Connect with us
Publicitate

Actualitate

OBLIGAŢIILE părinţilor în condiţiile în care copiii lor desfăşoară activităţi artistice. AMENZI pentru nerespectarea prevederilor ce intră în vigoare JOI

Publicat

copii Părinții ai căror copii urmează să câștige bani din reclame, filme, piese de teatru, concerte sau alte activități asemănătoare trebuie să anunțe acest lucru la serviciul public de asistență socială, conform unor dispoziții legale. Începând de joi, 14 mai, părinții care nu respectă această obligație pot fi sancționați cu amenzi de până la 5.000 de lei.

În Hotărârea Guvernului nr. 75/2015, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115 din 13 februarie sunt incluse prevederile referitoare la prestarea de către copii a activităților remunerate. De asemenea, în actul normativ este stabilit că amenzile se aplică după 90 de zile de la intrarea în vigoare, adică din data de 14 mai.

Potrivit dispozițiilor, părinții sunt obligați, înainte de începerea activității copiilor, să informeze serviciul public de asistență socială că aceștia vor câștiga bani din filme, reclame sau piese de teatru (printre altele), dacă nu vor să fie amendați.

Părinții pot face acest lucru prin depunerea unei note de informare, însoțită de următoarele documente:

– copia certificatului de naștere/actului de identitate al copilului (după caz);

– copii ale actelor de identitate ale părinților;

– copia actului de identitate al însoțitorului (dacă este cazul);

– certificatul medical (eliberat de un medic pediatru) prin care să se ateste dacă minorul este apt pentru a desfășura activitatea în cauză;

– avizul psihologic prin care să se precizeze dacă particularitățile psihice ale copilului îl recomandă pentru activitatea în cauză, dacă acesta a fost înformat, în funcție de vârsta și gradul de întelegere, și este de acord cu participarea la activitate, precum și recomandări speciale privind durata activității și activitatea continuă;

– avizul medicului sportiv (pentru copiii care participă la activități sportive de performanță), plus recomandări speciale privind durata activității și activitatea continuă;

– adeverința din partea unității de învățământ la care este înscris copilul (dacă activitatea este prestata în perioada programului școlar).

Totodată, în cel mult zece zile lucrătoare de la începerea activității copilului, părinții trebuie să transmită serviciului public de asistență socială o copie certificată „conform cu originalul” a contractului încheiat cu organizatorul.

De joi, 14 mai, cei care nu vor informa serviciul public de asistență socială înainte de începerea activității copilului sau care nu vor transmite copia certificată a contractului vor risca să fie amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Cei mici pot alege să câștige bani ca actori, cântăreți sau acrobați

Copiii pot să presteze activități plătite în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling în baza unui contract încheiat între organizator și părinți care să respecte prevederile Codului civil, potrivit HG nr. 75/2015. Contractul poate fi încheiat și direct cu copilul, însă doar dacă acesta a împlinit 14 ani și dacă a primit încuviințarea părinților.

Potrivit actului normativ, copiii pot să desfășoare activități în calitate de:

– actor, figurant, cântăreț, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, cum ar fi: teatru, opera, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, dar și orice alte concursuri sau activități de scenă;

– actor, figurant, cântăreț, muzician, dansator, acrobat sau model la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio și televiziune, cu sau fără scopuri publicitare;

– figurant sau model la ședințe foto, cu sau fără scopuri publicitare;

– figurant sau model la prezentări de modă;

– sportiv profesionist în sportul de performanță.

Pentru aceste activități, copiii pot încheia contracte individuale de muncă începând cu vârsta minimă de angajare. Codul muncii stabilește că o persoană fizică dobândește capacitatea de muncă odată cu împlinirea vârstei de 16 ani, însă, în anumite condiții, minorul poate deveni salariat și de la împlinirea vârstei de 15 ani.

Potrivit HG nr. 75/2015, organizatorul poate fi persoană fizică/juridică ce se ocupă de organizarea și desfășurarea de activități cu caracter profesional sau de organizarea de evenimente ocazionale în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling.

Activitățile pot fi prestate doar între anumite intervale orare

În desfășurarea activităților plătite la care iau parte copiii, organizatorii trebuie să respecte niște conditii stricte. Acestea țin, printre altele, de anumite intervale orare ale zilei, durata activității și pauzele necesare.

Înainte de toate, activitățile ”care nu trebuie să fie munci periculoase pentru copii” pot avea loc, în funcție de vârstă, între orele:

– 9:00—17:00 – pentru copiii cu vârsta sub cinci ani;

– 8:00—20:00 – pentru copiii cu vârsta cuprinsă între cinci și 12 ani;

– 7:00—22:00 – pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani.

În ceea ce privește durata activității, aceasta trebuie să fie de cel mult:

– o oră pe săptămână – în cazul copiilor care au sub un an;

– două ore pe zi – in cazul copiilor de 1-5 ani;

– patru ore pe zi – in cazul copiilor de 5-12 ani;

– şase ore pe zi – in cazul copiilor de peste 12 ani.

Activitatea continuă poate fi prestată timp de cel mult 15 minute, în cazul copiilor care au sub un an, cel mult 30 de minute, în cazul celor care au între 1-5 ani şi cel mult 45 de minute, în cazul celor de peste cinci ani.

După fiecare astfel de activitate, copiii au dreptul la pauze scurte de 10-15 minute. De asemenea, au dreptul şi la o pauză mare de cel puţin 30 de minute, în funcţie de vârstă şi pot să presteze săptămânal activităţi în cel mult patru zile consecutive.

Copilul trebuie să fie însoţit de un adult pe toata durata prestării activităţilor (unul dintre părinţi sau o persoană desemnată de aceştia ori de organizator).

Dacă însoţitorul desemnat nu-şi respecta atribuţiile, riscă amenzi între 5.000 şi 8.000 de lei.

Sancţiunile pentru organizatori sunt între 1.000 de lei şi 5.000 de lei.

Altă obligaţie a organizatorilor este asigurarea asistenţei medicale (daca este cazul) şi accesului la cabine, vestiare, spatţi igienico-sanitare, spaţii de recreere şi odihna. Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi sunt între 3000 lei şi 5000 lei.

Banii pe care îi câştigă copiii după astfel de activităţi vor fi administraţi de părinţi, însă dacă există suspiciuni cu privire la utilizarea acestora (în alt scop faţă de cel al interesului copilului), reprezentanţii directiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pot solicita prezentarea unui raport în acest sens.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate