Connect with us
Publicitate

Actualitate

Principalele modificări ale Codului Fiscal: Finanțele au publicat modificarea normelor metodologice de aplicare a noilor reguli

Publicat

Finanțele au publicat la sfârșitul săptămânii trecute în Monitorul oficial nr. 136/ 14 martie 2013, modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal. Într-un număr de aproximativ 37 de pagini, prin actul normativ se modifică punctual sau exhaustiv, procedurile de aplicare pentru majoritatea impozitelor reglementate de Codul Fiscal. Documentul conține și definiția din punct de vedere fiscal a vacii și a bivoliței.

Ce e important de reținut:

1. În cadrul cheltuielilor de protocol, deductibile limitat în procentul de 2% se va include și cheltuiala cu TVA aferentă ajustării pentru cadourile cu valoare mai mare de 100 lei.

2. Sunt cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare și a obligațiunilor, conform procedurilor contabile.

3. Sumele rezultate din actualizarea la inflație a mijloacelor fixe conform IFRS și înregistrate în rezultatul reportat, sunt impozabile la fiecare calcul de amortizare sau la cesiunea acestora.

4. Persoanele fizice ce exploatează păduri pe care le dețin în proprietate, beneficiază de o scutire de impozit pentru 20 metri cubi material lemnos/an.

5. Indemnizația primită de angajați pe perioada delegării sau detașării pentru partea ce depășește 2,5 ori nivelul stabilit pentru instituțiile publice, este venit de natură salarială, începând cu 1 februarie 2013.

6. Veniturile din salarii și din alte activități dependente plătite de un angajator nerezident, pentru o activitate desfășurată în străinătate, nu sunt impozabile în România și nici nu se declară în țară.

7. În cazul plății arendei în natură, modalitatea de plată efectivă a impozitului și implicit de reținere a impozitului, se stabilește prin acordul părților (arenda este în natură, impozitul se va achita în bani).

8. Contribuabilii ce obțin venituri din activități agricole vor depune o declarație cu norma de venit, până pe data de 25 mai, inclusiv în anul 2013.

9. Microintreprinderile care la 31 decembrie 2012 au realizat venituri într-o sumă mai mica de 65.000 euro, și care erau plătitoare de impozit pe profit, vor depune declarația de mențiuni până pe data de 25 martie 2013 și vor trece la impozitul pe venitul microintreprinderilor începând cu 1 februarie 2013.

Microintreprinderile care la 31 decembrie 2012 au avut o cifră de afaceri între 65.000 și 100.000 euro și care au trecut la categoria de impozit pe profit, prin opțiune, până la 1 februarie 2013, nu sunt obligate să revină la categoria de microintreprindere.

Societățile înființate în luna ianuarie 2013, nu sunt obligate să fie microintreprinderi în acest an, urmând ca la 31 decembrie 2013 să analizeze condițiile de microintreprindere.

10. Sunt supuse impozitului pe venitul realizat de nerezidenți, conform art. 115 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal, următoarele servicii: „servicii prestate în România și în afara României, exclusiv transportul internațional și servicii accesorii acestuia”.

Serviciile din afara României supuse impozitării în România sunt:

– servicii de management;

– servicii de consultanță în orice domeniu;

– servicii de asistență tehnică;

– servicii de cercetare și proiectare în orice domeniu;

– servicii de reclamă și publicitate, indiferent de formă de realizare;

– servicii prestate de avocați, ingineri, arhitecți, notari, contabili, auditori.

Observăm că celelelate servicii desfășurate în afara României nu se impozitează și exemplificăm prin servicii de cazare externă sau servicii de prelucrări date, servicii informatice.

Plățile făcute către nerezidenți în bănci din state cu care România nu are încheiat un instrument juridic de schimb de informații se impozitează cu 50%, chiar dacă beneficiarul de venit este rezident într-un stat cu care există convenție de evitare a dublei impuneri.

Observăm că se va analiza impozitarea în funcție de statul unde se află banca ce va încasa suma aferentă nerezidentului.

11. Serviciile medicale scutite de TVA sunt cele care au ca scop îngrijirea medicală, protejarea și menținerea societății.

Vor fi supuse TVA serviciile ce au ca scop întinerirea sau înfrumusețarea sau servicii necesare pentru stabilirea unor consecințe juridice, cum ar fi eliberarea de certificate, adeverințe etc.

Vor fi scutite de TVA vânzările de manuale școlare, când acestea sunt aferente prestărilor de servicii efectuate unităților de învățământ.

Se va putea deduce TVA de pe bonurile fiscale ce îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, când beneficiarul achiziției are imprimat codul de TVA cu ajutorul casei de marcat fiscale.

Subliniem, se va deduce TVA numai de pe bonurile fiscale ce respectă condițiile unei facturi simplificate, și nu de pe toate bonurile fiscale.

Orice persoană ce încetează activitatea economică trebuie să solicite anularea înregistrării în scopuri de TVA în termen de 15 zile de la data documentelor ce atestă încetarea activității.

Facturile pot fi stocate pe hartie sau in format electronic, indiferent de forma originala in care au fost trimise/emise.

Facturile emise pe hârtie pot fi convertite în format electronic, iar facturile emise în format electronic pot fi stocate pe hârtie, cu condiția să se garanteze autenticitatea și integritatea conținutului facturii.

În cadrul Jurnalelor de cumpărări, facturile cu TVA neexigibil vor fi preluate în toate jurnalele de cumpărări, până când taxa devine deductibilă ca urmare a plății. Fac excepție facturile neachitate pentru care se aplică procedura prescripției extinctive și datoria se radiază din evidență persoanei impozabile.

Pentru operațiile de pe teritoriul țării supuse taxării inverse, măsura este obligatorie pentru ambii participanți la circuitul economic, iar când nu se respectă, în cadrul controalelor de specialitate, autoritățile fiscale impun obligarea la corectarea situației.

Din punctul de vedere al accizelor, autorizația de utilizator final poate fi anulată dacă utilizatorul are datorii restanțe la bugetul de stat mai vechi de 30 de zile, după scadență. Lunar, până pe data de 15 a lunii următoare, utilizatorii finali, destinatarii înregistrați, antrepozitării autorizați, vor depune la autoritățile vamal – teritoriale, situații privind stocurile, achizițiile și ieșirile de produse accizabile.

13. Sunt supuse asigurărilor sociale obligatorii sumele de diurna plătite salariaților peste plafonul de 2,5 ori nivelul pentru instituțiile publice.

Sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate