Connect with us
Advertisement

Economie

Programul ”Casa Eficientă Energetic”: AFM a publicat primele liste cu beneficiari aprobați. De ce a întârziat evaluarea

Publicat

După aproape un an de la lansarea programului ”Casa Eficientă Energetic”, Administrația Fondului de Mediu a publicat primele două liste cu persoanele înscrise în program  ale căror proiecte au fost aprobate, o listă cu beneficiarii respinși și o listă cu beneficiarii care își pot remedia proiectele.

Din cele peste 15.000 de proiecte depuse AFM a publicat două liste cu 138 de beneficiari aprobați, cu o valoare totală a proiectelor estimată la 6,8 milioane lei. Fondul total al programului este de 478.934.736 RON.

Pandemia a ”gripat” Programul Casa Eficientă Energetic

AFM nu a putut evalua luni de zile niciun dosar pe motiv că nu are destui angajați. Din această cauză conducerea AFM a anunțat în aprilie 2021 că evaluarea proiectelor urma să fie externalizată.

Chiar dacă cele două liste conțin extrem de puțini solicitanți aprobați, acest început timid al evaluării dosarelor le dă speranțe celor peste 15.000 de solicitanți înscriși, că nu și-au pierdut banii plătiți pentru întocmirea proiectelor.

În febra depunerilor, sumele cerute de evaluatorii energetici pentru întocmirea proiectelor au ”sărit”  5000 de lei, bani pe care beneficiarii îi puteau pierde în cazul în care programul Casa Eficientă Energetic ar fi fost blocat.

Vezi AICI Lista beneficiar aprobați Casa Eficientă Energetic ( lista publicată în data de 04 august 2021)

Vezi AICI Lista beneficiari aprobați  Casa Eficientă Energetic ( lista publicată în data de 18 august 2021)

Vezi AICI: cereri_respinse 1

VEZI AICI: cereri respinse 2

Vezi AICI: cereri respinse cu posibilitate de remediere

Programul Casa Eficientă Energetic- informații pentru solicitanți

Cheltuieli eligibile care pot fi decontate prin programul Casa Eficienta Energetic

Cheltuielile eligibile vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească cu cel puțin o clasă energetică.

Pentru a obține banii, cei interesați se pot înregistra, într-o primă fază, într-un formular de pe siteul AFM, iar apoi trebuie să depună la autorități în termen de 15 zile de la înregistrare, un dosar de finanțare cu următoarele documente:

  1. cererea de finanţare, în original, completată integral prin tehnoredactare;
  2. actul de identitate al solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, în copie;
  3. împuternicirea notarială, în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de o persoană împuternicită de către solicitant, în original;
  4. actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, în copie;
  5. extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul, în original;
  6. certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate și în original, în copie legalizată sau emis în Spațiul Privat Virtual;
  7. certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în termen de valabilitate și în original sau copie legalizată;
  8. certificatul de performanță energetică eliberat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată și nu mai vechi de șase luni;
  9. raportul de audit energetic efectuat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, elaborat conform legislației în vigoare de către un auditor energetic atestat.

Problema cea mai mare pe care au întâmpinat-o solicitanții a fost întocmirea rapoartelor de audit energetic, prețul pentru elaborarea unui astfel de document, în termen de mai puțin de 15 zile de la înscrierea în aplicație, sărind de la 1500 lei la peste 5000 de lei,  în condițiile în care, prin proiect, statul decontează mai puțin de jumătate din bani.

Cheltuieli eligibile în cadrul programului Casa Eficientă Energetic

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

a) cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii privind: înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă; · izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare); · izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;

b) cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum: cazane cu condensare;

pompe de căldură, cu excepția aparatelor de tip aer-aer (aparate de aer condiționat);

panouri solare termice;

izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare;

dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și preparea apei calde de consum;

înlocuirea, reablitarea componentelor instalației interioare (corpuri de încălzire, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură și alte elemente similare din componența instalației de încălzire și preparare a apei calde de consum);

c) cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii (eficiența minimă de recuperare a căldurii 75%);

d) cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii; acestea pot consta în:

înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED;

utilizarea senzorilor de mișcare/prezență, acolo unde aceștia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) și dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat;

programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire;

e) cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

f) cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor menționate la lit. a)-e):

-creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante; · asigurarea continuității stratului etanș la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii

repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;

– demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;

-refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;

-repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;

g) manopera și profitul, inclusiv TVA aferentă

h) cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție, elaborarea certificatului de performanță energetică și elaborarea raportului de implementare după intervenție;

Autoritatea decontează pentru toate aceste cheltuieli până la 1.500 lei;

IMPORTANT: Autoritatea finanţează doar cheltuielile eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare, cu excepţia cheltuielilor efectuate pentru obținerea certificatului de performanță energetică și pentru auditul energetic, efectuate înainte de intervenție.

De asemenea, Autoritatea nu finanţează lucrări efectuate în regie proprie.

  • Cheltuielile efectuate pentru achiziţia de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziţionate sunt noi.

 Programul s-a blocat din luna septembrie. Următorii pași :

  1. Programul Casa Eficientă Energetic: Aprobarea/ contestarea dosarului

2. Programul Casa Eficientă Energetic: Implementarea proiectului

3.Programul Casa Eficientă Energetic: depunerea dosarului de decontare

4. Programul Casa Eficientă Energetic: Decontarea Proiectului

5. Programul Casa Eficientă Energetic: Monitorizarea proiectului

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adriana

    miercuri, 25.08.2021 at 16:39

    Nu functioneaza aplicația de INSCRIERE IN PROGRAM
    PE LISTE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement