Connect with us

Contributors

OPINIE – Lucian Urcan: Să luăm lumină, de oriunde ne lipsește

Publicat

Suntem în acea perioada a anului în care “luăm lumină”. Se presupune că suntem mai calmi, mai liniștiți, că ne reorientăm spre interior cel puțin pentru câteva zile – că folosim “lumina” asta metaforică pentru a alunga întunericul din jur și din noi înșine.

Mi-a plăcut mereu metafora asta încă din copilărie, cu toate că n-am înțeles-o cu adevărat decât mult mai târziu.

Lumina luată din biserică, din contextul slujbei de Înviere, era un lucru tangibil. Simțeam căldura focului, simțeam ceara fierbinte care se scurgea pe lumânare. Luasem lumină, la modul fizic. Urma s-o folosim – în sens metaforic – în modul care ni se părea a fi cel mai potrivit.

Lumina s-a dovedit a avea mai multe surse, odată cu trecerea timpului

Lumina alungă întunericul, înainte de toate.

Atunci când studiezi ceva, te afunzi în universul descris în filele unei cărți, iei lumina de acolo. Și e, de regulă, una care rămâne aprinsă multă vreme. Ani la rând. Decenii la rând, chiar. Lumina luată din cărți alungă întunericul ignoranței.

Atunci când încerci să afli ceva nou, pui întrebări și ți se răspunde. Cei care știu mai multe decât tine pe marginea subiectului în cauză te luminează, la rândul lor. Iei lumina de la ei.

Atunci când asculți muzica ce se potrivește cu starea ta de spirit și ajungi la o piesă cu care rezonezi în acel moment, starea ți se poate schimba. Practic, tocmai ți-ai luat lumina din muzică. Iar exemplele pot continuă.

Luminile care orbesc

O problemă cu care societatea se confruntă în ultimii ani – mai accelerat în perioada de după 2020 – este dezinformarea. 

Practic, pentru aceleași probleme se prezintă mai multe cauze, iar verificarea surselor din spatele acestor cauze e tot mai dificilă. 

Altfel spus, mai multe lumini apar în peisaj, aparent încercând să combată același întuneric – dar nu toate-s bine intenționate. Unele orbesc în mod voit. Excesul de informație obosește – până în punctul în care cetățeanul nu mai are răbdare să discearnă ce-i real și ce nu.

Plătim sondaje care ar trebui să reflecte realitatea, ca să știm în ce parte (sau părți) se înclină balanța, la alegerile care-s practic după colț. Avem rezultate care deseori se bat cap în cap.

Avem tot mai multe cazuri in care negarea conceptelor de bază ale medicinei clasice dă de gândit. Boli care păreau eradicate de mai mult timp revin în forță.

În același timp, farul democrației de peste Atlantic pare că s-a stins, iar Europa e pe cont propriu.

Să ne construim propriile felinare

Atunci când noaptea minții se așterne peste lume, unii oameni își cumpără perne, iar alții își construiesc felinare.

Cărțile rămân în continuare – cel puțin deocamdată și în majoritatea lor copleșitoare – surse credibile de informare. Parțial și datorită faptului c-au trecut deja printr-un proces de fact-checking, care lipsește deseori la știrile publicate online.

Oamenii care se informează și care știu să filtreze informația acumulată încă trăiesc printre noi. Îi căutăm, îi găsim și învățăm de la ei. Luăm din lumina lor și ne alimentăm felinarele, cu care răzbim mai departe prin noapte. Drumul poate părea lung, dar în realitate avem de mers doar până la următorul răsărit al soarelui.

Să luăm, așadar, lumină. De oriunde ne lipsește.

Lucian Urcan este project manager si business analyst, in IT. Este pasionat de carti, scris, calatorii si jocuri video. Este contributor la Alba24.ro din aprilie 2025. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement