Povestea necunoscută a unui monument al Blajului. Crucea lui Bob, ridicată în semn de recunoștință după marea foamete din 1815

Un monument din Blaj, cu o istorie puțin cunoscută, este simbolul mărinimiei unui episcop din zonă, care i-a ajutat pe localnici să treacă prin trei ani de foamete cruntă. 

Povestea poate fi aflată de cei care vizitează Dealul Viilor, locul cu cea mai frumoasă panoramă asupra orașului.

În timpul foametei care a lovit județul Alba între 1815 și 1818, țăranii din Blaj au ajuns să mănânce scoarța copacilor și coceni de porumb măcinați, se arată în descrierea unui monument emblematic al orașului.

Episcopul Ioan Bob le-a sărit în ajutor și le-a dat cu împrumut cereale pentru hrană, cu datoria de a le restitui în anii următori.

Când lucrurile s-au așezat, iar oamenii au vrut să restituie datoria, episcopul a renunțat să le primească și a anunțat anularea legământului.

În amintirea acestui act de mărinimie, în anii 1820-1821, locuitorii satelor din jurul Blajului au ridicat pe Dealul Viilor, Crucea lui Bob.

În anul 1848, numele i-a fost schimbat în Crucea lui Avram Iancu, în memoria celui care a condus un număr mare de moți la Blaj, la adunările din aprilie, mai și septembrie.

În noaptea de 28 noiembrie a anului 1908, crucea a fost dinamitată. A fost ulterior refăcută pe cheltuiala cărturarului Ioan Micu Moldovan.

Crucea a fost coborâtă de pe Dealul Viilor și dusă pentru conservare la Muzeul ”Augustin Bena”, iar în 1993, acolo a fost amplasat un monument realizat de sculptorul Andrei Ostrap. ab24

Foametea din Transilvania

Un exemplu al modului în care marea foamete a rămas, peste ani, în memoria colectivă provine din anul 1882, de la „nana Anică”, mama lui Bereţki, alias Brătianu, gazda viitorului prepozit capitular al Oradiei, Iacob Radu, în timpul în care acesta era elev la Blaj. Este citată de Ioan Ciorbă în lucrarea sa de doctorat.

”Aceasta obişnuia, după cum mărturisea Iacob Radu, să povestească „iarna în sările lungi despre revoluţia lui Horea, după cum spunea că auzise dela părinţii ei, apoi de cele ce văzuse singură cu ochii, despre foametea grozavă din anii 1814-1816, când ferdela de cucuruz era cu 14 zloţi iar cea de grâu cu 20 şi mai mulţi ţărani ajunseseră să mănânce pâne de coceni de cucuruz şi de scoarţă de arbori”.

Considerată cea mai gravă criză alimentară din perioada de trecere dinspre lumea medievală spre
cea modernă şi una din cele mai groaznice din întreaga istorie a Transilvaniei, aceasta a avut drept cauze o suită de factori naturali, sociali sau politici (vremea rea, războaiele napoleoniene etc.) şi a determinat, într-o primă fază, urcarea vertiginoasă a preţurilor, a mai scris Ioan Ciorbă.