Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pragul pentru abuzul în serviciu, eliminat. Modificările Codului Penal au fost aprobate de Parlament

Camera Deputatilor, Parlament

Publicat

Camera Deputaților a adoptat modificările la Codul Penal prin care este eliminat pragul valoric pentru abuzul în serviciu.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 191 de voturi „pentru”, 66 „împotrivă” şi 12 abţineri, proiectul de lege care modifică Codul penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu, în forma Guvernului, potrivit Agerpres.

În această formă este eliminat pragul de la care se consideră infracţiune pentru abuz în serviciu, aşa cum a decis, marţi, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, care a dat raport de adoptare formei venite de la Guvern pentru acest proiect.

„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se menţionează în articolul cu privire la abuzul în serviciu.

Eliminat, și pragul pentru neglijență în serviciu

A fost eliminat, de asemenea, şi pragul pentru neglijenţa în serviciu.

„Fapta funcţionarului public care, din culpă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”, spune articolul referitor la neglijenţa în serviciu.

A fost păstrată posibilitatea folosirii ca probe a interceptărilor făcute de servicii în cazul mai multor infracțiuni, potrivit Mediafax.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Amendamente eliminate

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport de adoptare, marţi, proiectului de lege care modifică Codul penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu, fiind acceptată forma venită de la Guvern, potrivit Agerpres. În acest fel, a fost eliminat pragul de la care se consideră infracţiune pentru abuz în serviciu.

„În acest moment, coaliţia de guvernare îşi retrage toate amendamentele depuse astăzi în Comisia juridică şi vom vota eliminarea tuturor amendamentelor adoptate la Senat, inclusiv acel prag stabilit. Propun un raport de adoptare pentru forma venită de la Guvern”, a spus preşedintele Comisiei juridice, Laura Vicol.

După ce a supus la vot aceste propuneri, Vicol a menţionat că pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu mai există prag.

„A fost eliminat amendamentul votat la Senat, pentru că aceasta era problema societăţii civile, în primul rând. Aşa cum a solicitat societatea civilă, în acest moment am respectat solicitarea. Forma venită de la Guvern a fost votată în majoritate în Comisia juridică”, a conchis Vicol.

Variantele inițiale

Reamintim că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a propus luni prag de 9.000 de lei, iar Senatul a aprobat săptămâna trecută proiectul prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

Propunerea PNL a fost ca pragul să fie de două salarii minime pe economie. Salariul minim brut pe țară este de 3000 de lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 05.04.2023 at 12:47

    Vreau să văd punctul de vedere al parlamentarilor de Alba la aceste legi,eventual ce amendamente au făcut, care atunci când se pune o virgulă într-o lege banală ies cu nişte comunicate pompoase, care să le ateste imensa activitate parlamentară. Măi, habar nu aţi avut despre ce este vorba, aţi ridicat mâna şi pa.Nu vă este ruşine să luaţi un purcoi de bani pentru trândăveală continuă ? Parcă vă văd în campanie spunând cât de vocali aţi fost le tribuna Parlamentului. Nimicuri am ales, nimicuri avem.Clasă politică invizibilă !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement