Connect with us
Advertisement

Economie

Observatorul laptelui: Cum va fi monitorizată piața produselor lactate. ANSVSA va constata nereguli și va da amenzi

lapte lactate

Publicat

Piața laptelui și a produselor lactate din România va fi monitorizată printr-o nouă structură, a cărei funcționare a fost aprobată în această săptămână, prin hotărâre de Guvern. Eventualele nereguli vor fi constatate de ANSVSA, care va da și amenzi.

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), „Observatorul laptelui şi al produselor lactate” este o structură ce are ca obiective colectarea, prelucrarea și centralizarea datelor și a informațiilor referitoare la:

  • piața laptelui și a produselor lactate
  • exploatațiile de vaci de lapte, bivolițe, oi și capre, efectivele de animale
  • cantitățile de lapte, prețul laptelui crud materie primă, al laptelui comercializat și al produselor lactate
  • costurile de producție.

„Prin acest mecanism deosebit de important am transpus o serie de reglementări cuprinse în legislaţia europeană în domeniul producţiei, procesării şi comercializării laptelui şi a produselor lactate, în beneficiul consumatorilor, pentru protejarea sănătății populației”, a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea.

Prin hotărârea de Guvern, a fost aprobat Ghidul de definiții și termeni folosiți în industria laptelui. Sunt stabilite aspecte ce vizează constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor.

Acestea se realizează de către reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, respectiv, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor și MADR, prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții și prin inspectorii abilitaţi din cadrul compartimentelor de inspecţii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene.

MADR asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor individuale, prin adoptarea de măsuri administrative, organizatorice şi tehnice de protejare, de prevenire a accesului, difuzării, înstrăinării şi distrugerii neautorizate a acestora.

„Observatorul laptelui și al produselor lactate” este organismul de legătură cu Observatorul pieţei laptelui din Uniunea Europeană, constituit la nivelul Comisiei Europene, în vederea implementării mecanismelor organizaţiilor comune de piaţă care constituie și gestionează baza de date a sectorului lapte și produse lactate, în vederea elaborării măsurilor de piață în acest domeniu prin întocmirea lunară a rapoartelor punctuale și/sau generale, mai anunță ministerul.

Potrivit sursei citate, datele pentru „Observatorul laptelui și al produselor lactate”, sunt furnizate de:

  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)
  • Agenția Națională Pentru Zootehnie „Prof.Dr.G.K. Constantinescu” (ANZ)
  • Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)
  • Autoritatea Vamală Română.

ANSVSA va furniza date, va constata nereguli și va da amenzi

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va participa în funcționarea Observatorul laptelui și al produselor lactate, prin furnizarea de date, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, alături de alte instituții ale statului responsabile, a anunțat instituția.

Informațiile care vor fi furnizate de ANSVSA sunt cele privind:

  • numărul și dimensiunea exploatațiilor de vaci de lapte, bivolițe, oi, capre înregistrate/autorizate sanitar veterinar
  • efectivul de vaci de lapte, bivolițe, oi, capre înscris în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE)
  • mișcarea animalelor
  • producțiile exploatațiilor de vaci de lapte, bivolițe, oi, capre
  • numărul și capacitatea unităților de procesare lapte și produse lactate înregistrate/autorizate sanitar veterinary
  • cantitatea de lapte procesată și a produselor lactate procesată.

Observatorul laptelui și al produselor lactate este un mecanism, înființat în acord cu reglementări europene, care va monitoriza piaţa laptelui de vacă, bivoliţă, oaie, capră şi piaţa produselor lactate, prin centralizarea datelor de pe piaţă, dar şi prin urmărirea, analizarea tendinţelor privind producţia şi echilibrul dintre cerere şi ofertă, inclusiv din perspectiva costurilor de producţie, menționează ANSVSA.

Legea laptelui – reguli pentru magazine, restaurante și unități fast-food

Potrivit Articolului 6 din Legea laptelui și a produselor lactate nr.307/2022, produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se comercializează într-un spațiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestor produse.

Aceste reguli se aplică și în cazul meniurilor și rețetelor mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fast-food și de cofetărie și al produselor culinare din alimentația publică la prepararea cărora s-au utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate.

Meniurile unităților de alimentație publică vor menționa toate produsele lactate fabricate cu grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, folosite ca atare sau în combinații sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în rețete.

Orice neconformitate depistată de autoritățile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar; dacă operatorul nu are sediul în România, notificarea se face importatorului sau distribuitorului produselor alimentare provenite din Uniunea Europeană, potrivit legii citate de ANSVSA.

În cazul în care produsul finit conține amestecuri de lapte și produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se va menționa pe etichetă procentul acestora.

În toate situațiile, denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăților alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricație.

În cazul modificării informațiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancționat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement