarece astfel vor avea bunăstare şi belşug în noul an.

Obiceiul este păstrat şi în alte sate din Alba, însă în prima zi a noului an.

Cel mai cunoscut obicei este însă colindatul, care se păstrează în numeroase localităţi rurale din Alba şi unde cete de tineri sau chiar familii merg să colinde prietenii sau rudele, iar în fiecare casă sunt opriţi şi serviţi de gazde cu mâncăruri, prăjituri sau vin.

Citește și: MESAJE de CRĂCIUN: Urări de Sărbători pentru cei dragi. SUTE de mesaje frumoase și felicitări haioase

În unele localităţi, colindatul este însoţit şi de o superstiţie potrivit căreia cel mai vârstnic membru al familiei aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu sau porumb.

Tradiţia spune că boabele pe care au călcat colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pentru anul viitor şi astfel recolta va fi bogată.

Pițărăul

În judeţul Alba, unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă se păstrează în satul Limba, din apropiere de Alba Iulia, unde copiii merg la „piţărat” din casă în casă pentru a aduna în traiste colăcuţi, mere, nuci sau alte bunătăţi.

Bătrânii satului povestesc că „Piţăratul” ar fi un obicei vechi care se păstrează din vremea dacilor şi este un mod de colindat special practicat de copiii din localitate.

Piţărăul denumeşte atât un colăcuţ făcut din aluatul care rămânea de la pâine sau de la cozonaci, cât şi copilul care pleca cu piţăratul.

Gheorghe Damian, primarul din Ciugud, comună în componenţa căreia se află satul Limba, susţine că obiceiul „piţăratului” este autentic şi ar fi păstrat în zonă din vremea dacilor, fiind transmis din generaţie în generaţie.

Edilul spune că dovadă este şi faptul că în zona localităţii Limba au fost descoperite importante situri arheologice care atestă prezenţa dacilor pe aceste teritorii.

Vezi și: Mesaje Speciale de Crăciun 2020. O selecție a celor mai frumoase texte pentru felicitări şi urări de Crăciun

Potrivit acestuia, obiceiul piţăratului începe şi acum în curtea primei case din sat, unde copii de diferite vârste se adună având fiecare o trăistuţă atârnată de gât şi strigă:

„Bună dimineaţa la Moş Ajun! Daţi-ne un colindreţ, că ne moare porcu-n coteţ! Daţi-ne un covrig, că ne moare porcu’ de frig! Ne daţi sau nu ne daţi, sau nu ne lăsaţi! Hăăăăăăăăi, hăi!”.

Gazdele îi întâmpină pe piţărăi cu un coş plin cu bomboane, ciocolată sau fructe, apoi le aruncă toate acestea în curte, în timp ce copiii încearcă să-şi umple trăistuţele cu bunătăţi.

Primarul din Ciugud mai spune că farmecul sărbătorii este completat de părinţii piţărăilor, care îi însoţesc şi intră şi ei din casă în casă, iar gazdele le oferă câte un pahar de vin fiert.

El susţine că „Piţăritul” sau „Piţăratul” este începutul colindelor în satul Limba, iar micii piţărăi sunt urmaţi de cete de colindători care merg pe la toate casele din sat şi primesc bani de la gazde pentru colindele interpretate.

De asemenea, cete de flăcăi colindă fetele din sat, care îi servesc cu vin şi colaci, iar familiile tinere îşi colindă părinţii, naşii, dar şi rudele mai în vârstă.

Al Crailor

Un alt obicei legat de Crăciun este cel al „Crailor” care este păstrat de cel puţin 100 de ani în satele din zona Blajului.

În satul Sâncel, obiceiul „Craii” începe odată cu postul Crăciunului, când un grup de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, aleşi pentru a duce mai departe această tradiţie, încep să pregătească în biserica din sat o scenetă cu caracter biblic.

Subiectul scenetei este legat de povestea biblică a întâlnirii dintre regele Irod şi cei trei magi sau crai, prezentând naşterea lui Iisus, dar şi de uciderea celor 14.000 de prunci din ordinul împăratului.

În ziua de Crăciun feciorii prezintă sceneta în biserica satului, apoi până în 27 decembrie, de Sfântul Ştefan, colindă pe la casele sătenilor şi joacă şi în faţa lor această scenetă fiind răsplătiţi cu vin, cozonaci sau bani.

Obiceiul „Crailor” este o tradiţie frumoasă care se păstrează în zonă şi are o vechime de cel puţin 100 de ani.
Este unic prin vestimentaţia tinerilor care pun în scenă povestea biblică, iar costumele se păstrează din generaţie în generaţie.

Astfel, spre deosebire de alte zone în care „craii” se îmbracă în costume populare, la Sâncel tinerii care participă la acest obicei au uniforme speciale care fac trimitere la culorile tricolorului românesc.

Sceneta are opt personaje, respectiv Irod, magii sau „craii”, Gaşpar, Melchior şi Baltazar dar şi preotul, îngerul, soldatul şi păstorul.

Cei trei magi şi regele Irod sunt îmbrăcaţi în roşu, galben şi albastru, soldatul are uniformă militară, îngerul este îmbrăcat în alb, cu aripi imense, iar preotul în negru, în timp ce păstorul poartă un cojoc tradiţional românesc.

Irod şi craii sunt înarmaţi cu săbii de metal, iar soldatul cu o suliţă.

Butea

La fel de inedit este şi „Butea”, un alt obicei legat de Naşterea Domnului, care se păstrează în satul Cunţa din judeţul Alba.

Tinerii din sat se adună în seara de Ajun în „oastea Domnului”, cum o numesc ei, îşi aleg un „primar” şi pleacă cu „butea”.

Tinerii sunt îmbrăcaţi în costume populare, poartă pălării împodobite cu pene şi colindă pe la casele sătenilor primind prăjituri, bani sau vin într-o damigeană mare, de aici venind şi numele obiceiului.

Băieţii invită, totodată, fetele nemăritate la o petrecere care are loc după Crăciun în Căminul Cultural din sat sau, în vechime, la locuinţa celui mai gospodar dintre localnici.

Bătrânii din Cunţa povestesc că tradiţia presupune ca feciorii să meargă cu „butea” prin toată comunitatea, iar sătenii să îi primească şi să le plătească colinda cu bucate sau băuturi.

Localnicii din satele din Alba păstrează de sute de ani obiceiuri sau superstiţii privind sărbătorile de iarnă, între acestea aflându-se „Piţăratul” din satul Limba, obicei care s-ar transmite de pe vremea dacilor, dar şi „Craii”, obicei mai nou păstrat în Sâncel unde tinerii reproduc scene biblice.

Obiceiurile de la Sălciua de Jos, în arhiva Parohiei Ortodoxe

Dintre obiceiurile ciclului calendaristic, colindatul devine cea mai strălucită manifestare folclorică, arată reprezentanții Parohiei Ortodoxe Sălciua de Jos, într-un articol legat de tradițiile din zonă.

Sărbătoarea Naşterii Domnului şi a Anului Nou extinde puterea cuvântului, ideea de renaştere a naturii şi a omului, de fecunditate şi fertilitate, la scara întregului Cosmos.

Folcloriştii de seamă ai judeţului Alba au cuprins în lucrările lor o serie de obiceiuri specifice acestei perioade.

Astfel, Avram Cristea, în „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba”, aminteşte pentru început de colindatul copiilor, din Ajunul Crăciunului, care se făcea peste tot. Repertoriul acestora era variat în funcţie de vârsta copiilor.

În munţii Apuseni, la Lupşa, copiii colindători erau denumiţi „bizarăi”. Copiii erau răsplătiţi cu nuci, mere, alune şi colăcei, denumiţi colindreţe sau colindreţi, în satele Răchita, Valea Pianului.

Copiii colindau de la 4 ani în sus

Sabin Cioica, în „Turism cultural în Ţara Moţilor”, aminteşte despre colindatul copiilor de 4-12 ani, denumit „Haida-duru”.

Aceştia porneau din partea de jos a satului, câte doi-trei, alăturându-se acestora pe parcursul drumului şi alţi micuţi.

Copiilor le era răsplătită colinda cu fructe şi colăcei, iar când ieşeau din curtea gazdei, rosteau cu putere formula specifică „Haida-duru”.

Valer Butură, în “Cultură spirituală românească” vorbeşte despre copiii şi „junişenii” din Sălciua, care îşi decorau pălăriile cu aşa numitele „colinzi”.

Confecționarea acestora constituia o preocupare deosebită atât pentru copii, dar şi pentru părinţi.

