Actualitate
Programul de guvernare în educație 2013-2016: 50.000 de locuri noi în grădinițe și creșe și cel puțin o școală la standarde europene în comune
Ministerul Educației a finalizat Programul de guvernare 2013-2016 pe educație iar strategia stabilită pentru această perioadă se fundamentează pe o serie de obiective. Principalele puncte pe care le tratează documentul vizează introducerea manualelor electronice, generalizarea programului Școală după Școală dar și reconsiderarea sistemului de grade didactice.
Documentul cuprinde 10 pagini și este structurat pe mai multe capitole precum investiții în resurse umane, programe propuse pentru educație, creșterea competitivității universităților românești și direcții de acțiune.
Potrivit proiectului în fiecare comună va exista cel puțin o scoală la standarde europene, dotată cu mijloace didactice moderne și microbuze școlare, iar până în 2016 guvernul va realiza 50.000 de noi locuri în grădinițe și creșe. Tot aici se mai face referire și la introducerea manualelor electronice în școli, conectarea tuturor școlilr la internet, extinderea bibliotecilor virtuale și continuarea proiectului microbuzelor școlare, asigurarea unor baze sportive, locuințe pentru cadrele didactice , cămin, cantină și transport zilnic.
Principalele puncte din programul de guvernare:
-Profesionalizarea carierei didactice în România şi reconsiderarea sistemului de grade
didactice din această perspectivă;
-Profesionalizarea carierei manageriale în sectorul educaţiei;
-Elaborarea manualelor şcolare în limbile minorităţilor naţionale pentru învăţământul obligatoriu şi stimularea elaborării şi/sau traducerii de manuale pentru învăţământul secundar superior;
-Restructurarea curriculumului şcolar din perspectivă multiculturală;
– Dezvoltarea reţelei de mediatori şcolari
-Continuarea politicilor de consolidare a parteneriatelor internaţionale bilaterale şi multilaterale, încurajarea schimburilor de studenţi, cadre didactice etc. în cadrul programelor existente (Erasmus, CEPUS, Fulbright, DAAD, programele asociate spaţiului francofon, alte acorduri bilaterale etc.) şi dezvoltarea unor noi direcţii de cooperare internaţională.
-Finanţare multianuală corespunzătoare şi previzibilă pentru instituţiile de învăţământ superior din România, pe baza criteriilor de excelenţă, în vederea consolidării bazei materiale şi realizarea de campusuri universitare noi, proces care trebuie corelat cu viziunea de dezvoltare a acestui sector pentru următorii 20 de ani – Universitatea Viitorului – 2030;
– Finalizarea până la finalul anului 2016 a programului de campusuri şcolare adaptate nevoilor educaţionale specifice zonei (internat, cantină, ateliere, burse, îmbrăcăminte, rechizite şcolare).
-Finalizarea programului de investiţii în infrastructura şcolară pană în anul 2016 .
-În fiecare comună va exista cel puţin o şcoală la standarde europene, dotată cu mijloace
didactice moderne şi microbuze şcolare.
– Realizarea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe până în anul 2016 .
-Dezideratul USL „O profesie pentru fiecare tânăr”.
-Revigorarea şi extinderea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească în Europa (în Italia, Spania, Franţa, Portugalia şi Cipru, și în perspectivă în cât mai multe State Membre) pentru elevii de cetăţenie română care învaţă în şcolile publice din statele menţionate.
-Atragerea tinerilor români, plecaţi în străinătate, în universităţile din România.
-Creşterea numărului de burse pentru copiii din Moldova şi copiii etnici români din statele vecine.
Consultați tot programul de guvernare în educație 2013-2016: PROGRAM EDUCATIE 2013- 2016.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News