Actualitate
Până la 3 milioane de euro cu garanții, pentru fermierii care vor să-și cumpere terenuri. Care va fi dobânda
Fermierii vor putea să-și achiziționeze terenuri și să facă investiții, cu credite bancare de până la 3 milioane de euro, în condiții avantajoase, printr-o ordonanță e urgență adoptată de Guvern, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea. Potrivit ministrului, un număr de cinsprezece bănci sunt interesate să crediteze fermierii cu o dobândă maximă de 2% peste ROBOR pentru achiziţia de terenuri agricole până în limita a 250 de hectare, în condiţiile în care acestea au în spate garanţia statului, dar şi conturile fermierilor cu banii din subvenţii.
Potrivit OUG 22/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare a fermierilor, fermierii și procesatorii vor putea lua credite bancare cu garanții de stat de până la 80% din valoarea acestora.
Dobânda prevăzută va fi ROBOR la 6 luni, plus 2 puncte procentuale. Potrivit datelor de la Banca Națională, la 31 martie 2017, nivelul dobânzii ROBOR la 6 luni era de 1,07%, ceea ce înseamnă că dobânzile pentru fermieri vor fi de maximum 3,07% pe an, în acest sistem.
De asemenea, comisionul de garantare datorat de banci Fondului de garantare a creditelor va scădea de la 3,8% la 2%, dar pentru aceasta este nevoie de o hotărâre de guvern, aflată în lucru la Ministerul Agriculturii. Baza de calcul a comisionului de garantare este suma garantată, respectiv soldul garanției. Comisionul se calculează ca procent aplicat la baza de calcul și se plătește de către banca în condițiile Contractului de garantare. Astfel, se va scădea sarcina pe fermierii care vor lua credite, asupra cărora băncile vor transfera costul acestui comision.
Fermierii vor putea lua astfel credite de până la 3 miloane de euro, cu garanție de stat de 80%.
Se vor putea acorda 3 tipuri de credite:
- Credite pentru achiziția de terenuri agricole până la atingerea unei suprafețe de 250 ha în proprietate. Procentul de garantare este de maxim 80 % din valoare creditului, diferența de 20 % din valoarea creditului și dobânda aferentă se acoperă cu terenul achiziționat din credit.
- Credite pentru asigurarea capitalului de lucru necesar fermierilor și procesatorilor de produse agricole. Procentul de garantare este de 80% din valoarea creditului. Diferența de 20% din valoarea creditului și dobânda (aferentă perioadei de creditare) se asigură de către împrumutați cu garanții proprii/terți garanți (culturi, stocuri, efective de animale, ferme, utilaje etc.).
- Credite pentru realizarea de investiții în sectorul agricol. Procentul de garantare este de maxim 80% din valoarea creditului pentru beneficiarii din sistemul agricol și piscicultură.
Pentru operaționalizarea acestor credite, Ministerul Agriculturii mai trebuie să treacă prin Guvern o hotărâre pentru aprobarea normelor de aplicare, hotărârea pentru reducerea comisionului de garantare și să elaboreze convențiile pe care băncile creditoare le vor încheia cu Fondul de garantare.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, consideră că băncile vor fi interesate să intre în acest program.
„Băncile au și ele interesul lor și e firesc să-l aibă. Banca are garanția statului în spate pentru acel credit, de 80% și îi convine. Îi convine și pentru că fermierii au conturile cu sume mari de bani din subvenții, care intră în contul bancar și banca are și ea un comison de administrare a contului. Iar eu, dacă sunt mai recalcitrant așa, mai ieșit din vadul normalității, să-i spun băncii, dacă aș fi fermier: Mă mut cu contul la altă bancă, că este mai permisivă cu mine, este mai bună”, a spus Daea.
„Am chemat băncile, le-am explicat în faza de pregătire a actului normativ pentru că după cum bine ştiţi – să fie bine pentru presă că tot dau cuvinte de-ale lui Daea – actul normativ are o perioadă de incubaţie până se plămădeşte. Deci îl pregătim în minister, în dialog cu cei care sunt legaţi de domenii şi este firesc ca băncile să fie consultate. Din 10 bănci consultate 7 au spus pe loc că le convine acest mecanism. Mai mult decât atât, în urma convenţiilor făcute de APIA, cu dobândă de 2% peste ROBOR, numărul băncilor a crescut la 15. Iată că s-a multiplicat interesul. Noi am făcut şi simulări pentru că nu poţi să pui motorul pe maşină dacă nu-i dai drumul pe banc să vezi cum se turează. Şi am turat motorul şi ne-am făcut planul, când, cum şi în ce fel şi am ajuns la următoarea concluzie: până la 3 milioane de euro fermierii români pot să cumpere şi teren şi materiale necesare desfăşurării procesului de producţie, respectiv seminţe, ierbicid, îngrăşăminte, orice alt material necesar pentru a-şi desfăşura activitatea sau cei din zootehnie să facă investiţii”, a mai explicat şeful MADR.
sursa: startupcafe.ro, capital.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News