Educație
Plângere penală împotriva ministrului Educaţiei din partea unor asociaţii ale elevilor. Cîmpeanu, acuzat de abuz în serviciu
Două asociaţii ale elevilor au depus, marţi, la Parchetul General o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei. Sorin Cîmpeanu este acuzat de abuz în serviciu, în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a OUG 50/2021 prin care se asigură transport gratuit pentru elevi.
„Asociaţiile de elevi vor depune o plângere penală pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Deşi acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu şi-a respectat atribuţiile.
Ca răspuns, vom depune plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 10:00, dar şi la ora 11:00 la Administraţia Prezidenţială”, au anunțat cele două asociaţii ale elevilor din Bucureşti şi Constanţa.
„Suntem nemulţumiţi deoarece acesta, de foarte multe ori, a dat dovadă de dezinteres faţă de transportul elevilor şi asigurarea transportului gratuit al elevilor. Mai mult, la momentul actual, în urma adoptării unei OUG prin care se modifică şi se reintroduce procedura de decont a navetei elevilor, a fost prevăzut faptul că, la termen de 30 de zile de la adoptarea ordonanţei, ministrul va adopta, prin ordin de ministru, o anumită metodologie de decontare.
Au trecut peste 30 de zile şi încă nu a fost adoptat respectivul ordin, fiind încălcată o ordonanţă care, până la urmă, însuşi ministrul a dat-o”, a declarat Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa, într-o intervenţie la Antena3.
Cîmpeanu dă dreptate elevilor
Într-o intervenție la același post TV, ministrul spune că elevii au dreptate, iar normele vor fi publicate chiar azi.
„Da, are dreptate. Nu e de vină domnișoara elevă pentru bâlba legislativă. Ea trebuie rezolvată. Ordonanța 50 a fost construită între disponibilitățile bugetare, între nevoile reale și între execuțiile bugetare din anii precedenți, mai puțin 2020 când au fost alte lucruri.
Ordonanța introduce 3 elemente noi. În primul rând, o creștere de 3 ori a tarifului pentru primii 3 km. În al doilea rând, pentru când se trece limita de 50 km și în al treilea rând, o plată în avans către elevi din bugetul Ministerul Educației, ceea ce nu s-a făcut până acum.
Are dreptate. Mi-aș fi dorit să reușesc mai mult să conving Parlamentul și Guvernul de alocarea de resurse necesare gratuității transportului elevilor. Atât am reușit. Voi încerca în continuare să fac tot ce e mai bine pentru interesul elevului”, a intervenit și Cîmpeanu.
În ce condiții va fi decontată naveta elevilor:
- Decontarea va fi asigurată la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Va putea fi decontată lunar numai suma aferentă avansului primit în luna precedentă.
- Pentru distanțele ce vor depăși 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se va suplimenta cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
- În situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se va deconta suma aferentă distanței de 50 km, la care se va adauga 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.
- Operatorii de transport rutier vor avea obligația de a emite documente lunare de transport cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună.
- Mecanismul de decontare va fi reglementat prin Metodologia ce va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, în maximum 30 de zile de la emiterea ordonanței de urgență.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News