Connect with us
Publicitate

Eveniment

PSD, doi ani de PUTERE: Ce s-a PROMIS și ce s-a FĂCUT de când partidul lui Dîrzu și Potor CONTROLEAZĂ Parlamentul

Publicat

IMG_0123 La doi ani de când PSD a câştigat puterea după alegerile parlamentare din 2012, majoritatea promisiunilor de campanie au rămas doar la stadiu de proiect. Pe atunci parte a Uniunii Social-Liberale, social-democraţii au avut o majoritate zdrobitoare, de 70%. Votul românilor aproape că a scos din Parlament fostul partid de guvernământ, PDL şi doar o scăpare a legii le-a permis democrat-liberalilor să obţină mandate. Doi ani, au controlat parlamentul, au putut schimba ” legi nedrepte”, au putut să creeze un cadru legislativ care să dea speranțe românilor. Au avut acces la toate butoanele. Au avut guvern și parlament. N-au reușit. Nici PSD Alba nu a reușit să bifeze reușite din lista promisiunilor făcute electoratului care i-a trimis pe candidații Ioan Dîrzu și Călin Potor, în Parlament.

USL a lansat în campania electorală din 2012 șapte programe constituind viziunea despre economie, educație, administrație, agricultură, turism, mediu si energie. Printre promisiuni s-au aflat unui milion de noi locuri de muncă şi introducerea impozitului diferențiat.

A avansat promisiunea de a face un milion de noi locuri de muncă, astfel încât numărul de angajati să devină cel puțin egal cu numărul de pensionari, promițând, totodată, o creştere economică de 4% anual. FMI a înrăutăţit însă în această toamnă prognoza de creştere economică pentru România: estimează doar 2,4% până la sfârşitul acestui an, faţă de 2,8% cât estima în iunie. În 2013, aceasta a fost de 3,5%, potrivit INS. În Alba Ioan Dîrzu a promis electoratului 4000 de locuri de muncă.

A promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a păţii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum si zero taxe pentru angajarea în regim part-time și creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună.

A promis că va păstra plafonul de 16% şi va introduce impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilități fiscale, astfel: cota 8% – până la 800 lei/lună, cota 12% – de la 800 lei/lună până la 1600 lei/lună și cota 16% – pentru ce depăşeşte 1600 lei lună.

Reducerea CAS şi impozitul diferenţiat au fost incluse în Strategia fiscal-bugetară 2014-2016 a Guvernului, postată pe site-ul Ministerului Finanţelor în primăvara anului trecut şi aprobată tot în 2013 de Guvern şi Parlament. Reducerea CAS cu 5% a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2014, însă beneficiile au fost mai degrabă pentru angajatori decât pentru salariaţi. Salariul minim pe economie a ajuns la 900 de lei pe lună şi de anul viitor se anunţă alte creşteri, însă un grup de profesori, economişti, antreprenori şi manageri arată, într-o scrisoare deschisă adresată Preşedinţiei şi Guvernului de ce creşterea acestuia este destructivă pentru economie.

A mai promis că TVA va reveni la 19% și deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată şi asigurări private de sănătate, cu plafon stabilit. Reducerea TVA este încă la nivel de plan.

De asemenea, a mai promis că va introduce cota redusă de TVA la producția de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte și legume (TVA 24%, din care 9% către buget si 15% dedus producătorului). A fost aplicată doar reducerea TVA de 9% la pâine, anul trecut. Producătorii cer încă aceleaşi măsuri pentru carne, lapte şi legume.

A mai promis că va acorda și un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsă între 5.000 si 100.000 de euro și că va capitaliza CEC si Eximbank.

Viziunea asupra guvernării, în domeniul economic, cuprindea și plafonarea împrumuturilor guvernamentale pe piața internă. De asemenea, contractarea unor împrumuturi externe nu se va mai face decât pentru investiţii.

Totodată, a promis să restructureze ANAF, Garda Financiară și Vama și să desființeze 6.000 de posturi numite politic în perioada 2009-2010. ANAF s-a reorganizat în structuri regionale şi antifraudă (1900 de salariaţi în opt regionale antifraudă; au „target de 500 milioane de euro până la sfârşitul anului). Procesul de reformă continuă la inspecţia fiscală şi la administrarea fiscală (portofoliu de administrare contribuabili mari şi mijlocii). Vor fi create structuri teritoriale cu circa 200 de angajaţi care vor verifica marile averi, de la 1 ianuarie 2015.

A mai promis că va plafona cheltuielile cu bunurile si serviciile la minus 50% din valoarea actuală, să adapteze acordul actual cu FMI și să negocieze în 2013 un nou acord cu FMI.

O altă promisiune este construirea a 1.200 de km de autostradă până în 2020. Din decembrie 2012 până în prezent s-au inaugurat 172 kilometri de autostradă. În 2015 CNADNR a planificat deschiderea a 17 kilometri de autostradă.

Pe de altă parte, şi-a propus să desfiinţeze Ministerul Dezvoltării, având în vedere ca din 2012 se realizează trecerea de atribuţii şi de competenţe de la Guvern către regiuni.

Şi-a propus, de asemenea, să comaseze terenurile agricole şi să realizeze gratuit cadastrul pentru acestea.

