Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul RABLA 2018: Prima de casare poate ajunge la 9.200 de lei, pentru maşini cu emisii reduse

parc masini auto

Publicat

Programul „Rabla” va continua, cu siguranță, și în 2018, tendinţa fiind de reducere a emisiilor de carbon, a anunţat, joi, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică.

“Programul „Rabla” va continua cu siguranță și la anul, pentru că tendința este de reducere a emisiilor de carbon. Este o cerință a Uniunii Europene și o obligație asumată de România, iar mașinile cu zero emisii reprezintă o prioritate pentru orice stat membru. Ați văzut că multe capitale își propun ca, până în 2020 — 2025, să promoveze full electrice pe șosele”, a spus Brezuică, pentru Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul Programului „Rabla Plus”, este pentru prima dată în istoria României când numărul de autovehicule full electrice și hibride a ajuns la peste 600 de unități. “Anul trecut au fost vreo 10-15 unități. Pentru anul acesta nu s-au înmatriculat toate, deoarece producătorii nu au fost pregătiți pentru asta, nu se așteptau. Am modificat Ghidul de finanțare, alocându-le un termen de 120 de zile de la data de la care cetățeanul merge la dealer să-și comande mașina până la momentul la care dealerul va aduce acea mașină”, a precizat şeful AFM.

În acest an, programele “Rabla Clasic” şi “Rabla Plus” au putut fi accesate din 18 mai.

Iniţial, bugetele au fost de 180 milioane lei (Rabla Clasic), respectiv 45 milioane lei (Rabla Plus), în octombrie fiind suplimentate cu 25 milioane lei (Rabla Clasic). Oficialul AFM a precizat că pentru acest an nu mai poate fi vorba despre o suplimentare a bugetului programului, din motive administrative.

Rabla 2018 – condiţii

Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, la fel ca în 2017 (potrivit Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019). Prima de casare se acordă în funcție de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou, în regim de funcționare mixt, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130g CO2/km.

Se poate adăuga un ecobonus, în următoarele condiții:

– la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98g CO2/km în regim de funcționare mixt, se acordă un ecobonus în valoare de 1.000 lei

– la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, se acordă un ecobonus în valoare de 1.700 lei.

Astfel, în total, cetățean poate primi de la stat maximum 9.200 de lei, adică 6.500 de lei primă de casare și 2.700 de lei ecobonus.

Prima de casare se acordă numai pentru mașinile vechi de cel puțin opt ani (adică cele înmatriculate prima oară în România înainte de 1 ianuarie 2010). Iar fiecare cetățean poate să cumpere mai multe mașini noi prin programul „Rabla”, însă numai dacă predă, pentru casare, un număr echivalent de automobile vechi. Totodată, există și posibilitatea de a ceda prima de casare unei alte persoane.

„Prima de casare se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, denumit în continuare preț de comercializare, diferența fiind asigurată de către beneficiar din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finanțare în baza unui contract de leasing financiar”, scrie în Ordinul MM nr. 661/2017.

Anul acesta, cetățenii au putut beneficia de o sumă mult mai mare pentru a-și lua o mașină electrică: 45.000 de lei (aproximativ 10.000 de euro), în condițiile în care în 2016 suma maximă a fost de doar 20.000 de lei ( circa 4.500 de euro). Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic – Rabla Plus este valabil pentru perioada 2017 – 2019, în aceste condiţii.

Ecotichetul are două valori fixe, în funcție de tipul automobilului care va fi achizitionat:

– 45.000 de lei (față de 20.000 de lei în 2016) pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric (o mașină cu motor electric, ce-și ia energia din baterii reîncărcabile și nu emite deloc emisii poluante);

– 20.000 de lei (față de 5.000 de lei în 2016) pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, ce generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (o mașină care-și preia energia din două surse de energie – un combustibil consumabil și un dispozitiv de stocare a energiei electrice).

Pentru achiziționarea unei mașini electrice se acordă un singur ecotichet. Astfel, aceeași persoană (fizică sau juridică) poate să acceseze mai multe ecotichete, dar numai pentru un număr egal de mașini electrice cumpărate. „Ecotichetul se scade din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou pur electric sau autovehiculului nou electric hibrid (…), diferenţa fiind asigurată de către solicitant din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finanțare în baza unui contract de leasing financiar”, este explicat în ordinul de ministru.

În plus, cumpărătorii pot cumula ecotichetul cu prima de casare obținută în cadrul programului „Rabla”. Într-o asemenea situație, suma totală acordată de stat la achiziționarea unei mașini electrice poate ajunge până la 51.500 de lei (45.000 lei + 6.500 lei), adică peste 11.000 de euro.

surse: agerpres.ro, apia.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement