Connect with us
Publicitate

Actualitate

Proiectul de lege privind alegerile locale, finalizat de comisia de Cod electoral. Principalele propuneri privind preşedinţii CJ, primari şi partide

deputati

Publicat

Camera DeputatilorUn partid se poate înfiinta şi doar cu trei membri, președinții consiliilor județene vor fi aleși indirect, prin votul secret al consilierilor județeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi tot din primul tur. Sunt prevederi din proiectul de lege privind alegerile locale finalizat joi de Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral.

Proiectul va fi trimis luni pentru dezbatere la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor.

Potrivit proiectului, președinții consiliilor județene, vicepreședinții și viceprimarii vor fi aleși în mod indirect, prin vot secret.

Schimbarea președintelui consiliului județean nu se poate face decât la inițiativa a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor județeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total și motivat. Acest sistem de alegere sau demitere este similar și pentru vicepreședinții consiliului județean și pentru viceprimar.

Primarii vor fi aleși din primul tur, ca și până acum.

Citeşte şi SURPRIZĂ pentru politicieni: Din acest an un partid se poate înființa și cu trei membri. Comisia de Cod Electoral a dat „undă” verde

Proiectul mai cuprinde două prevederi noi, propuneri ale societății civile, privind interzicerea pe perioada campaniei electorale a folosirii sloganelor cu caracter discriminatoriu sau folosirea mesajelor de incitare la ură și intoleranță, precum și interzicerea comercializării băuturilor alcoolice în ziua votului la o distanță mai mică de 500 de metri de secția de votare.

Citeşte şi Parlamentarii vor fi votaţi din nou pe sistemul de listă. Comisia de Cod Electoral a RENUNŢAT la votul uninominal

Membrii comisiei au adoptat în principiu acest proiect de lege.

Locul registrului partidelor, unde se face înregistrarea formatiunilor politice rămâne Tribunalul Bucureşti.

Citeşte şi Parlamentarii vor fi votaţi din nou pe sistemul de listă. Comisia de Cod Electoral a RENUNŢAT la votul uninominal

În ceea ce priveşte radierea partidelor, “trebuie să candidezi în doua alegeri consecutive, la alegerile locale trebuie să depui liste incomplete (…) în minimum 75 din localităţi, la alegerile parlamentare fie depui o listă completă într-un judet, fie o listă incompletă în trei judeţe. Sunt două condiţii simple, astfel încât atunci când te asociezi ai o platformă politică, un statut şi dorinţa ta este de a câştiga mandate într-un consiliu pentru a schimba politicile publice în acest consiliu în interesul cetăţeanului. Scopul unui partid politic este acela de a câştiga alegerile, diferit de scopul unei organizaţii neguvernamentale. Aici, la partide, exista obligaţia să candidezi, să faci campanie electorală şi să câştigi voturi ca să poţi să intri în Consiliul local”, a explicat Valeriu Zgonea, preşedintele comisiei de Cod Electoral.

O nouă sursă de finanţare a partidelor politice o va constitui împrumuturile în bani de la persoanele fizice şi juridice. În schimb, în timpul campaniilor electorale contribuţiile, pot fi depuse de către candidaţi sau mandatarul financiar numai din donaţii ale persoanelor fizice, din venituri proprii sau din împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituţii bancare.

În ”cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Cameră şi Senat, AEP rambursează partidelor politice, alianţelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripţiile electorale, în cazul în care partidul, alianţa politică a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate”.

Dacă un partid nu a obţinut minim 3%, ”AEP rambursează numai sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivelul circumscripţiei electorale în care acesta a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate”. Cheltuielile nu pot depăşi nivelul contribuţiilor şi au limite de 60 de salarii minine brute pentru fiecare candidat la funcţia de senator sau deputat, la care se adaugă 10 de la partid. În cazul alegerilor prezidenţiale, limita este de 20.000 de salarii minime brute.

surse: agerpres, hotnews, gândul

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate