Actualitate
Proiect: Diplomele obținute în străinătate, recunoscute de Ministerul Educației fără niciun fel de cost
Parlamentarii propun modificarea Legii educației pentru ca diplomele obținute în străinătate, de cetățeni români sau străini, să fie recunoscute de Ministerul Educației fără niciun fel de cost. În prezent, pentru astfel de situații legea stabilește o „taxă de evaluare dosar” în cuantum de 50 de lei.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul ca procesul de recunoaştere şi echivalare a diplomelor obţinute în străinătate să nu mai impună vreun cost financiar pentru solicitant a fost înregistrată la Camera Deputaților în data de 20 decembrie.
„Recunoașterea și echivalarea diplomelor obținute în străinătate reprezintă procesul prin care România, ca stat și ca națiune, înțelege să valorifice cunoașterea obținută de persoanele care au absolvit studii în străinătate și care doresc să vină sau să revință în țară. Persoanele în cauză pot fi cetățeni români sau cetățenii altor state. Acest mecanism reprezintă, înainte de toate, o expresie a deschiderii și a diversității”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ, inițiat de 24 de deputați de la PSD, PNL, USL, UDMR și PMP.
Inițiatorii solicită totodată Guvernului să realizeze „un calcul onest de oportunitate și proporționalitate, înainte de a invoca argumentul că proiectul nu indică și o sursă de finanțare a cheltuielilor, echivalentă perceperii celor 50 de lei sub forma taxei de evaluare dosar”.
Proiectul legislativ urmează să fie avizat de Consiliul Legislativ și de Guvern, urmând ca în luna februarie 2018 să intre la vot în Camera Deputaților, care este primul for decizional.
sursa: cdep.ro, legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News