Sala Unirii, simbol al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: semnificații și istoric. De ce nu au fost făcute fotografii

Sala Unirii, monument istoric din Alba Iulia, este cunoscută ca simbol al evenimentului din 1 Decembrie 1918, deoarece a găzuit Marea Adunare Naţională.

Construită între anii 1898-1900, a servit drept casină militară, locul de festivităţi şi recepţii al armatei austro-ungare.

La 1 decembrie 1918 a fost aleasă ca loc de desfăşurare al lucrărilor Marii Adunări Naţionale pentru că era cea mai spaţioasă clădire din oraş, singura ce putea să adune sub acoperişul său pe cei 1228 de delegaţi ai naţiunii române.

PROGRAM Ziua Națională a României, 1 Decembrie la Alba Iulia: Parada militară. Concerte: Voltaj, Damian Brothers. Foc de artificii

Totuși, se pare că deși era cea mai încăpătoare clădire din oraș, tot nu au încăput toți cei 1228 de delegați.

O întrebare comună a multor persoane care vizitează Sala Unirii este cum de au încăput aici (foto) 1.228 de delegaţi la Marea Adunare Naţională.

Răspunsul este unul simplu, şi anume că la propriu nu toţi delegaţii au putut intra în „casina militară”, câteva sute rămânând pe străzile alăturate, şi, de asemenea, că sala arăta altfel la începutul secolului trecut.

Nu au încăput toți cei 1228 de delegați în Sala Unirii

„Există mărturii foarte clare în acest sens, că nu a încăput toată lumea, pentru că unii încercau să speculeze aceste aspecte şi să reinterpreteze istoria.

Mărturiile epocii sunt foarte elocvente, şi anume că nu a intrat toată lumea în acelaşi timp. De asemenea, numărul acesta de 1.228 se referă la delegaţii cu credenţional, ceea ce nu înseamnă că ei neapărat au fost prezenţi toţi la Alba Iulia.

Sunt delegaţi pe care naţiunea i-a votat, ei figurează câte 5 pe cercurile electorale, 5 pe un credenţional, plus câte 1, 2 supleanţi, asta nu înseamnă că au venit toţi 5.

Poate au venit, poate unii au venit şi nu au ajuns în sală, alţii au venit mai târziu”, a explicat istoricul Tudor Roşu, director general adjunct al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, citat de Agerpres.

Potrivit istoricului, s-au păstrat mărturii ce spun că unii delegaţi stăteau în proximitatea sălii, 300 – 400 de oameni putând să încapă în mod normal în ea, chiar dacă a fost mai extinsă la 1918.

Nu se știe exact cum arăta sala la momentul respectiv, deoarece nu s-a făcut nicio fotografie în Sala Unirii la 1 Decembrie 1918, sunt doar anumite mărturii, dar care nu sunt suficiente pentru a reface exact configuraţia sălii.

Singurele poze au fost făcute de Samoilă Mârza. Fotograful oficial nu s-a prezentat

Fotograful tocmit de autorităţile române, Arthur Bach nu s-a prezentat atunci, iar singurele poze, cinci mai exact, au fost făcute în afara sălii, de Samoilă Mârza.

Astfel, fotograful neoficial al acelei zile a fost Samoilă Mârza, veteran de război venit împreună cu delegaţia din satul Galtiu. Întâmplarea a făcut ca acesta să fie singurul posesor de aparat de fotografiat din toţi cei 100.000 de oameni participanţi la unire.

Aparatul cu care au fost făcute unicele fotografii la 1 Decembrie 1918 este expus în Sala Unirii, fiind achiziţionat în anul 1968 de către Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Despre Sala Unirii se bănuieşte că era mai spaţioasă, nu pe înălţime, ci pe lungime şi lăţime.

Totodată, este interesant de menționat faptul că pe locul în care în anul 1898 a început construcţia imobilului a funcţionat o ospătărie.

Sala Unirii a fost înfrumusețată cu ocazia încoronării

Potrivit mnuai.ro, câţiva ani mai târziu, între anii 1921-1922, cu prilejul încoronării, sala a fost înfrumuseţată şi i s-au adăugat bolta şi un portal monumental în dreptul intrării, în forma unui arc de triumf.

Pe peretele vestic al sălii au fost plasate plăci de marmură având săpate textul Proclamației regelui Ferdinand către țară la intrarea României în război, textul Moțiunii Unirii și textul Legii pentru unirea Transilvaniei cu România.

Sub arcadă tronează o inscripţie în limba latină ce comemorează evenimentul de la 1 decembrie:

„Anno Domini MDCCCCXVIII kalendis decembriis, hoc loco Unio Transilvaniae universa cum Daco Romania sollenni et unanimo populii voto in perpetuum atque irevocabiliter proclamaata est cuius rei memoria sempiterna sit”.

Restaurare generală a construcției în 1968

Clădirea a fost organizată ca spaţiu expoziţional în 1968, cu prilejul celebrării semicentenarului unirii.

În anii 1993-1994 pictura realizată anterior a fost înlocuită și au fost aduse busturile regelui Ferdinand și al reginei Maria.

Tot în aceeași perioadă au fost refăcute și fixate pe peretele vestic al sălii, plăcile în marmură cu textele Rezoluției de Unire și Legii pentru Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România votată de Parlamentul Țării la 29 decembrie 1919.

Obiectivul a fost inclus în circuitul de vizitare a Muzeului Național al Unirii și tot aici realizându-se expoziția de etnografie inaugurată în anul 1999. În această clădire, simbol național au pășit toți regii României Mari și toți președinții României.

De asemenea, Sala Unirii a găzduit banchetele oficiale date cu ocazia Încoronării, la 15 octombrie 1922, Serbărilor Unirii din 20 mai 1929 şi a dezvelirii Obeliscului lui Horea, Cloşca şi Crişan, la 14 octombrie 1937, scrie Agerpres.

Astfel, Sala Unirii găzduiește numeroase exponate din perioada momentului istoric din 1918.

Biroul avocatului Aurel Lazăr, de exemplu, vorbește despre primul mare moment ce a premers unirea şi anume, redactarea Declarației de autodeterminare a românilor din Transilvania, la 12 octombrie 1918.

Declarația avea să fie citită la 18 octombrie de Alexandru Vaida-Voevod în parlamentul de la Budapesta şi marca direcția pe care se angajau românii transilvăneni în perioada ce urma, respectiv realizarea unirii cu România.

În cadrul expoziţiei mai pot fi văzute diferite însemne ale participanţilor la Unire, steaguri, medalii, credenţionale (mandate de împuternicire) ale reprezentanţilor oficiali ai naţiunii române, planuri de apărare a oraşului.