Prima întabulare gratuită- o promisiune a USL la inițiativa parlamentarilor de Alba, Ioan Dîrzu (PSD) și Teodor Atanasiu (PNL). Legea nu a trecut fiind respinsă de parlamentarii PSD.

potor Ce a promis în 2012 Călin Potor, deputat și vicepreședinte PSD Alba

”Avem nevoie de locuri de muncă. Foarte multe locuri de muncă, pentru că mii de oameni sunt şomeri şi se văd puşi în imposibilitatea de a-şi întreţine familiile. Nu este normal să se întâmple aşa. Nu contează a cui este vina, dacă există o vină, că în colegiul meu şomajul a ajuns la un nivel alarmant”, spunea acum doi ani candidatul Călin Potor angajându-se în fața electoratului că va crea 4000 de noi locuri de muncă în județul Alba.

”O parte din aceste locuri de muncă se vor crea prin implementarea programului de reabilitare termică a locuinţelor, reabilitarea termică a locuinţelor şi instituţiilor publice din Alba Iulia, Ciugud, Daia Română, Berghin şi Ohaba va duce la apariţia de locuri de muncă în zonă şi la creşterea confortului cetăţenilor”.

Alte promisiuni care au rămas doar  în mintea electoratului:

– Continuarea proiectului „Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană 2020”. ”Pentru că este un proiect realizabil, care va crea 3.500 de locuri de muncă şi va atrage investiţii de 300 de milioane de euro.

– Transformarea interiorului Cetăţii  în campus universitar.

– Sala Polivalentă. ”Este nevoie de o sală polivalentă şi ea se va face”.

Aflat la al doilea mandat de deputat, Călin Potor și-a asigurat electoratul că își va face datoria față de el în continuare, așa cum a făcut și în mandatul precedent. Adică, „va semnala problemele oamenilor în Parlament”.

„Eu, în calitate de parlamentar o să preiau toate nemulțumirile și problemele cetățenilor, pe care voi încerca să le solutionez cât mai rapid cu putință. Românii se pot adresa, ca și până acum, deputatului Călin Potor, pentru a semnala problemele cu care se confruntă în raport cu instituțiile statului: abuzuri, profesionalismul funcționarilor, practic tot ce ține de activitatea acestor instituții în relația cu cetățenii. Ca dovadă a faptului că am fost în slujba cetățenilor stau cele 400 de întrebări și interpelări adresate Guvernului României, ministerelor, precum și altor instituții ale statului. Aceste întrebări și interpelări au venit ca urmare a nemulțumirilor cetățenilor. Așa voi face și în mandatul 2012-2016. Voi semnala toate nemulțumirile și problemele oamenilor pentru ca instituțiile cu atribuții să le remedieze. Nu e suficient să știm că există o problemă, trebuie să și facem tot ce ne stă în putință pentru a o rezolva”, a declarat Potor în 27 noiembrie, într-un ziar local.

dirzu Ce a promis Ioan Dîrzu, deputat și președinte PSD Alba

Ioan Dîrzu este încă unul dintre cei doi parlamentari noi de Alba.În 2012, și-a câștigat locul în Camera Deputaților asigurându-i pe alegători că „nu promitem decât ceea ce putem să facem”. Prin această sintagmă frumos asortată campaniei electorale, el se referea că promite să aducă fonduri în zona munților Apuseni, să creeze de locuri de muncă, acces la servicii de sănătate de calitate și îmbunătățirea infrastructurii (drumuri, apă și canal).

În luna iunie 2013, Dîrzu a facilitat o campanie de consultații oftalmologice gratuite în Apuseni, suspectată de Opoziție ca fiind o sinecură, pentru „îmbogățirea unor firme ce vor vinde moților ochelari scumpi după ce îi vor consulta gratuit”.

În septembrie, a semnat o scrisoare publică deschisă, prin care propunea formarea unei comisii parlamentare care să analizeze situația zonei Roșia Montană și a proiectului minier.

La niciuna dintre cele patru promisiuni făcute în campania electorală din 2012, încă nus au văzut  rezultate. Dîrzu a promis abatoare pentru sacrificarea animalelor în Apuseni, centrele de colectare a laptelui pentru crescătorii de bovine, o Ambasadă a Moților la Bruxelles sî câteva mii de noi  locuri de muncă Toate promosiunile, sunt  „în lucru”, sunt toate „realizabile”, potrivit lui Dîrzu, de aproape un an de zile nu a mai dat detalii despre modul în care se lucrează la aceste proiecte. A cincea mare promisiune care se referea la gratuitatea primei întabulări a fost picată definitiv în parlamentul unde PSD deține majoritatea împreună cu aliații săi PC și UNPR.

Pentru abatoarele şi centrele de colectare a laptelui, pe care le-a promis moților în campania electorală, Dîrzu spunea, în decembrie 2013, cănu s-au găsit investitori, dar PSD poate oferi consultanță celor interesați să investească în zonă. Iar în 2014 situația nu s-a schimbat.

Promisiunea înființării unei Ambasade a Moților de la Bruxelles a fost readusă în discuție de eurodeputatul Victor Negrescu, după ce acesta a reușit după retragerea unui alt candidat să intre în parlamentul european.  Negrescu- deține și funcția de vicepreședinte al PSD Alba. El a preluat  promisiunea deputatului Dîrzu și a promis că o va duce la îndeplinire. Doar zona de reprezentare a ”ambasadei” a suferit schimbări în funcție de județul în care europarlamentarul și-a făcut birouri. Astfel la Reșița, Negrescu a declarat că va face o ”Ambasadă” a Transilvaniei și Banatului la Bruxelles , iar la Arad că va face doar o ”Ambasadă” a Transilvaniei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. gerila

    marți, 09.12.2014 at 08:55

    Ii ok.inainte de culcare, cu un pahar cu lapte

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate