Connect with us

Eveniment

Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum. Comisia Europeană intervine în favoarea consumatorilor

Publicat

Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum: Comisia Europeană a decis, vineri, să demareze această procedură prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere unui număr de 23 de state membre, printre care şi România, pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei privind contractele de credit de consum.  

Celelalte state sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franţa, Croaţia, Irlanda, Cipru, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Finlanda şi Suedia, informează Agerpres.

Directiva (UE) 2023/2225 urmăreşte să îmbunătăţească protecţia consumatorilor pe piaţa creditelor, asigurând transparenţa şi echitatea în operaţiunile de credit în toate statele membre.

Statele membre trebuiau să transpună directiva în legislaţia naţională până la 20 noiembrie 2025.

Până în prezent, cele 23 de state membre menţionate nu au comunicat Comisiei transpunerea completă a directivei.

Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a notifica Comisiei transpunerea completă a acesteia.

Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Separat, Comisia Europeană a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere unui număr de 21 de state membre (Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Croaţia, Irlanda, Cipru, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Finlanda şi Suedia) pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei privind contractele de servicii financiare încheiate la distanţă.

Directiva (UE) 2023/2673 stabileşte norme care sporesc nivelul de protecţie a consumatorilor pentru serviciile financiare vândute la distanţă, cum ar fi prin telefon sau online, în special prin introducerea unui „buton de retragere” care le permite consumatorilor să se retragă dintr-un contract cu un singur clic. Statele membre trebuiau să transpună directiva în legislaţia naţională până la 19 decembrie 2025.

Procedura de infringement este un mecanism prin care Uniunea Europeană se asigură că statele membre respectă dreptul UE.

Această măsură apare atunci când un stat membru nu transpune la timp o directivă UE în legislația națională, aplică greșit sau incomplet o regulament UE sau adoptă legi naționale care contravin dreptului european.

După consumarea tuturor pașilor, dacă România tot nu respectă legislația europeană, se poate ajunge la amenzi zilnice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.