Connect with us

Economie

Pensia anticipată în 2026: cu câți ani mai devreme se poate ieși la pensie, condiții, acte necesare. Cât scade venitul lunar

bani pensii

Publicat

Pensia anticipată în 2026: condițiile în care se poate ieși la pensie anticipat au fost actualizate prin Legea 360/2023 și normele de aplicare ale acesteia.  Pensia anticipată parțială a fost înlocuită prin noua lege a pensiilor. A rămas o singură formă de pensie anticipată.

Aceasta permite pensionarea cu cel mult 5 ani înainte de vârsta standard, doar pentru cei cu stagiu complet plus 5 ani suplimentari, fără penalizări pentru stagiul contributiv.

Stagiul complet de cotizare contributive este de 35 de ani.

Noua formă de pensie anticipată nu mai aplică penalizarea de până la 30% care exista la fosta pensie anticipată parțială. Anterior, era solicitată perioada de până la 8 ani de stagiu complet.

Pensia anticipată se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă, la îndeplinirea condițiilor.

Pensia anticipată 2026. Cum se acordă

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pensia anticipată, cu penalizare, se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

Beneficiari pot fi persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv, precum şi cele care l-au depășit cu până la 5 ani de stagiu de cotizare.

Stagiul de cotizare de până la 5 ani, realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv, cuprinde:

  • perioade de stagiu de cotizare contributiv
  • perioadele asimilate stagiului de cotizare
  • perioadele necontributive recunoscute ca stagii de cotizare, conform legii

Ce perioade nu sunt incluse în stagiul contributiv

Pentru deschiderea dreptului la pensia anticipată, stagiul complet de cotizare contributiv nu include:

  • stagiile de cotizare contributive realizate în baza unui contract de asigurare socială, încheiat, începând cu datele de: 1 ianuarie 2018, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice/ 28 septembrie 2020, conform OUG nr.163/2020 ( asigurare retroactivă)/ 1 septembrie 2024, conform  art. 6 alin.2) din Legea nr. 360/2023/ 1 septembrie 2024, conform art. 6 alin.3) din Legea nr. 360/2023 (asigurare retroactivă).
  • stagiile de cotizare realizate în sisteme neintegrate sistemului public
  • perioadele asimilate stagiului de cotizare în care o persoană:
    • a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz
    • a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat
    • a beneficiat de indemnizații de asigurări sociale acordate potrivit legii în intervalul  1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006 (concediu pentru incapacitate temporară de muncă, și concediu pentru creşterea copilului, prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţie pentru maternitate)
    • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale

Perioade necontributive

  • vechimea în muncă acordată conform Decretului-Lege nr. 118 /1990 (stramutare, deportat, privat de libertate, prizonier)
  • stagiul suplimentar la vechimea în muncă acordat conform Decretului-Lege nr. 118 /1990
  • sporul acordat conform Decretului nr. 112/1965 (pentru țările cu climă greu de suportat)
  • perioada de șomaj realizată anterior datei de 1 aprilie 2001
  • perioada recunoscută în baza Decret Lege nr. 51/1990 privind vechimea în muncă a soţiei salariate care îşi urmează soţul trimis în misiune permanentă în străinătate
  • sporul acordat pentru perioadele de activitate desfășurată în grupe superioare de muncă/condiții speciale de muncă/condiții deosebite de muncă
  • perioada în care o persoană a  beneficiat de venit de completare/plăți compensatorii, după data de 1 aprilie 2001- considerată condiție normal de muncă
  • alte perioade care au constituit vechime în muncă conform altor actele normative, pentru care nu s-a datorat CAS (ex. șomaj tehnic).

Pensia anticipată în 2026. Cum se calculează. Cu cât scade venitul lunar

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv (35 de ani) şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, astfel:

Perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare contributiv / Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%)

  • până la un an: 0,40%
  • între un an şi 2 ani: 0,35%
  • între 2 şi 3 ani: 0,30%
  • între 3 şi 4 ani: 0,25%
  • între 4 şi 5 ani: 0,20%

Procentul de diminuare stabilit la acordarea drepturilor de pensie anticipată se menţine până la data îndeplinirii condiţiilor privind vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă.

Pensia anticipată în 2026. Unde se depune cererea

Cererea de pensionare, însoţită de actele doveditoare, se depune la casa de pensii competentă teritorial, în funcţie de domiciliul titularului dreptului de pensie.

Cererea de pensionare poate fi depusă şi prin mandatar, desemnat prin procură specială, la casa de pensii competentă teritorial în funcţie de domiciliul solicitantului, cu excepţia cererilor depuse în aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte.

În cazul persoanelor stabilite pe teritoriul altor state cu care România aplică instrumente juridice internaționale, cererea de acordare a drepturilor de pensie se depune la instituția de asigurări sociale de la locul de ședere permanentă, care face toate demersurile către instituția competentă din România, nefiind necesară și nici recomandată deplasarea în România a solicitantului stabilit în străinătate.

Cererea de pensionare, în cazul persoanei care are domiciliul exclusiv în străinatate, care nu intra sub incidența instrumentelor juridice cu caracter internațional la care România este parte, poate fi depusă și prin mandatar desemnat cu procura specială la casa teritorială de pensii competentă teritorial, în funcție de domiciliul mandatarului.

Cererea de pensionare, depusă, poate fi retrasă la solicitarea titularului, a reprezentantului legal ori a mandatarului desemnat prin procură specială, până la emiterea deciziei de pensionare.

Pensia anticipată în 2026. Acte necesare

Actele necesare înscrierii la pensia anticipată, sunt, după caz:

  • cerere pentru înscrierea la pensie
  • carnetul de muncă, în original şi copie
  • carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru membrii CAP, în original şi copie
  • carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, în original şi copie
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori, în original şi copie
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată
  • actele de stare civilă ale solicitantului, respectiv BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie, în original şi copie
  • livretul militar, în original şi copie
  • diploma de absolvire a învăţământului universitar însoţită de foaia matricolă sau de adeverinţă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi, în original şi copie
  • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate
  • adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original
  • adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale, în original
  • adeverinţă privind venitul brut realizat
  • procura specială, pentru mandatar, în original şi copie
  • adeverinţă eliberată de angajatorul/angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea, cu datele de identificare ale acestuia/acestora, în vederea informării cu privire la emiterea deciziei de pensie, în original

Pensia anticipată în 2026. Cum se plătește

Pensia anticipată se acordă:

  • de la data îndeplinirii condiţiilor în cazul în care cererea a fost înregistrată cu respectarea termenului prevăzut de lege (30 de zile de la data îndeplinirii condițiilor)
  • începând cu data înregistrării cererii, în situația în care cererea este înregistrată cu depăşirea termenului prevăzut de lege

Pensia anticipată se plăteşte de la data încetării calităţii de asigurat, în cazul:

  • persoanelor care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă
  • funcţionarilor publici
  • persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor susmenționate.

Modalităţi de plată a drepturilor de pensie anticipată

Drepturile de pensie se plătesc lunar, în funcţie de opțiunea pensionarului:

  • la domiciliul/reşedinţa pensionarului, respectiv a reprezentantului legal al acestuia;
  • în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.