„Sculaţi, sculaţi, boieri mari Florile dalbe, flori de măr Sculaţi voi, români plugari, Că vă vin colindători… Şi v-aduc pe Dumnezeu Să vă mântuie de rău.”

Rolul principal în colindatul tradiţional aparţinea cetei de feciori. Folcloristul Ovidiu Bârlea consemna că obiceiul acesta s-a păstrat mai bine în Transilvania de sud şi în cea de Câmpie şi în Ţara Loviştei.

Ceata de colindători a purtat denumiri felurite, astfel, în Munţii Apuseni, aceasta se numea „ceata junişenilor”, în ţinutul dintre Olt şi Târnave, se numea „bute” sau „butea feciorilor”, iar pe Valea Mureşului, „feciorii ospăţului”.

Colindatul cetei de feciori începea în seara de ajun „după ce se întuneca bine” şi continua până în ziua de Crăciun. Dacă în vechime nu era lăsată nicio casă necolindată, începând cu deceniul opt al secolului trecut, consemnează Avram Cristea, în Obiceiuri şi datini din judeţul Alba, doar în cătunele comunelor Ceru Băcăinţi şi Blandiana se mai colindau încă toate gospodăriile.

De la o casă la alta, feciorii cetei cântau din fluier şi strigau ca la joc, iar intraţi în curtea gospodarului, feciorii încetau strigăturile şi începea în curtea acestuia o adevărată pledoarie a colindatului, pentru câştigarea bunăvoinţei cetei.

După ce gospodarul a confirmat primirea cetei pentru colindat, feciorii intrau în casă şi se aşezau roată în jurul mesei, iar gazda comanda câte colinde dorea la invitaţia vornicului.

Gazdele mai avute, care cereau mai multe colinde se pregăteau şi cu mâncare pentru feciorii cetei.

Astfel, în mod obligatoriu, ceata începea să zică colinda mesei, în care se lăuda bucatele şi se înalţă masa gospodarului la dimensiuni fabuloase.

După ce colindătorii erau omeniţi cu băutură şi mâncare, vornicul mulţumeşte gazdelor printr-o oraţie destul de lungă ce conţinea lauda darurilor, iar după primirea acestora, ceata de feciori părăseşte casa adresând scurte urări de sănătate.

Cea mai spectaculoasă păstrare a ceremonialului colindatului se mai întâlneşte şi astăzi în Ţara Secaşelor, sub denumirea de Bute, obicei descris în amănunt de către folcloristul Ioan Popa, în volumul Ţara Secaşelor – monografie folclorică”, ritual pregătit minuţios înainte cu 4-6 săptămâni înainte de Crăciun de tinerii comunităţii.

Momentele principale ale obiceiului se pot ordona în felul următor: găsirea gazdei, alegerea căpeteniilor, strânsul vinului, colindatul şi butea propriu-zisă.

După ceata copiilor, junişeilor şi a junilor, oamenii mai în vârstă , femei şi bărbaţi, plecau în vecini la colindat şi până la urmă se adunau cu toţii într-o casă unde se bucurau împreună colindând.

De mai multă vreme se practică în satele judeţului Alba colindul pentru Biserică de către cantori, grupuri de bărbaţi sau mixt, fiind aşteptaţi cu bucurie de săteni.

Cum se mulțumește gazdei, la Țelna

După colindă se spune o „mulţumită la gazdă”. Redăm mai jos o mulţumită la gazdă din Ţelna:

„Gazda frumos ne-o cinstit

Și noi nu i-am mulțumit.

Hai cu toții s-o cinstim

Și gazdei să-i mulțumim.

Să-i mulțumim frumos,

Să trăiască sănătos,

Cu găzdășița-mpreună

În pace și-n voie bună

Gazda, de-o avea copii,

Aibă numa’ bucurii,

Iar la fetele frumoase

Vie-le pețitori,

Pețitori feciori frumoși

Să nu fie de-i zdremțoși.

Gazda, de-o avea feciori,

Meargă și ei pețitori.

Să umble cu dobândă,

Să-și capete noră blândă

Și frumoasă și bogată

La feciori de ea să-i placă.

Averea vi se-nmulțească,

Holdele vi să sporească

Și gazda „La mulți ani să trăiască!”

Foto: Arhiva Muzeului Țăranului Român